Castelul Hades

Privesc în zare peste spinarea mării
de iguană:
cerul e mai limpede mai curat ca un iris
sau o retină; un diamant de enşpe carate

şi mă gândesc cu tristeţe
la Cavalerul Tristelor... cum tot ca el
n-am reuşit eu până acum
să opresc robinetul pe care se scurg
molecule-şi-glomerule de timp (secundele,
ele împart veşnicia
în secole milenii eoni)

o şoaptă – un dor – o înfiorare
care blochează ieşirea din labirint
(nici firave semne nu sunt!)

pavate cu paradoxe şi bune intenţii
coridoarele morţii pardoselile
Castelului Hades

Iar sus în zone înalte
EU sunt cel ce sunt
El ţine lumile de căpăstru (călătoreşte
pe heruvimi) El are în degetul mic
veşnicia: secole milenii eoni
sunt numai rudele sale îndepărtate!

... Mă uit în zare, constat:
cerul e mai drept mai curat,
mai înalt decât sunt!

Dimineţile Scribului

Se dedică lui Ion Cocora şi în egală măsură oraşului Resicza

În cerul al treilea se făcuse târziu
Mă căţărasem (să fiu
mai aproape de Domnul)
pe-un altocumulus argintiu.

Stinsesem în prealabil luminile casei
şi ale urbei – pe toate
apoi am băut cu ochi însetat
luminile bolţii din căni de lut.
Pe fereastra cerului aplecat
am tras în piept ca pe-n fum oarecare –
dar aromat –
culorile lumii de la Început

…Iar în cerul acela de-acum
se (cam) făcuse târziu.
Căţărat pe pervaz ameţit
de savoarea veciei
urmăream atent urbea mea cum înaintează
ca un velier goeletă mongolfier
cu prora fosforescentă adânc împlântată
în noapte.
Şi nimeni şi nimeni nu mă zărea
cum stam aşa nemişcat mut perplex şi holbat
cu faţa la stea

Grădina lui Akademios

Lui Ion Mureşan

S-a rătăcit definitiv s-a pierdut
în labirintul de litere
din grădina lui Akademos

Din când în când
era văzut trecând fluierând
flendurându-se pe alei
în Grădină (aleea cu palimpseste
şi incunabule)

Spinarea asinului său
frântă era de un pergament
uriaş cât o aripă de oraş

În colonia scribilor se întâmplă lucruri ciudate

... şi vraci stelar filosof şi cârpaci
savant grămătic uricar
Scribul nostru era
om la toate în Colonie

din vârful trestiei dumisale
vorbele curgeau „râu”
ca din gura unui retor renumit
care ar ţine conferinţe la îngeri:

vai, poeţii... voi, stele erante
nave rătăcitoare pe mări
stânci ascunse
în apele negre cu valuri de bitum, aducătoare
de iarbă şi scoici, stele de mare
la ţărm

mai sunteţi apoi
nori prea uşori scuturaţi – scutece
pentru bebeluşii de înger
gonind pe aripi de condor!