In COTIDIANUL din 13 aprilie a.c., sub semnătura Mirelei Corlăţan citim că în dosarul de Securitate al Ilenei Mălăncioiu, aflat în arhiva CNSAS, se găseşte şi un aşa-numit "raport informativ" al SRI din data de 20 august 1990, adică la opt luni de la desfiinţarea Securităţii şi la cinci de la crearea SRI. Informatorul a iscodit printre rudele şi vecinii din satul natal al poetei după ce aceasta, într-un interviu acordat lui Vartan Aranchelian la Televiziunea Română Liberă, a criticat mineriadele şi politica lui Iliescu privind proprietatea. Documentul cu pricina, scris de mână şi purtând menţiunea "Secret", a scăpat mulţi ani vigilenţei cercetătorilor care au avut acces la Dosarul "Artă-Cultură". Ioana Diaconescu, consilier în cadrul CNSAS, l-a descoperit recent într-unul din cele 27 de volume pe care le-a studiat cu intenţia de a publica o carte. "Acest raport din 1990 este o dovadă clară că s-a făcut poliţie politică şi după 1989", este de părere aceasta. întâmplarea a stârnit stupefacţia angajaţilor CNSAS, care cred că acest document a fost "scăpat" din neglijenţă. Virgil Măgureanu, şeful de atunci al SRI, consideră că acest raport este expresia unui exces de zel al unor angajaţi preluaţi de SRI din fosta Securitate: "Cazul este incompatibil cu noua instituţie şi probabil că nu este vorba decât de nişte oameni depăşiţi de realitate. Este un caz regretabil, dar câte greşeli nu s-au făcut după 1990?" întreabă retoric Măgureanu, precizând că "mentalitatea învechită" a primilor angajaţi SRI a şi dus la epurări masive în următorii ani. l "Era prima mea apariţie publică după ce fusesem interzisă un număr mare de ani, iar emisiunea a avut un mare impact întrucât am vorbit despre pământul care trebuie dat înapoi ţăranilor, despre Răzvan Theodorescu şi ce a făcut el cu Televiziunea, despre mineriade", relatează Ileana Mălăncioiu. "Emisiunea trebuia să fie înregistrată în ziua în care a avut loc mineriada din februarie, fiind amânată din acest motiv. în emisiune, doamna Ileana Mălăncioiu a făcut referire şi la aceste evenimente, la mineri", îşi aminteşte Vartan Arachelian de emisiunea Cuvântul care zideşte. în afara raportului informativ, emisiunea a avut drept consecinţă o serie de telefoane de ameninţare primite acasă de poetă: "Cred că aveau un serviciu care se ocupa doar cu înjurăturile la telefon. Mă sunau femei şi bărbaţi şi mă înjurau. Un individ care se recomanda profesor universitar cred că m-a sunat de vreo zece ori să-mi spună că pământul nu trebuie dat înapoi, că agricultura socialistă nu trebuie distrusă. în plus, am fost sunată de la Televiziune să mi se spună că au sunat 2000 de telespectatori din Arad să protesteze. Culmea, toţi erau din Arad..." l în fine, Cotidianul îşi ilustrează pagina cu Raportul informativ din 20 august 1990. Este regretabil că partea finală, practic ultimele două rânduri, cu semnătura informatorului şi o notiţă cu observaţia: "Nota se va trimite la Sect. IV..." sunt lacunare, cu enigmatice numere de înregistrare şi semnături, care ne fac suspicioşi la ideea că ar fi fost vorba de persoane depăşite de realitate şi bântuite de un stihinic exces de zel, lucrând de capul lor, cum vrea să ne convingă dl. Măgureanu. l Când am trecut, atât de repede, peste mai bine de jumătatea Sfântului şi Marelui Post al Paştelui ortodox? Lumea se spovedeşte, se purifică, se roagă şi se cuminecă. Fiecare se coboară cât mai adânc în sinele păcătos, se mărturiseşte, printr-un efort enorm de sinceritate. Parcă n-ai mai citi ziare, nici nu te-ai mai uita la televizor, obosit de reclame, indiscreţii şi agresivitate, fără vreo consolare în toată sărăcia colorată şi mizeria imposibil de înlăturat, fără să nu te înrăieşti definitiv, fără să nu te sălbăticeşti şi să te pierzi într-atâta singurătate şi autoanulare voioasă. l Revista APOSTROF, numărul din martie 2005, are ca temă în dezbatere Decalogul. Invitaţi 125 de scriitori să comenteze una sau mai multe din Cele zece porunci, în orice formă ar dori-o, inclusiv în formă epică sau de poem - au