În pantaloni cu bretele şi fără cămaşă...
Aşa a apărut Nichita Stănescu la Chişinău, în toamna lui 1976, aşteptat cu ardoare de admiratorii săi din Basarabia, care îi cunoşteau poezia din ediţii procurate cu mare dificultate. Episodul este relatat de Serafim Saka într-un fragment de roman memorialistic publicat în revista SUD-EST (nr. 1/ 2003). De ce nu avea poetul cămaşă? Pentru că o dăruise, într-un moment de tandreţe, taximetristei care îl adusese de la gară, o rusoaică acră, insensibilă la frumuseţea gestului (ea îi făcuse doar un semn de consimţire cu capul, permiţându-i să-i lase cămaşa în portbagaj). l Şi mai era ceva. Nichita Stănescu avea pantalonii (albi) murdari la genunchi, din cauză că la gară, anticipându-l pe Soljeniţîn, îngenunchease şi încercase să sărute pământul strămoşesc regăsit, dar nu dăduse decât peste un asfalt zgrunţuros, plin de funingine. În acest registru stilistic al ridicolului sublim este scrisă întrega evocare, care reuşeşte pentru o clipă să ni-l aducă pe Nichita Stănescu din neant, mai fermecător şi mai verosimil decât transpare din exegezele cele mai savante. l În acelaşi număr al revistei, Valentina Tăzlăuanu scrie, cu o luciditate dramatică, despre starea de lucruri din Republica Moldova, corectând o observaţie făcută cândva de Emil Cioran: "Într-o scrisoare de tinereţe, Cioran, care şezuse câteva săptămâni în Moldova (de dincolo de Prut), numea această provincie, pe măsura impresiei pe care i-a lăsat-o, un paradis al neurasteniei. Dacă marele sceptic ar fi avut ocazia să cunoască splendorile urâtului basarabean, l-ar fi asociat probabil unui infern al uitări, al neştirii şi al şubredelor începuturi niciodată finalizate." l Tot Valentina Tăzlăuanu este cea care, anchetându-l inteligent pe Dan C. Mihăilescu, reuşeşte să-i smulgă mărturisiri complete: "Stimată doamnă Tăzlăuanu, eu nu am fost tare niciodată la teoria literaturii, ba chiar detest teoria, procustianismul, mă rog, nu ştiu ce este postmodernismul, nu m-am băgat niciodată în chestia asta. Mi s-a spus că sunt un critic tradiţionalist, impresionist, dar postmodernist ca stil. De acord, aşa oi fi. Ce ştiu sigur e că direcţii în literatură nu pot fi decât una-două pe ţară. Să zicem, ca sugestie bipolară, Observator cultural versus România literară. Şi că monopolul deciziei a dispărut, în ciuda pool-urilor mediatice. Că relativismul ameninţă să devină noul absolutism, asta-i altceva, poate la fel de periculos ca vechile puseuri absolutizante, care urau de moarte zeflemeaua relativizantă pe motiv de disoluţie antinaţională etc. Eu sunt pentru măsură în toate, pentru valorizarea negativului, pentru naţionalismul luminat - respirând europenitate, nu americanism -, pentru decenţă, respect pentru tradiţia locului, disponibilitate dialogală, ecumenism şi voinţă constructivă. Sunt, deci, PENTRU multe, şi nu neapărat ÎMPOTRIVA altora, aşa cum se spune. Restul - e destin." l În revista CONTRAFORT (nr. 5-6/ mai-iunie 2003), Vitalie Ciobanu este prezent cu o impresionantă pledoarie pentru radicalism: "Evoluţia Basarabiei, smulgerea ei din mocirla trivialităţii politice şi a retardării culturale nu poate fi decât rodul unei atitudini radicale. Avem nevoie de un proiect îndrăzneţ orientat spre înainte, pentru a contracara ispita privirii înapoi. Pseudo-integrarea europeană sub poala Rusiei, pe care ne-o propun mai nou comuniştii lui Voronin, surprinşi de epuizarea unor termene de aşteptare la poarta unor organizaţii internaţionale, este aceeaşi bălăceală în ape murdare şi o tentativă, a câta!, de a compromite o direcţie speculată de partidele democratice, dar subminată printr-o inadecvare a faptei la slogan, a idealului unionist sau european la calitatea umană a celor care se ofereau să le fie vehicul." Cu mici modificări, o asemenea pledoarie este valabilă şi pentru România. l Ziariştii au o revistă profesională, JURNALISM & COMUNICARE, editată de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti şi de Tritonic Media (director: Mihai Coman, redactor-şef: Marian Petcu, secretar de redacţie: Carmen Oltei). Nr. 3 al acestui periodic cuprinde texte de mare interes, semnate de cercetători ai mass-media din diferite spaţii culturale ale lumi: Relatarea obiectivă în mass-media: între iluzie şi panaceu de Raphael Cohen Almagor, prof. univ. dr. la Universitatea din Haifa, Israel, Autonomia, pluralismul şi diversitatea media post-comuniste de Peter Gross, prof. univ. dr. la California State University, Chicago, SUA, Strategiile citării în presă de Jean François Tétu, prof. univ. dr. la Universitatea Lumière, Lyon, Franţa, Presa italiană despre ultimele faze ale extinderii Uniunii Europene de Ariane Landuyt, prof. univ. dr., şi Daniele Pasyuinucci, prof. asociat la Universitatea din Siena, Italia etc. Nu lipsesc autorii români: Radu Dobrescu, ph. dr., Universitatea Caval, Canada, George Popescu, asist. univ. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti ş.a. Practic, revista echivalează cu un simpozion ştiinţific internaţional, la care se discută probleme de o arzătoare actualitate ale comunicării prin intermediul presei.
