Mă amuză şi mă înveselesc aceste titluri-generic în limba engleză atât de comune astăzi pentru divertismentul inflamat de glasurile mici pierdute fără suportul unor enorme instalaţii de sonorizare. Titluri pe care le-am ales pentru că ele au lansat, în viaţa muzicii internaţionale, vocile delicate ale unui cvartet de coarde. Patru tineri instrumentişti care s-au dedicat celui mai sever domeniu al interpretării: muzica de cameră. Domeniu restrâns în popularitate, intransigent în dificultate tehnică, pretenţios în asumarea multilaterală, intelectuală a unui text muzical. Talente individuale de anvergură, înzestrate să construiască împreună, într-un spaţiu sonor cumva intim, care nu permite abordări sumare, confuzii, aproximări.
"Cvartetul Belcea", înfiinţat în anul 1994 de muzicieni care au studiat la Londra, la "Royal College of Music", a reprezentat Marea Britanie în turneele denumite "Rising stars" (Stele care se înalţă) şi a fost adoptat de BBC (Radio 3) în schema emisiunilor intitulate "New generations" (1999-2001). Vioara primă, Corina Belcea-Fischer s-a născut în România, a început studiile muzicale la Timişoara, a fost un timp în preajma profesorului Ştefan Gheorghiu, a câştigat concursul "Yehudi Menuhin", la Folkestone şi a primit un loc la şcoala creată de celebrul violonist în Elveţia. După trei ani, studiile ei au continuat în mod firesc, timp de alţi şase ani, la Londra, la Colegiul Regal de Muzică. Această lungă perioadă de cultivare, mediul profesional şi civilizaţia culturală a locului au modelat un artist format multilateral: în proba solistică individuală, dar şi în selecţia estetică a ţintelor evoluţiei sale. Alege şi muzica de cameră căreia, în fapt, i se dedică după ce îşi constituie propriul cvartet. "Citeam eu şi Laura partituri ca... divertisment când ne-a venit ideea să facem cvartetul", povesteşte Corina. Laura Samuel (din Anglia) este excelenta vioară a II-a. Violistul Krzysztof Chorzelski venea din Polonia; violoncelistul este, acum, Antoine Lederlin.
Cum cântă "Cvartetul Belcea"? Pe Internet şi în programele de sală la cele patru concerte pe care le-au susţinut la Ateneu - între 20 iunie 2006 şi 27 noiembrie 2007 - date ca cele de mai sus sunt mult dezvoltate: un număr considerabil de premii, implantarea definitivă în stagiuni performante din Londra, turnee dese între continente şi ademenitorul contract cu casa de discuri E.M.I. Cum cântă "Cvartetul Belcea"? Atât de bine încât, în aceste zile, ei definitivează înregistrarea integrală a ciclului de şase cvartete de Béla Bartók (Primul lor program la Bucureşti a cuprins numerele 1, 3 şi capodopera care este numărul 5.) Perspectivele de a-i reasculta, enunţate atunci, stimulaseră respectul şi afecţiunea noastră.
Printre întrebările care animă disputele fraterne între amatorii muzicilor academice, aceea care pune în discuţie metamorfozele sesizabile în interpretările succesive ale textelor consacrate revine consecvent. Răspunsurile tranşante sunt aproape imposibile. "Cvartetul Belcea" este un model special al echilibrului între competenţa recunoscută a da măsura excelenţei şi imaginaţia lecturii vii; îndrăznesc să spun autentice şi originale. Frumoasele cuvinte despre tehnica strălucită, implicarea emoţională, cultura stilurilor nu pot să lipsească. E aproape totul; dar e insuficient. Originală este o epatantă regie a dramaturgiei. La Haydn, la Schubert, la Schumann, la Ravel; desigur, la Britten şi Bartók. Strategiile jocului pun în evidenţă atât spectacolul instrumentalismului rafinat, constrâns în a manipula inventiv forma de sonată, creată şi deja emancipată în sec. 18 (Haydn credea că teatralitatea muzicii lui, cu alte cuvinte "operele" pe care nu le-a scris, stau în cvartete), cât şi frisoanele schubertiene, tânăr compozitor apăsat de premoniţiuni, sumbre, sfâşiat între tandreţe, inocenţă şi acute, grave crize emoţionale. împreună sunt la "cvartetul Belcea" scriitura, gândul creativ al unui autor şi psihologia lui. Exemplul concludent al contemplării, din înaltul anilor 2000, a istoriei devenirii cvartetului de coarde a fost al doilea program: "Opere târzii", ultimele compuse de Haydn, Schubert, Britten.