răspuns 27. Admirabila poetă Marta Petreu, redactor-şef, întotdeauna inspirată şi superior orgolioasă în a face din Apostrof o revistă de prestigiu, o revistă de cultură şi civilizaţie, bine scrisă cu constanţă, le mulţumeşte colaboratorilor acestui număr extraordinar "pentru curajul de a intra într-o substanţă nu o dată dureroasă - substanţa şi problematica etică. Recunoştinţa noastră este - spune Marta Petreu - cu atât mai vie cu cât în cultura română dimensiunea morală este încă firavă, fiind nu o dată înlocuită cu moralizarea". Acest nr. 178, de la apariţia din 1990 a Apostrofului, trebuie căutat şi citit de la un capăt la altul, ca odinioară cel care a adăpostit o altă anchetă cu temă memorabilă, din care s-a alcătuit o minunată cartea, în lumea taţilor, atunci răspunzând 25 de scriitori. Acum, în deschidere, ne este oferit Decalogul în trei variante, în rostirea străveche din Palia de la Orăştie, 1582 (Ishodul 20, 2-17), imediat cel din Biblia de la Bucureşti, 1688 (Ieşirea 20, 2-17), şi cel de găsit în Biblia de la Blaj, din 1795 (Ieşirea 20, 2-17). La distanţă în timp de câte o sută de ani, pe textul Decalogului se vede frumos creşterea, limpezirea în sine a limbii româneşti. Pentru pasionaţii de text vechi, iată cum sună una şi aceeaşi poruncă, la 1582: "Nu fii mărturie strimbă în alenul priiatnicului tău; în 1688: "Să nu mărturiseşti strâmb pre minciuni asupra vecinului tău mărturie mencinoasă!"; în 1795: "Să nu mărturiseşti strâmb asupra vecinului tău mărturie mincinoasă!", ceea ce astăzi (iau textul dintr-o obişnuită carte de rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă tipărită în 1984 cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Epifanie, Episcopul Buzăului) se citeşte astfel: "Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău". l Invitaţii Martei Petreu sunt nume importante cu o cultură impresionantă în domeniu şi cu har şi grijă în exprimarea cu sinceritate a sentimentelor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Repet, până la strângerea într-o carte a acestor texte, cititorul are de câştigat pentru folosul sufletului şi minţii sale, căutând revista Apostrof din martie 2005. Este imposibil de rezumat atâta frumuseţe, şi este insuficientă o lectură fără reluare şi fără repetată meditaţie şi adâncire în textele contemporanilor noştri care parcă îşi spovedesc în scris, fiecare după puterea curajului său de a fi sincer cu sine, recunoscându-şi de cele mai multe ori starea inconfortabilă de a se surprinde imperfect şi neputincios în respectarea Decalogului, sau şi numai unei singure porunci dumnezeieşti de la rigoarea căreia alunecă, alunecăm şi neputincioşi abdicăm, cu părere de rău (şi foarte contrariaţi de asprimea iubirii ce ni se aplică de la bun început, ca să fim desăvârşiţi) de la propria desăvârşire. l Prea sf. Bartolomeu, Episcopul Clujului ne atrage atenţia asupra condiţiei de fidelitate pe care le-o pune Dumnezeu oamenilor Vechiului Testament, arătându-le că El este un Dumnezeu gelos. Michael Finkenthal face o scurtă şi utilă istorie a Decalogului în antichitatea iudeo-creştină, accentuând asupra exclusivităţii stăpânului absolut, Dumnezeul gelos şi iute la mânie, imperativele morale stabilite de cele zece porunci, despre implicarea creatorului în creaţia sa, şi condiţia fără de care nu se poate omul dumiri, căci "o poruncă nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea celui ce o porunceşte. Ioan Buduca, întrebându-se cine te învaţă calea discernământului? Tradiţia? Istoria? Toate la un loc? Dan Stanca, despre interedicţia luării Numelui Domnului în deşert, ca să fii ferit de ispita relativizării, să nu-i atribui Domnului mesaje mediocre, să nu crezi că Numele Său poate fi oricând invocat. Adrian Popescu scrie, în amintirea părinţilor săi preaiubiţi, subliniind calităţile lor morale exemplare de-a lungul unei vieţi pline de încercări şi pericole din vremea comunismului, cum îşi păstrează omul credinţa şi respectul de sine în vremuri de restrişte. Florin Mihăilescu ia în dezbatere