Şomajul şi şantajul, nevasta şi cerşetoria
Atrăgeam atenţia, nu demult, asupra presiunilor la care sînt supuşi ziariştii din provincie care scriu critic la adresa PSD în ziarele locale. Remarcam atunci că mai feriţi de asemenea presiuni sînt corespondenţii ziarelor centrale. Citesc însă în EVENIMENTUL ZILEI un editorial al lui Cornel Nistorescu. Directorul ziarului scrie cum a rămas fără doi corespondenţi locali în mai puţin de o lună. Unul dintre ei a demisionat pentru a deveni şomer. Îl ţine socrul acasă, dintr-o afacere care merge nici prea-prea, nici foarte-foarte. Întrebat de Nistorescu de unde vine generozitatea socrului, corespondentul i-a explicat că e vorba de un calcul de rentabilitate. După ce i s-a zis socrului de la judeţ, de la partid, că dacă ginerele mai scrie la EVENIMENTUL, "îi trîntesc control după control, îl ard la contracte pînă dă faliment", omul i-a spus ginerelui: "Bă, mai bine te ţin degeaba decît să ajungem cu toţii şomeri!" Celălalt corespondent local a renunţat să mai scrie la Evenimentul somat fiind de propriul său tată să nu-i distrugă afacerile. Cu alte cuvinte, dacă nu poate fi redus la tăcere direct, un ziarist poate fi şantajat cu ameninţări la adresa rudelor sale. Cornel Nistorescu, directorul unui ziar puternic, nu şi-a permis să spună numele corespondenţilor care au preferat să-l abandoneze, înţelegînd probabil că le-ar putea face rău socrului şi tatălui astfel şantajabili. După opinia Cronicarului, Evenimentul a dat astfel o dovadă de slăbiciune care ar putea să-i îndepărteze şi pe alţi corespondenţi locali, din motive de şantaj indirect. Asemenea lucruri ar trebui să provoace scandal în toată presa centrală, tocmai pentru că sînt la mijloc corespondenţi locali, ziarişti vulnerabili, cum se vede. l Înţelegînd că ameninţarea cu moartea a unui ziarist nu e numai problema ziarului la care acesta lucrează JURNALUL NAŢIONAL l-a luat în vizor pe Marian Vanghelie, primarul sectorului 5. Vanghelie, cel care l-a ameninţat cu portbagajul pe un ziarist de la ADEVĂRUL, se bucură de un titlu de jumătate de pagină pe coperta Jurnalului: "Vanghelie, tocătorul de bani publici". l Continuă serialul despre averile demnitarilor. După somaţia preşedintelui Iliescu de a fi declarate cu exactitate conturile care depăşesc zece mii de euro, premierul Năstase a renunţat la teama că îi va expune astfel pe demnitari unor eventuale atacuri mafiorte. E adevărat, nu înainte de a arunca răspunderea morală pentru gravitatea obligativităţii unei asemenea dezvăluiri pe seama iniţiatorului ei. Să fim totuşi serioşi. Declaraţii de avere fac demnitarii din toate ţările civilizate. Probabil că şi aceştia se tem de eventualele atacuri mafiote, dar îşi asumă condiţia de demnitari. La noi, demnitarul vrea toate privilegiile cu putinţă - şi le obţine -, dar la o adică face pe sărăntocul. Asta însă nu de frica mafioţilor autohtoni, ci din motive electorale. l Preşedintele Iliescu nu-i iartă însă nici pe demnitarii care se declară săraci cu neveste bogate, cazul premierului Năstase. Afirmaţia cu pricina a preşedintelui e citată pe pagina întîi numai de ROMÂNIA LIBERĂ: "Şi în legătură cu averile, o familie are averea comună, abia după divorţ se separă averile." Cum e greu de crezut că Ion Iliescu n-avea cunoştinţă de declaraţia de avere a premierului atunci cînd a făcut această precizare, e de înţeles pînă la un punct şi teama dlui Năstase de scenarii mafiotice. Dacă, Doamne fereşte, pun ochii mafioţii pe averea premierului, în loc să-i pună pe averea doamnei sale care, nefiind demnitar, nu stîrneşte acelaşi interes ca prim ministrul? l Din păcate, presa, foarte vigilentă cu averile reprezentanţilor puterii, n-a luat, deocamdată, în serios, declaraţiile de sărăcie ale demnitarilor din categoria CVTudor. Preşedintele PRM a declarat, cum se ştie, că-şi donează salariul de parlamentar săracilor. Un act de generozitate remarcabil. Dar cîtă vreme nu mai are şi alte venituri declarate, şi nu mai are, trăieşte din cerşit preşedintele PRM?
