Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de poezie:
Puterea simplităţii de Marius Conkan

Robert Şerban, Puţin n s ub lin nie, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2015, 72 pag.

Robert Şerban este, cu siguranţă, unul dintre puţinii poeţi care izbutesc să fie consecvenţi, de la o carte la alta, cu stilul lor, fără să-şi epuizeze resursele poetice şi fără ca cititorul să aibă în vreun fel impresia că asistă la un banal spectacol în care ies la iveală aceleaşi imagini şi tehnici prestabilite. Dacă alţi autori din generaţii diferite îşi propun, cu fiecare volum publicat, să producă modificări, fie ele minimale, în poetica lor, Robert Şerban scrie de câţiva ani o singură carte (fireşte, în sens metaforic), din care ne livrează periodic fragmente elegant construite.

La o simplă lectură atentă, putem cu uşurinţă observa faptul că, între Moartea parafină (Cartea Românească, 2010) şi volumul Puţin sub linie, publicat recent, există o relaţie de continuitate, resimţită atât la nivelul vocii poetice, care îşi conservă tonul grav, al unei confesiuni lipsite de patos, cât şi în planul tematic şi structural, unde sunt vizibile principalele „arme” stilistice, pe care autorul le refoloseşte fără a da greş. Copilăria cu teritoriile ei fantastice, singurătatea trăită lucid, moartea descrisă în imagini inedite (deşi reprezintă un subiect atât de abstract şi ultra-vizitat), legătura cu spaţiul ancestral (recuperat în scene care au vigoare plastică), erotismul deloc desuet, oscilând între vitalitate şi decrepitudine, căutarea unui Dumnezeu ascuns în cele mai fine straturi ale realităţii – acestea sunt temele majore care circulă în cărţile lui Robert Şerban şi care sunt rescrise întotdeauna cu migală şi cu multă pricepere în a intui zonele unde clişeul ar putea să se infiltreze şi să dărâme o solidă construcţie poetică.

Cine caută, însă, inovaţie stilistică în volumul Puţin sub linie în mod cert va fi dezamăgit, întrucât autorul este ataşat, mai mult chiar decât în Moartea parafină, de o structură/compoziţie a poemelor creată prin procedee deja clasicizate. Comparaţia bizară, care conduce la asocieri de imagini puţin întâlnite la alţi poeţi, sau metafora standard, care deschide ulterior un întreg evantai de scenarii simbolicmetafizice, sunt, de pildă, asemenea procedee cu efect de lungă durată, întrucât transformă poezia lui Robert Şerban într-un univers singular şi bine închegat. Dar poate cel mai eficace instrument al acestei poezii şi, fireşte, cea mai puternică armă stilistică a autorului este simplitatea tulburătoare, cu tăietură de cristal, sub cupola căreia sunt aşezate chiar şi poemele excesiv-metaforice sau cele care emană un simbolism destul de vag („dragostea e atunci când/ musculiţele ce roiesc deasupra cănii cu vin/ încep să cânte ca nişte îngeri/ iar ţie îţi vine să te îmbraci în frac/ şi să le dirijezi/ nu ca şi cum ai fi dumnezeul lor/ ci o musculiţă/ şi mai mică”, p. 50). Putem înţelege, de altfel, această simplitate nu doar ca acurateţe imagistică şi structurală, ci şi ca tonus general ce întreţine mesajul poetic, de multe ori dozat cu o profunzime aproape tradiţională. Chiar dacă tratează teme cu un caracter arhetipal, poezia lui Robert Şerban este scrisă atât de simplu, încât devine o enigmă felul în care stilistica „hard” poate furniza o asemenea claritate a versurilor şi a imaginarului.

Spre deosebire de Moartea parafină, volumul Puţin sub linie conţine, totuşi, numeroase poeme scrise sub forma unor „psalmi”, în care este interogată, adesea ludic, prezenţa divină în microrealitatea angoasantă a autorului, dar şi poeme care pun în lumină sensibilitatea sau chiar criza paternă, vorbind despre legătura, şi aceasta religioasă, dintre tată şi fiii săi. Iată, de pildă, cum reuşeşte Robert Şerban să evite locurile comune, atunci când abordează un subiect atât de delicat precum cel al divinităţii şi al reprezentărilor ei în lumea contemporană.

Cele mai valoroase sunt, însă, poemele în care cotidianul şi copilăria cu micile ei miracole sunt privite din perspectiva unui matur care îşi infantilizează dinadins vocea, îşi asumă seriozitatea jocului şi caută învelişul fantastic al realităţii („Crina adună castane în mijlocul curţii/ şi e fericită că există un pom/ care face ouă maro// mă bate gândul/ să îi spun adevărul/ dar le-a aşezat deja în cuibare/ şi aşteaptă să vină păsările/ ca să scoată pui”, p. 15; „Stixul copilăriei există/ şi e o baltă pe care bărcuţele nu plutesc niciodată”, p. 19).

Deranjantă este însă, în ansambul volumului, dispoziţia aforistică a autorului care, pe alocuri, atinge cote explozive, aşa încât unele poeme depăşesc cu greu statutul unor simple meditaţii pseudo-filosofice, cum este acesta care îşi pierde intensitatea din cauza mizei sale previzibile . Totuşi, volumul Puţin sub linie are şanse să fie inclus în topul cărţilor bune şi foarte bune publicate anul acesta, deşi nu egalează decât în unele poeme excelenta Moarte parafină a aceluiaşi autor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara