Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Proza de laborator de Tudorel Urian


Stabilit, din anul 1986, în Statele Unite ale Americii, în prezent profesor la celebra New York University, Dumitru Radu Popa este un exemplu reuşit de reinserţie a unui scriitor din diaspora în viaţa literară românească. După 1989 a revenit de câteva ori în ţară cu prilejul tîrgurilor de carte şi al colocviilor cu scriitorii din diaspora organizate de Uniunea Scriitorilor, a publicat mai multe cărţi de proză, excelent primite de critica literară, la prestigioase edituri din România, a luat parte la marile dezbateri de idei prin intermediul articolelor scrise pentru marile cotidiene şi cele mai importante reviste literare. Pe scurt, a devenit o prezenţă activă, un scriitor perfect integrat în peisajul literar şi cultural românesc.

Dubla experienţă română şi americană este determinantă pentru scrisul lui Dumitru Radu Popa. Toate prozele sale, fie că este vorba de povestiri sau roman, sunt nişte produse de laborator. Asemenea unui cercetător chimist, autorul combină, cu răbdare şi curiozitate substanţele aflate în diverse eprubete, rezultatul fiind cel mai adesea o proză de mare originalitate şi prospeţime. Totul în proza lui Dumitru Radu Popa se află sub semnul metisajului. În povestirea Panic Syndrome! (din volumul omonim apărut la Editura Univers în anul 1997, cel mai bun produs literar de pînă acum al scriitorului), lumea snoabă, sclifosită, pedantă, preţioasă a psihiatrilor americani se confruntă cu lumea lui Caragiale care, prin cîteva vorbe („moft”, „fandacsie”) a definit mai bine decît toate tratatele ştiinţifice simptomele principalelor boli psihice ale omului contemporan. Discuţia dintre un shrink şi un cititor temeinic al operei lui Caragiale devine una de la specialist la specialist, poate chiar cu un avantaj pentru cel din urmă.

Confruntarea dintre cultura europeană tradiţională şi pragmatismul american stă şi la baza cărţii Traversînd Washington Square (carte impropriu numită roman, Editura Cartea Românească, 1999). Personajele lui Dumitru Radu Popa trăiesc în lumi paralele. Întreaga educaţie dobîndită în familie şi în anii de şcoală, modul lor de a privi şi interpreta lumea ajung să fie contrazise de o realitate culturală nouă ale cărei mecanisme se dezvăluie lent, din detalii aparent lipsite de importanţă. Principala problemă a europenilor ajunşi în Statele Unite este una de comunicare, de adaptare culturală şi comportamentală. Cel puţin în proza lui Dumitru Radu Popa, ei reuşesc pînă la urmă să înţeleagă şi să se adapteze la rigorile vieţii culturale, dar au probleme reale în a propune şi a explica eficient marile modele clasice ale culturii europene. Este, s-ar putea spune, versiunea soft a ceea ce Samuel Huntington numeşte The Clash of Civilizations. Cu deosebirea esenţială că, la scriitorul român ciocnirea dintre civilizaţii nu este de natură conflictuală ci are efecte mai degrabă comice şi, în mod evident, benefice pentru ambele părţi la nivelul cunoaşterii. Într-un final, pînă şi hîtrul nenea Iancu ar putea ajunge referinţă de bază în tratatele de psihiatrie americane. E drept însă, doar ideile sale, nu şi numele, pentru că background-ul său ştiinţific şi ţara din care provine nu dau bine la bibliografie.

Un produs de laborator este şi Sabrina şi alte suspiciuni, cel mai recent roman al lui Dumitru Radu Popa. Fireşte, problema românilor sosiţi în Statele Unite, pentru a începe o viaţă nouă, nu lipseşte nici aici. Iar viaţa lor în America este chiar nouă pentru că cei doi foşti lucrători ai Securităţii devin în ţara tuturor posibilităţilor ucigaşi plătiţi. Ca toate personajele lui Dumitru Radu Popa, ei trăiesc în două lumi paralele. Pe de o parte, în relaţiile dintre ei se păstrează ceva din naturaleţea şi umanul relaţiilor de acasă, cu mici alunecări în sentimental, pe de altă parte însă ei se adaptează la noua lor situaţie, devenind ucigaşii cinici, profesionişti, aşa cum apar ei în filmele americane. Nu lipsesc nici descinderile în lumea psihiatrilor americani (mulţi dintre ei de origine europeană şi chiar est-europeană), laitmotiv al prozei lui Dumitru Radu Popa, în ale cărei ierarhii neştiute întotdeauna peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Dar lucrurile nu se opresc aici. Sabrina şi alte suspiciuni este un melanj scos parcă dintr-un malaxor prin care au trecut diverse tipuri de proză, inclusiv toate scrierile anterioare ale lui Dumitru Radu Popa.

Ce este această carte bizară? Roman de călătorie, roman poliţist, roman de dragoste, pulp fiction, carte de vacanţă, proză fantastică, inginerie metatextuală, parodie? Cîte ceva din toate, iar rezultatul este unul paradoxal: o carte aparent lejeră, care nu pune nici un fel de probleme de lectură la nivelul fragmentului, dar care devine foarte greu de înţeles şi comentat din perspectiva întregului. Este genul de carte care nu se dezvăluie de la prima lectură (cititorul este tentat să aplice grile de lectură în funcţie de pistele false, trasate cu mărinimie de autor) şi ale cărei înţelesuri se dezvăluie treptat, cu fiecare recitire. La prima vedere există în acest roman trei planuri diferite care nu par a avea nimic în comun. Bob şi Meg formează o familie americană tipică aflată, după 21 de ani de mariaj, în situaţia de a face o mereu amînată călătorie de vis. Munteanu şi Mugurel, formează alt cuplu, cel al foştilor angajaţi ai Securităţii ajunşi în Statele Unite unde se transformă în ucigaşi plătiţi şi încearcă să construiască o reţea mafiotă cu ajutorul vechilor agenţi rămaşi din vremea războilui rece. În sfîrşit, cei doi psihiatri, Marele K. şi Sexton Charles, se află, împreună cu clientela lor (inclusiv Sabrina) la hotarul dintre viaţă şi vis, dintre existenţa cotidiană şi starea de hipnoză. Fiecăruia dintre cele trei planuri îi corespunde o tehnică narativă specifică, fapt ce le transformă în trei micro-romane cu o evoluţie cvasi-independentă. Chiar dacă la un moment dat se produc interferenţe (cei doi români trec şi prin cabinetul Marelui K, iar misiunea lor se dovedeşte în final a fi cea de a-i asasina pe Bob şi Meg – unul a fost plătit de Meg să-l ucidă pe Bob, celălalt de Bob să o elimine pe Meg – cele trei acţiuni pot fi citite şi ca trei romane de sine stătătoare.

Romanul călătoriei celor doi soţi, Meg şi Bob, este scris după tehnica mise en abîme. În timp ce soţul ei conduce maşina, Meg citeşte şi comentează cu voce tare pagini din romanul a cărui eroină este şi care este scris de un autor originar din România. Procedeul nu este nou de la John Gardner încoace, dar el îi permite autorului să anticipeze prin intermediul personajului unele dintre perplexităţile cititorilor săi: „...Cum ai spus că-i zice cărţii ăsteia atît de speciale? Meg ignoră sarcasmul: - N-am spus... În traducere sună aşa: Sabrina and other good suspicions, dar titlul nu cred să aibă prea mare importanţă, pînă acum nici n-a fost vorba despre cineva pe nume Sabrina, ci doar de nişte agenţi şi – o să te cruceşti, nu altceva! – despre un cuplu exact ca noi, care se pregăteşte să facă o călătorie... Însă eu cred că o să cam sar pasajele alea.” (p. 54) Mai mult decît atît, autorul intervine la rîndul său şi intră în dialog cu virtualii cititori ai cărţii. El anticipează astfel posibilele reacţii în faţa acestui produs insolit, dar asemenea vechilor cronicari îşi anunţă şi intenţia de a duce truda pînă la capăt, indiferent de obstacolele ce se pot ivi în calea sa: „E scrisă în româneşte, dar bate cîmpii aiurea, despre un cuplu de americani care se pregătesc să plece în vacanţă, iar cînd e vorba de români îi arată mai degrabă ca pe nişte neisprăviţi. (...) Voi continua această povestire în acelaşi stil, convins că toate amănuntele acestea disparate se vor lega la un moment dat în ceva demn de luare-aminte – şi despre care eu însumi, în clipa în care citiţi aceste rînduri s-ar putea să nu am habar” (pp. 30-31).

Aventura celor doi foşti securişti din generaţii diferite pe pămînt american are un aer de pulp fiction. În relatarea aventurii lor nu mai este loc pentru consideraţii metatextuale, totul sugerează o eficienţă oarecum blazată în ale crimei. A ucide a devenit pentru ei o meserie de rutină. În plus, cititorii constanţi ai prozei lui Dumitru Radu Popa vor avea surpriza să se întîlnească aici şi cu unele dintre personajele precedentei sale cărţi, La revoluţia română, precum pitorescul Ceaicopschi.

În sfîrşit, povestea propriu-zisă a Sabrinei şi tot ceea ce se întîmplă în zona cabinetelor psihiatrice glisează spre fantastic, face parte dintr-o lume la limita oniricului şi a hipnozei, unde contururile se tulbură, iar faptele ies din zona confortabilă a raţionalului. Este lesne de înţeles că în ţesătura narativă a fiecăruia dintre cele trei micromane intră de asemenea mai multe elemente – unele disparate. Totul seamănă cu un imens puzzle, uşor de construit, al cărui desen este recognoscibil din piesele componente, dar care, o dată încheiat este întors cu faţa în jos. Situaţie în care desenul său devine mult mai greu de ghicit pentru cineva care nu a participat la construirea lui iniţială.

Cmbinaţie de sofisticărie narativă şi lejeritate stilistică, niciodată comode pentru cei care doresc să le afle toate înţelesurile, cărţile de proză ale lui Dumitru Radu Popa (fie ele volume de povestiri, romane sau pseudoromane) sînt nişte incitante şarade epice, pretext pentru subtile dezbateri între specialişti, dar şi o lectură plăcută pentru cei care obişnuiesc să citească o carte în metrou, pe drumul zilnic dintre birou şi casă.



Dumitru Radu Popa, Sabrina şi alte suspiciuni, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, 226 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara