Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Rugăciune Laică de Emil Brumaru


Constanţei Buzea



Doamne, am şoptit… am reuşit să şoptesc…nu mă lăsa, nu mă părăsi tocmai acum, cînd trebuie, e nevoie, sînt chemat… de ce te miri?… doar ştii… am şi eu o treabă de făcut, nu m-am născut… aşa… degeaba, e munca mea fericită, e viaţa mea… cu zilele ei zdrenţuite, tîrîte prin prafurile străzilor întortochiate, în pantă lină, pietruite , nesfîrşite, străzi dezolante de provincie fără nimic la capăt… poate doar cu o cişmea picurînd lent, veşnic… clipa cea lentă.. sau mint?… mă înşel?… da… acolo voi atinge cerul cu pieptul, ca în adolescenţă, îmi voi mîngîia, îmi voi îndulci carnea trupului, mi-o voi însîngera pios într-un gard de sîrmă subţire, ruginită, ghimpată… oprelişte feciorelnică, duioasă, aşteptată timid… Numai nu mă părăsi, Doamne! Tînjesc să simt umărul tău blînd, cald, ocrotitor, sprijinindu-mi cu bunătate umărul salăbit, măcinat… frumoasele bube ale iubirii… nesăţioasele răni fragede şi triste, adîncite pînă la os…pînă la măduva osului…Tu înţelegi, am fost lacom… nesăbuit… m-am năpustit… am zăbovit în plăceri nefiresc de mult… bucurie lumească , primejdios de frumoasă… de tandră… de fermecătoare… de îmbietoare… de crudă… Doamne, am ţipat, uite! Literele se sfrijesc, o iau razna, silabele clocotesc în cazane cu smoală, cuvintele se încheagă aiurea şi cu păcat, fraza nu mai are sens, alunecă, se destramă… mă prăbuşesc… Şi am tăcut. Mi-e sete, mi-e foame… Pereţii căptuşiţi cu trei rînduri de cărţi groase mă chinuiesc zădarnic, rugîndu-mă să-i jupoi, să-i eliberez, să fie ziduri adevărate, văruite, curate, mirositoare ,lucind de albeaţă în lumină… să-mi adăpostească sufletul, minţile, inima… să locuiesc într-o odaie simplă, sfîntă, tămăduitoare de boli… Şi , scrib umil, răbdător, voi începe să copii sîrguincios, ceasuri întregi, uitîndu-mi de moarte, înflorind rîndurile cu crini… Poate aşa voi ajunge , dincolo de tencuială, la cărămida roşie a camerei, o voi străbate, voi păşi uşor în aerul pur, în încăperea mai mare… proaspătă, infinită… voi adormi în culorile unui curcubeu zemuind de îngeri geloşi, mă voi trezi fericit , leoarcă de rouă, auzind în muşuroaie ,sub ureche, tropăitul migălos al cîrtiţilor… mirosind cu nara larg deschisă izul izvoarelor scîrţîitoare pe prundul fin încreţit de undele verzi ale apei…voi bate cu fruntea în clapele unei maşini uriaşe de scris… de cleştar rotitor…

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara