Din nou Rodica Draghincescu. Am mai scris despre ea. Spuneam atunci că poezia ei pălmuieşte. O poezie dură, rea, mai ales cu sine. Acum o Rodica Draghincescu în roz. Ce ciudat, o poezie ca ,,un măcel în afara hîrtiei" între două coperţi roz. Fenomenologia sexului înaripat - volumul apărut recent în Germania în Edition Solitude, Stuttgart - Phänomenologie des geflügelten Geschlechts, un titlu de tratat ştiinţific în domeniul psihanalizei poate, dar mult mai mult o disecţie pe viu în carnea spiritului întins pe masă şi ţipînd încă.
Rodica Draghincescu are o bursă de un an la Akademie Schloss Solitude în Stuttgart, bursă care i-a facilitat şi apariţia unui volum în Germania. O iniţiativă generoasă şi meritorie a acestei academii care acordă atîtea înlesniri propagării culturii din Centrul şi Estul Europei şi nu în ultimul rînd integrării acesteia în circuitul european de valori.
Citesc poemele Rodicăi Draghincescu în varianta germană. Nu mi-am închipuit niciodată că structura unei limbi, organizarea ei internă, poate altera vocea textului original, chiar atunci cînd traducerea respectă sensul şi topica lui cu maximă rigoare. Nu am folosit verbul ,,a altera" în sensul peiorativ de ,,a strica", ci, mai degrabă m-am referit - fiind vorba despre voce - la o altă frecvenţă a vibraţiei. Varianta germană a poeziei Rodicăi Draghincescu dă puţin la o parte masca urletului, deşi şirurile nesfîrşite de uuuuu-uri şi ooooo-uri şi aaaaa-uri sînt la locul lor, lăsînd să iasă la iveală o expresie mai limpezită, mai precisă, aş îndrăzni să spun, mai logică. Nu e prima dată cînd remarc acest lucru. Traducînd atît de mult din limba germană mi-am putut da seama că nici o altă limbă nu are capacitatea de a ordona cu mai multă rigoare travaliul gîndului. Traducerea semnată de Edith Konradt este din punct de vedere al exactităţii şi fidelităţii faţă de sens lăudabilă, dar nervul Rodicăi Draghincescu pare ţinut în frîu. Încercînd să fac o confruntare minuţioasă a celor două versiuni, am regretat că anumite expresii frecvente în limbajul oral românesc, pline de sevă în pitorescul lor, s-au pierdut în limba germană. De pildă, copilul clăpăug apare în varianta germană ,,ohne Verstand" (fără minte), Iote, ,,Schaut" (priviţi), la căpătîi nu s-a tradus deloc, halal ,,bemerkenswert" (remarcabil). Amprente care dau viaţă textului pălesc adesea inevitabil la transpunerea în altă limbă.
Şi totuşi nu pot să nu recunosc că lectura acestei traduceri care ia în posesie şi pune în circulaţie un discurs liric atît de complex şi complicat mi-a oferit un mai mare confort în receptare, vreau să spun că, paradoxal!, versiunea germană îmi dezvăluie o Rodica Draghincescu mai accesibilă decît versiunea originală. E bine? E rău?
Aici ar trebui să vorbim puţin şi despre puterea de penetrare a poeziei într-un alt ambient lingvistic, implicit cultural. Sînt foarte curioasă cum va fi receptată poezia Rodicăi Draghincescu în Germania. Ea scrie într-o retorică foarte modernă, foarte directă, de multe ori şocantă în peisajul poeziei româneşti, ceea ce ar trebui să fie de bun augur pentru receptarea ei în Germania. Dar asta nu se ştie niciodată. Ce e la noi prea mult poate să fie dincolo prea puţin. Deşi am dovezi să cred că de data asta zarurile vor fi cîştigătoare. Mă gîndesc la antologia Morgenland alcătuită de Jamal Tuschik şi apărută în anul 2000 la Fischer Taschenbuch Verlag. Această culegere s-a bucurat de succes. În prefaţă se spune că cea mai nouă literatură germană vine din ,,Morgenland". Traducerea exactă a cuvîntului ar fi Ţara Soarelui Răsare, pentru că se referă nu numai la faptul că autorii provin din partea de răsărit a Europei, dar şi la acela că ei reprezintă o alternativă pentru revigorarea literaturii occidentale de mîine. Am citit cartea aceea cu sufletul la gură, cum citesc de fiecare dată poezia Rodicăi Draghincescu. Fiecare autor are aici o personalitate distinctă. Alt stil. Altă voce. Alt ritm. Aceeaşi sensibilitate a unei părţi de lume necunoscută. Totul atît de nou, de direct, şi în spatele cuvîntului uzual un prezent crud care îţi pune mîna în piept, te provoacă, te face să-l vezi. Interesul imens pentru această poezie care se impune tot mai mult pe meridianele Occidentului, rupînd barierele comodităţii şi ale prejudecăţilor, mă face să cred în succesul Rodicăi Draghincescu, pentru care Schloss Solitude ar putea fi prima staţie pe traseul unui destin.