ideea Răului absolut, ideea de nevinovăţie. Adevăraţii vinovaţi sunt întotdeauna cei care încep, cei care lovesc primii, iar ei nu se pot aştepta să nu primească replica. Despre puterea de a visa la o lume paşnică şi de a păstra viaţa ca pe darul cel mai de preţ al divinităţii. Răspund la anchetă şi poeţii, cu poeme mai mult sau mai puţin în problema în dezbatere. între aceştia se detaşează prin frumuseţe şi adevăr Liviu Ioan Stoiciu cu Să nu-ţi faci chip cioplit. Despre Legea sau tragicul existenţei? şi mărturiile literaturii scrie dl. Ion Vlad, iar Elisabeta Pop, despre porunca a şaptea, Să nu preacurveşti! O amintire emoţionantă despre copilul naiv care a fost, minţind şi lăsându-se prins şi vindecat, ne oferă Mihai Dragolea. Leon Volovici despre Porunca a opta, Să nu furi! o amintire din copilărie, când n-a rezistat tentaţiei de a fura o carte despre jocul de şah. Băiatul a înţeles: Legea e mai presus de noi, trebuie să ne-o asumăm; dacă o ignorăm, provocăm o dereglare cosmică. Despre Adaosul de preţ, în ideea că viaţa nu este nici pe departe tărâmul inocenţei, că greşelile odată săvârşite nu se mai pot întoarce, dar se pot perpetuu plăti, scrie dl. Alexandru Vlad. Dl. Ion Vianu, despre A unsprezecea poruncă, despre minciună, textul sacru omiţând în mod semnificativ minciuna qua minciună. Oare de ce? Ea poate fi o expresie a slăbiciunii, omul poate minţi din ruşine, din teama de pedeapsă. Faptul că minciuna a căpătat, în limbile moderne, accepţiunea de manipulare a adevărului într-un sens pervers. Nu trebuie să minţi, spunea şi Kant, care condamnă în mod absolut minciuna, nici dacă minciuna ta ar scăpa un om nevinovat de la moarte. Un text de o extremă sinceritate intitulat Să minţi! îşi asumă Gabriela Melinescu. Spune ea, şi demonstrează convingător: "Pentru cel care minte şi e conştient de asta, a minţi e o suferinţă în suferinţă. Eu voiam să anulez realitatea insuportabilă, să refac lumea, sau măcar s-o modific puţin, după o imagine estetică născută în mine prin confruntarea cu tot ce era urât în timpul în care am trăit". l Interesant punctul de vedere al unui medic, într-o conversaţie bogată cu Marta Petreu, despre Decalog, prof. dr. Dan Vlăduţiu, despre Decalogul unui medic. "Să nu laşi niciodată să-ţi scape un cuvânt nelalocul lui - pentru că poate să influenţeze psihicul unui om până la sfârşitul vieţii". Pacientul are nevoie să te simtă alături, să simtă că trăieşti cu el drama momentului. "Să-ţi porţi greşelile cum îţi porţi umbra. Să fii întotdeauna disponibil şi în formă maximă. Răul e infinit, dar şi binele e infinit. Poţi să fii iertat, de orice fel de greşeală, cu condiţia să-ţi pară rău şi în mod absolut să doreşti să n-o mai repeţi." N-am trecut în revistă decât o mică parte a numelor care participă la ancheta Apostrofului şi resimt ca pe o vinovăţie faptul de a se fi consumat spaţiul acestei pagini, lăsând însă în toată lumina pe care o merită spovedaniile semnate de Ovidiu Pecican, Ruxandra Cesereanu, Gh. Schwartz, Claudia Groza, Dumitru Cerna, Ştefan Borbély, contribuţia de excepţie a lui Florin Manolescu despre Fantoma de la Bonn sau Unde începe şi unde se termină o poveste (o proză) despre puterea ficţiunii de a se întrupa într-un personaj. Şi nu în ultimul rând, textul Martei Petreu despre Lege umană, Lege divină. îmi place să reţin, în concluzie, ideea rebelă pe care ne-o supune atenţiei, că Dumnezeu poate totul, dar nu să şi anuleze trecutul: El poate face, de pildă, ca Roma să nu existe, dar nu şi ca ea să nu fi existat niciodată. El îi poate da lui Iov alţi fii şi alte fiice, dar cei morţi rămân în sânul celor moarte. Felicitările şi dragostea cititoarei care sunt, pentru un număr care atinge splendoarea, şi care se află pe piaţă exact la momentul potrivit, la vremea când multă lume se spovedeşte cu toată credinţa şi nădejdea, dar mai multă, infinit mai multă lume n-o face, din ignoranţă dureroasă, din neştiinţa de a se lipi de lucrurile cu adevărat folositoare într-o existenţă chinuită şi, vai, atât de repede trecătoare.