Remarcabile sunt şi preferinţele repertoriale. în trei din cele patru programe un panou Schubert a fost desenat. în sonorităţile ideale ale "Cvintetului cu două violoncele în do major" (invitat cellistul Yovan Markovitch), în nucleul lui central de incomparabilă seducţie, este de ascultat una din postumele schubertiene cu întârziată (re)cunoaştere. în secolul XX.
Cel mai recent program debuta cu o compoziţie stranie. Tot Schubert, "Quartettensatz", o singură mişcare, cu libertăţile surprinzătoare pentru un autor de 23 de ani. Mister, pasionalitate, încrâncenări sumbre, intersectări luminoase, un parcurs dinamic, strălucitor şi ambiguu.
Fiecare compoziţie este altă aventură. Ea este explorată, exploatată, gestionată în structurile formale, clare sau difuze, cu schimbări de paletă coloristică, cu articulări ferme de ritmuri comode (marşurile funebre, sec concentrate), ritmuri jucate fie agresiv, fie subtil (Ravel). Mijloace adoptate diversităţii acestor peroraţii. Solicitările tehnice definind scriitura unui compozitor. Logica lui. Repet, psihologia lui.
Unitatea, omogenitatea este rezultatul unei colaborări care se raportează "la muzică, la sunet, la viaţă". Cei patru sunt personalităţi puternice, dar sensibil diferite. Corina Belcea, apollinică, cu timbralitate suavă, fragilă, luminoasă, emoţională (Solo, în cvartetul de Britten). Este lider-ul care pare a obţine totul cu blândeţe, calm, siguranţă. Laura Samuel, ilustrează cele mai substanţiale recomandări despre rolul foarte important al viorii secunde. în armonia sonoră, timbralitatea ei aduce o altă culoare: complementară. Este voluntară, capricioasă. Dar permanent "fură cu ochiul" spre Corina. Are o impulsivitate care stimulează ansamblul în jocul intens, viguros. Dacă Apollo şi Dionyssos sunt alături în artele frumoase, în acest grup contrastele de temperament individual se armonizează între parteneri: timbrul de catifea al violei (aşa "răsare" singură în lucrarea lui Ravel), la Krzysztof Chorzelski eleganţa discretă, eficienţa violoncelului - Antoine Lederlin.
La acest ultim concert, alături de cei patru, Mihaela Ursuleasa, la pian, şi-a alăturat participarea "extraordinară". Vine de la Viena. "Pe Corina o cunosc de când eram mici", îşi aminteşte Mihaela, a cărei biografie senzaţională (pianistă performantă de la 5 ani) este bine cunoscută. "Am cântat amândouă la Radio, la vârste fragede (...). Agentul meu din Germania m-a contactat spunându-mi că "a descoperit cel mai bun cvartet de după �cvartetul Juillard'". Ar trebui neapărat să cânt cu ei"...
Acum, la Ateneu, în suita energică de acorduri care deschide Cvartetul cu pian în mi bemol de Schumann, individualitatea proeminentă a Mihaelei Ursuleasa a impus - alături de coarde - dominanta acestei opere: virilitatea. Şi imediat elanul romantic, melodia tipic schumanniană cu ascensiunea interogativă şi răspunsul simetric, imediat preluat de violoncel. Dualitate în personajele imaginate prin care Schumann îşi evalua portretul componistic. Florestan, cel impetuos - Eusebius, poetul.
Probabil că cel mai semnificativ comentariu despre întregul concert, (şi într-un fel anume despre toate patru) l-a făcut publicul. Acum în Ateneul plin-deplin ca niciodată la o seară de muzică de cameră. Silenţios, tot timpul şi darnic în aplauze la timpul cuvenit.
Institutul Cultural Român patronează rezidenţa "Cvartetului Belcea" în România, alături de Filarmonica "George Enescu". A reuşit, cu acest proiect, cel mai frumos rezultat artistic al vocaţiei sale de a descoperi "modele" europene în care România să existe.