Amatorii literaturii clasice cu perversiuni sexuale probabil că sînt încîntaţi că marele edec al Noului Roman şi-a depus ultima ofrandă literară pe altarul sexului.
Prin anii 70, cînd îl citeam pe A.R-G cu creionul în mînă, începeam să mă plictisesc după cîteva zeci de pagini şi nu-i mai urmăream decît tehnica literară. După aproximativ acelaşi număr de pagini mi s-a întîmplat acelaşi lucru şi cu ultima sa carte. Tradusă excelent de Dumitru }epeneag şi cu o postfaţă entuziastă semnată de Bogdan Ghiu pentru editura ACT, ultima apariţie antumă a lui A R-G e o reverenţă făcută lui Sade şi urmaşilor săi, dar şi, într-o certă măsură, clasicilor francezi din secolele 18 şi 19 care s-au aventurat, iniţial sub pseudonim, pe terenul literaturii licenţioase.
Cîteva cuvinte despre carte.
O voce ne introduce mai întîi într-o încăpere fantasmatică în care apare o copilă, iar apoi un bărbat care pare a fi profesorul ei. Aflăm, treptat, că e vorba de tată şi fiică. Tatăl îi cere copilei să citească literatură erotică şi o biciuieşte peste fund dacă nu nimereşte intonaţia corectă. Tot treptat aflăm că am pătruns într-o lume în care femeile sînt întrebuinţate ca jucării sexuale de la cea mai fragedă vîrstă. Sînt vîndute de mici ca sclave, iar legislaţia îngăduie şi chiar încurajează torturarea lor, pentru vini reale sau imaginare. În piaţa publică, înainte de a fi decapitate, sînt violate în public de călăii lor, pentru ca aceştia din urmă să-şi poată face meseria fără să le tremure mîna din cauza atracţiei sexuale faţă de condamnatele dezbrăcate cărora trebuie să le taie capul. Tot aici părinţii îşi obligă fetele să se prostitueze sau le mărită cu contracte mai mult sau mai puţin avantajoase, în funcţie de clauzele prevăzute în contract. Pălmuirea sau biciuirea sînt mici jocuri erotice în comparaţie cu diverse alte grade de tortură, inclusiv cele care îi dau dreptul soţului să-şi satisfacă şi plăcerea de a-şi omorî soţia.
Acest roman pe care R-G l-a publicat la 85 de ani nu mi se pare "...ultimul cui bătut în coşciugul Noului Roman", cum spune cronicarul de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, şi nici "... un vals hipnotic de dominare şi supunere care obligă cititorul să-şi înfrunte propria sa moralitate şi propria sănătate mintală" cum scrie cronicarul de la The Guardian. Mi se pare, mai degrabă, ultima încercare a lui A R-G de a-şi convinge cititorii că de fapt Noul Roman, acuzat tot mai acut că n-ar fi avut "cojones" în vremurile sale de glorie, avea şi însemnele vizibile ale bărbăţiei şi pe cele ascunse ale unei feminităţi agresive, dar torturate de priapicii unor prejudecăţi tot mai agresive despre natura literar asexuată a acestui celebru experiment literar. Cu părere de rău, trebuie să adaug că în această ultimă şi absolut riscantă postură A.R-G a trădat de fapt Noul Roman pentru a se întoarce la naraţiunea clasică, fie ea şi destinată dezvirginarii paginilor cu cuţitul, nu cu degetul, fiindcă atît în ediţia franceză, cît şi în traducere, cartea nu poate fi citită dacă nu-i tai paginile. În ceea ce mă priveşte n-am întrebuinţat nici degetul unor distrugătoare deflorări a paginilor, dar nici instrumentul ascuţit recomandat de editură, ci cardul-abonament pe linia tramvaiului 41.