Christine Sautermeister a publicat recent o carte în care pune faţă în faţă ultimele romane ale lui Céline, aşa-numita trilogie germană, şi mărturii sau documente referitoare la lunile, noiembrie 1944- martie 1945, în care scriitorul trăia refugiat în Germania, la Sigmaringen. Părăsise Parisul, unde, vorba lui, „eram considerat antisemitul, fascistul, ticălosul, gunoiul, profetul răului” şi şi-a căutat un adăpost, în aşteptarea armei secrete germane care să întoarcă soarta războiului, în orăşelul Sigmaringen, „în compania a 1142 de condamnaţi la moarte”, toţi francezi. A practicat sporadic medicina. A scris. Locuia într-o cameră mică de la hotelul Löwen, mobilată cu un pat şi o chiuvetă. Le face unora dintre numeroşii refugiaţi portrete crude şi răutăcioase. Nu sunt scutiţi nici germanii. Nu iartă pe nimeni. Imensul lui talent nu se dezminte în romanele care alcătuiesc trilogia germană. Cartea Christinei Sautermeister are toate motivele să remarce personalitatea multiplă a lui Céline. Pe de o parte, omul şi medicul, generos, samaritean. Pe de alta, intelectualul, care îşi ura semenii de altă religie, „masacrându-i” moralmente. Deasupra lor, geniul artistului. O concluzie ar putea fi că geniul nu slujeşte neapărat cauze drepte.