Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Românul care se bagă în seamă de Mircea Mihăieş


Una din cele mai antipatice categorii umane de pe plaiurile moldo-ugro-vlahice este aceea a "românului care se bagă în seamă". Am auzit expresia, copil fiind - ea-i desemna pe indivizii buni de gură, dar incapabili de vreun gest de Doamne-ajută: "Tu vorbeşti serios, ori vrei numai să te bagi în seamă?" După 1990, categoria aceasta de flecari a ocupat avanscena publică românească. Are-n-are ceva de comunicat, "românul care se bagă în seamă" dă drumul la gură, scoţând porumbei după porumbei. De regulă, exhibă un facies concentrat, de bărbat responsabil, pe umerii căruia apasă greutatea unei bune părţi a bolnavei noastre planete - cu mortalitatea infantilă din Somalia, cu tragedia ecologică din pădurile amazoniene, cu expansiunea flagelului SIDA, cu proliferarea terorismului internaţional cu tot.

Şi tot de regulă, ei provin din tagma îmbogăţiţilor peste noapte, indivizi care au mai mulţi bani în cont decât neuroni în scăfârlie. Cum s-o fi îmbogăţit câte un astfel de prostănac, rămâne un mister pe care nu-l va dezlega nici viitorimea. În orice caz, privindu-i fie şi o clipă, îţi dai seama că basmele cu "meritocraţia" şi "răsplata muncii" sunt tocmai bune să adormi aurolacii de prin canale. Mai că-ţi vine să faci, precum călugării medievali, jurăminte de eternă sărăcie, nu care cumva să se lipească unsuroşenia aceea inconfundablă, cu iz de mahala şi aroganţă, şi de tine.

Dar "românul care se bagă în seamă" poate fi şi o ditamai femeiuşca binişor fanată, abandonată de admiratorii de anţărţ, şi care se adresează, prin ciur-dârmonul experienţei sale, competitorilor politici cu un familiar-ciobănesc "La treabă, băieţi!" E femeia-plutonier, care nu rabdă să nu-ţi reamintească, din două în două minute, c-a văzut ea bărbaţi mai breji ca tine, că n-ai nici o şansă în faţa ei - că doar floarea macho-ismului naţional a fost la picioarele ei din cele mai vechi timpuri până acum câteva clipe.

Românul-care-se-bagă-în-seamă cumulează dubla maladie a limbariţei şi-a seriozităţii de cioclu. El trăzneşte cele mai aiuritoare prostii cu aerul senil-buimac al pompierului care, după ce a pus focul, constată că n-are apă în cisternă. Cu alte cuvinte, el ridică probleme, dar în chiar clipa când a pus un enorm semn de exclamare frazei toreţiale îşi dă seama că a călcat în străchini. Din acest motiv, adeseori românul-care-se-bagă-în-seamă are câte un scutier. Un fel de cascador ce imită rolul faimosului câine de pe plăcile de gramofon de altădată: his master"s voice. Un astfel de scutier pe bază de palavre este Victor Ponta. După eşecul de proporţii de la alegerile locale, el a trecut ca un titirez pe la posturile de televiziune, pentru a anunţa noua politică a genialului său stăpân.

Ce s-a ales de toată această vrăjeală, se vede acum. Serios, nevoie-mare, junele ce părea să întruchipeze noul PSD a lăsat politica baltă şi-a plecat la Oxford, să-nveţe la gât cravatei roşii cum se leagă nodul. Asta într-un moment când gureşenia şi nesimţirea sa poate chiar ar fi fost de folos partidului căzut într-o rână. Dar nici măcar lacheii comuniştilor nu mai sunt ce-au fost! Aşa că Năstase rămâne singur, să se bage în seamă cât o vrea, sub zâmbetele acre ale lui Iliescu şi la luciul pumnalelor pe care popeştii şi hrebenciucii le agită pe sub mese.

Un auto-băgător în seamă de gradul doi e şi Codruţ Sereş. Zâmbetul său moale şi vorba onctuoasă sunt deocamdată departe de mârlănia ciocoiaşului Ponta. Cu toate acestea, el pare destinat unei frumoase cariere. C-a început şchiopătând, e altă discuţie - omul e neexperimentat şi nu ştie că nu poţi ieşi în lume de gât cu Dan Negru-Darwin şi nici nu poţi descinde în celulele insalubre din blocurile româneşti direct din rulota zugrăvită cu semnele lui Cupidon, peste care domneşte Mircea Radu-Inimioară. În fine, atâta pricepe omul, nu e cazul să-i cerem mai mult.

