După cum merg lucrurile, pesedeii vor fi măturaţi de pe postul de solist al scenei politice. Personal, nu obosesc să spun că ar fi o mare şansă pentru România ca ei nici să nu intre în Parlamentul viitor. Mi se râde, fireşte, în nas, dar asta nu înseamnă neapărat că eu greşesc. Greşesc cei care-i aleg. Această pegră întinsă peste ţară ne ştrangulează cu fiecare clipă, ţinându-ne departe de civilizaţie şi prosperitate. Turbarea care i-a cuprins în momentul în care Stolojan s-a retras din cursa prezidenţială e absolut de înţeles: bătuta pe loc, politeţea de salon şi grija cu totul ne-la-locul-ei de a nu supăra prea tare Puterea au dăunat Alianţei D.A., pe când Stolojan era port-fanionul ei, mai mult decât campania PSD-ului. Om de onoare, altfel, liderul liberal nici nu prea avea cum s-o dea întoarsă: n-a trecut decât vreun lustru şi ceva de când conducea campania prezidenţială a lui Ion Iliescu.
|ştia ne sunt oamenii - alţii mai buni ori nu avem, ori stau ascunşi în aşteptarea a nu se ştie ce. Oricum, înlocuirea lui Stolojan cu Băsescu a pompat vitalitate în instalaţiile cam blegite ale opoziţiei, aducând-o, în clipa de faţă, în postura de favorită. Programul de guvernare pare cu adevărat serios, fără componentele aventuriste ale unei echipe care vrea doar să se afle în treabă. E vorba, de fapt, de-un exerciţiu de normalitate şi curaj - adică exact ceea ce pesedeii au refuzat cu obstinaţie de când există. Fără promisiuni aberante, fără bacşişuri neruşinate acordate populaţiei (de tot hazul e decizia lui Năstase de-a mări salarul funcţionarilor publici... pentru două luni, adevărat record mondial în materie de prostie politică!), programul alianţei i-a aruncat în ghearele disperării pe mai-marii pesedeilor.
De la bâlbâielile onctuoase ale lui Geoană la deruta pe care Năstase nici măcar nu se forţează s-o mai ascundă, în PSD a intrat spaima de moarte. După ce i-au batjocorit pe tinerii din partid (halal tineri: mici şi neajutoraţi cerşetori la marile curţi ale corupţiei!), au început să se extermine între ei: într-o hărmălaie generalizată, ce seamănă mai mult a retragere decât a atac, Nica s-a încovoiat sub greutatea lui Mitrea, Dan Ioan Popescu revine (după ce fusese dat afară pentru incompetenţă) cu puteri discreţionare, în timp ce din echipa forte a lui Năstase nu pare să fi rămas decât sulful unor amintiri coşmareşti. Până şi pe bietul Agathon l-au exilat la Comisia electorală centrală, să numere, probabil, palmierii de pe coridoarele instituţiei.
Dacă nu li se va îngădui să falsifice numărătoarea de la computer, dacă urnele mobile vor fi supravegheate cu atenţie, pesedeii pot să-şi ia adio de la putere. Şi chiar dacă vor rămâne în scaune, ştiu că rămân contra voinţei populaţiei care-i detestă. La câte amăgeli au dat drumul spre pensionari, la câte minciuni trimit spre lumea derutată de la sate şi din mahalalele târgurilor de provincie, ei creează aşteptări pe care nu le vor satisface nici dac-ar avea bugetul unei jumătăţi din Europa. Deruta şi spaima pesedeilor sunt perfect ilustrate de neputinţa lui Adrian Năstase de a-şi recompune trăsăturile feţei. Aşa cum a apărut în ultimele zile, el pare ruda îndepărtată a unui ins care se autoamăgea că va stăpâni pe vecie ţara. Din 22 decembrie 1989, când Ceauşescu şi-a pierdut, deodată cu puterea, controlul asupra mimicii şi a gesturilor, n-am mai văzut vreun politician român pe chipul căruia să citeşti cu atâta intensitate groaza apropierii de neant.
Pe de altă parte, e bine să păstrăm o anumită luciditate şi în ce-i priveşte pe oamenii de prim-plan ai Alianţei D.A. Dacă listele PSD-ului radiografiază comunismul de lăcomie, nici candidaţii giraţi de Tăriceanu şi Băsescu nu te îmbie să le dai votul chiar necondiţionat. Nu lipsesc decât puţini dintre cei care în perioada 1996-2000 au fost mai degrabă protagoniştii scandalurilor televizate decât ai administrării responsabile a ţării. Ba chiar am impresia că unii au pierdut atuurile care în legislatura anterioară ni-i înfăţişau drept politicieni responsabili.
Cum poate, de pildă, în anul de graţie 2004, dl. Paul Păcuraru să voteze, alături de banda pesedistă, o hotărâre nu doar ilegală, ci şi revoltătoare din punct de vedere moral? E vorba de ridicarea acreditării la lucrărirle Parlamentului a tuturor ziariştilor de la "România liberă", publicaţie în care au apărut dezvăluiri despre presupusele abuzuri sexuale ale unui individ cu funcţie pe la Senat. Să nu ştie un parlamentar cu experienţa d-lui Păcuraru c-au trecut vremile când diverşi politruci puteau să-i trimită pe jurnalişti la adunat ştiuleţi? Legea 544 e de-o claritate perfectă: acreditarea se ridică unui ziarist, nu unei publicaţii. Şi nu pentru punctele de vedere exprimate, ci pentru eventualele încălcări ale ordinii publice. A sancţiona opinia, a pune căluşul în gura celor care nu gândesc la unison cu puterea înseamnă o crasă şi arogantă dispreţuire a legilor votate şi de cei care acum o calcă în picioare. Ce să mai înţelegi?!
Aşadar, nici pe baricada anti-pesedistă minţile luminate nu prea prisosesc. În afara combativităţii plină de farmec şi de argumente a Monei Muscă (despre a cărei evoluţie admirabilă ar merita scris separat), în afara lui Traian Băsescu şi-a războiului de maximă eficienţă dus împotriva pegrei pesediste, veştile bune nu sunt prea multe. Poate Adriean Videanu, pedistul cu prenume imposibil, dar cu impresionantă prestaţie pe teme de strategie guvernamentală, să fie o altă surpriză plăcută. În rest, cu toată bunăvoinţa, doar personaje fără vitalitate, imaginaţie şi dorinţă vizibilă de a participa la desfacerea blestemului pesedist.
Faptul că mulţi dintre oamenii de la vârf ai opoziţiei au făcut şi fac afaceri cu statul-partid ridică serioase semne de întrebare privind decizia lor de a reforma din temelii sistemul politic şi economic din România. Prea puţini liberali sunt cu adevărat liberali şi prea puţini democraţi sunt sută la sută democraţi. Dacă ne prefacem că nu vedem aceste puncte nevralgice, dacă idealizăm nişte oameni care au clare interese nu doar de natură politică, ci şi extrapolitică, riscăm să repetăm, ca electori, crunta dezamăgire din perioada Constantinescu.
Fireşte, holerei pesediste îi e preferabilă oricând o administrare a forţelor democratice. Mai ales că vârful de lance al pesedismului, Ion Ilici Iliescu, a luat-o din nou pe mirişte, scoţând ghearele unui anti-occidentalism visceral. Întâlnindu-se la Sinaia cu un grup de cercetători străini de origine română, neo-bolşevicul de la Cotroceni a tunat şi-a fulgerat împotriva străinătăţii care fură creierele româneşti fără să ne plătească despăgubiri. Parcă am mai auzit textul ăsta. Oare când îi vindea pe germani şi evrei, Ceauşescu nu invoca tot cheltuielile de şcolarizare? Las' că Occidentul pompează anual sume frumuşele în învăţământul românesc, prin programele de studii pentru elevi şi studenţi. Dar probabil că pentru acest supravieţuitor al Războiului rece nu e vorba decât de propaganda otrăvită a ciocoilor îmbogăţiţi din exploatarea nemiloasă a românilor. Sau poate că Iliescu nu e mulţumit că românii din străinătate nu vin să se căciulească, alături de cei rămaşi în ţară, sub geamurile ministerelor, scoşi în stradă de mizeria materială în care i-a prăbuşit clarviziunea acestui produs al ciumei minţii.
P.S. Aflu cu întristare - nu şi cu surprindere - că prozatorul Cristian Teodorescu a fost nevoit să plece de la conducerea săptămânalului "Cultura". Mare păcat. În doar câteva luni, reuşise să creeze o revistă consistentă şi independentă, departe de eternele aranjamente de culise şi cumetrii din lumea culturală românească. Sau te pomeneşti că admirabilul comandant a fost împins să abandoneze corabia tocmai din acest motiv?!