Dar putem să-i cerem să se abţină de la provocări grosolane, ca atunci când lansează diversiuni de genul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană. Nu trebuie să fii filozof să-ţi dai seama unde bate dl. Sereş: nefiind decât glasul prin care vorbesc pohtele stăpânilor săi, e limpede că el exprimă nevrozele PUR-ului. Dacă pentru românul de rând intrarea în Europa e singura posibilitate de a ieşi din mizerie, pentru oligarhii din PUR apropierea de Europa reprezintă un pericol mortal. Concurenţa reală, şi nu sistemul de relaţii între vechi familii cu interese în societatea comunsită, înseamnă periclitarea imperiilor de carton sau de placaj ivite în timpul domniei lui Iliescu.

A cere un referendum privind aderarea României la Uniunea Europeană în acest moment, când mai sunt doar câteva capitole de încheiat, înseamnă a transmite spre Bruxelles în mod deliberat un semnal privind iresponsabilitatea unei anumite părţi a clasei politice din România. Evident, PUR-ul se face titirez la toate capetele şi ar vrea să intre în parlament în orice variantă, numai să intre. În ce mă priveşte, nu dau doi bani pe rectitudinea morală a "puriştilor", pe care i-am auzit jurând ba pe cartea opoziţiei anti-PSD, ba pe aşii din mânecă pro-Iliescu. Aş spune mai degrabă că PUR-ul a jucat la şantaj, băgându-se-în-seamă ba ca un fel de critic (molâu, dar critic) al pesedeilor, ba trimiţându-le bezele în clipa în care şansele D.A.-ului păreau compromise. Iar acestei curvăsării politice unii se încăpăţânează să-i spună politică!

Probabil că mişcările disperate şi dizgraţioase ale "românilor care se bagă în seamă" nici n-ar merita vreun comentariu - în fond, e vorba de câteva procente de pescuitori în ape tulburi. Aceste procente sunt însă pilduitoare pentru funcţionarea mai largă a societăţii româneşti de astăzi. Cam peste tot există astfel de grupuscule gata să-şi ofere serviciile celui mai tare. Indivizii nici măcar nu ţintesc la vârf. Dacă reuşesc să ajungă lângă şefi, cu atât mai bine, dar altminteri se mulţumesc şi cu beneficiile accesibile pe la mijlocul piramidei politice.

Într-o lume scindată, precum România de azi, ei riscă să joace un rol mai important decât inteligenţa, talentul sau caracterul lor le-ar îngădui. Gata să basculeze acolo unde e un os de ros, n-au nici scrupule, nici principii şi nici fidelităţi. La următoarea turnantă politică, îi vor abandona fără urmă de regret pe cei cărora astăzi le fac scârboase, levantine temenele. Dacă tot e nevorbit, dl. Sereş ar fi putut, într-adevăr, să pună nişte întrebări guvernanţilor. Şi anume, în ce constă discuţiile lor cu Bruxelles-ul? Care e conţinutul "capitolelor" despre care vorbesc atât de aferat? La ce obligaţii ne înhămăm şi ce îndatoriri avem faţă de restul Europei? În ce măsură dosarele de aderare slujesc populaţiei României şi în ce măsură au în vedere doar afacerile celor din "topul 300 al miliardarilor"?

Acestea sunt, într-adevăr, întrebări ce merită puse. Dar a te găsi, ca muta-n târg, să-ţi potriveşti ceasul intereselor de clan după cum bate vântul din vîrful cupolei e cam aiurea. Nu ştiu însă dacă dl. Sereş e capabil de o astfel de bătălie. El e deocamdată fericit să se bage în seamă, cam în felul în care personajul din poveste a aruncat o piatră în fântână, după care i-a chemat pe înţelepţii satului s-o scoată. Nu-l văd pe Codruţ Sereş, după cum nu-l văd pe Dan Voiculescu însuşi, capabil de-o discuţie atât de complicată. Dar îi văd pe amândoi mari meşteri în a ne retrimite - dacă se poate, la nesfârşit - la linia de start, locul ideal de unde putem admira dosurile tot mai depărtate ale vecinilor noştri care n-au descoperit deliciile atât de românescului obicei de a se băga în seamă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara