Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Proză cât o bibliotecă de Marius Chivu


Cum spuneam în recenzia de acum două săptămâni, Emilian Galaicu-Păun este un scriitor foarte vizibil în România, atât în reviste cât şi în spaţiul public cultural, în dubla sa ipostază de poet dar şi de editor. În 2002, la Botoşani, i-a apărut o primă antologie de poezie, Gestuar (Editura Axa), marcând perioada de început, prolifică şi de succes, din cariera de poet basarabean citit (şi) în România. Prezenta antologie apare în Colecţia Biblioteca Şcolarului, la Chişinău, acolo unde poetul este prezent şi în manual, în ciuda acţiunilor şi atitudinii sale civice întotdeauna incomode autorităţilor basarabene. Spre deosebire de antologia apărută la noi, Yin Time conţine, dincolo de minimele diferenţe de titluri şi de dispunere, o proză şi un eseu critic. Cum Emilian Galaicu-Păun a fost comentat - din câte ştiu, cel puţin în ultimul timp - numai în ipostaza de poet şi cum eu însumi am scris despre prima sa antologie de poezie în nr. 10/2003 al României literare, mă voi opri, de data aceasta, numai la secţiunea de proză.

Emilian Galaicu-Păun a publicat o frumoasă şi borgesiană proză, Ibi sunt leones, în revista Vatra, în timp ce Gesturi, proza din această antologie a fost publicată în 1996 la Editura Cartier, primind apoi şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Textul începe sub semnul ideii lui Flaubert de a scrie un roman despre nimic, a cărui coerenţă şi consistenţă să o dea stilul. Gesturi este o proză poetică pe care o putem numi (şi) roman în ciuda structurii sale narative foarte proteice, dar nu este despre nimic, dimpotrivă, pe cât de scurt, textul este pe atât de dens, uneori chiar greu de urmărit datorită intertextualităţii sale compacte şi nu întotdeauna la vedere. În Gesturi avem câteva dintre temele "grele" ale literaturii abordate frontal într-un monolog la persoana a III-a, când limpede reflexiv, când abscons, încifrat prin întrepătrunderea de simboluri din sfere culturale variate. Androginia, dublul, corporalitatea, identitatea, fragilitatea şi inconsistenţa eului, existenţa, religia (trădarea, supliciul, Înălţarea) şi scrisul sunt sâmburii tari în jurul cărora se dezvoltă, parcă de la sine, acest text foarte dens, hermeneutic vorbind, extrem de generos, un text fluid în eclectismul lui, pendulând între confesiv şi reflexiv, între onirism şi ocult, între poetic şi profetic. Căci Emilian Galaicu-Păun a mizat întotdeauna pe o mistică a textului (derivată din existenţă) pornind de la precepte şi idei preluate nu doar din tradiţia iudaică, dar mai ales, din cea orientală.

În bizareria sa parabolică fermecătoare, evanghelic şi gnostic, labirintic şi înşelător, necesitând o lectură cvasidistributivă, cu trimiteri în profunzimea simbolică a conceptelor sau doar în apropierea unor referinţe textuale apropiate, Gesturi este un text test, o proză care îndeamnă la suspiciune şi decriptare. Nimic nu pare scris la întâmplare, nici un cuvânt nu e de umplutură, textul fiind o adevărată provocare pentru cititorii de tipul Bibliotecarul-detectiv care iubeşte corespondenţele livreşti şi ambiguităţile mistic-oculte. "...nu cunosc omul decât prin lectură", aşa începe unul dintre modulele prozei. Melanjul de registre (parabolic, livresc, gnostic, urban folcloric) creează o suprafaţă alunecoasă ale cărei sclipiri pot fi strălucirile sensului sau doar efectele stilului. Aceasta pare să fie avertismentul lansat preventiv de vocea naratorului cufundat apoi cu totul în străfundurile textului. Ceea ce poate părea carnaţia sensului, ar putea fi doar o iluzie textuală, o minunată textură perversă, alcătuită din imagini culturale şi cuvinte purtătoare de încărcătură simbolică, dar, în egală măsură, frazele ar putea fi purtătoarele unor înţelesuri secunde, alephiene. Cum spuneam, vocea naratorului îşi schimbă deseori tonalitatea, nivelurile discursului sunt multiple, registrele variază. Enunţurile par formulate în oglindă, iar afirmaţiile lasă impresia subliminalului. Textul este un joc serios, practic fără reguli şi limite, căci câmpul de manevră textuală este multidimensional, deopotrivă în spaţiu şi în timp. În eseul Poezia de după poezie, Emilian Galaicu-Păun scrie: "În mod inevitabil, anumite cuvinte din textul citit vor declanşa în subconştientul tău o mişcare a noţiunilor -un fel de caleidoscop cu sticluţe multicolore - care până la urmă se vor aşeza într-o Ťfigurăť". Gesturi este, de fapt, o broderie simbolică incitând la descoperirea desenului -revelator, un palimpsest însă imposibil de descifrat la un anume nivel fără ca un altul să nu fie definitiv compromis. Fiecare gest are atributul divin al actului primordial, iar mişcarea sau convenţia sunt fascinante tocmai în dinamismul lor creativ sau distructiv: "La început a fost gestul, nu cuvântul, căci însăşi apariţia cuvântului a fost un gest înainte de a fi sunet. Sfârşitul lumii va depinde şi el de un gest."

Gestuar se chema un ciclu din Levitaţii asupra hăului, volumul de poezie al lui Emilian Galaicu-Păun din 1991 (Editura Hyperion), şi cu acest volum trebuie pusă în relaţie proza de faţă, începută chiar în acea perioadă chiar dacă definitivată abia în 1995. Registrul biblic este predominant şi aici, în proză, unde este abordat la fel de ermetic păstrându-şi atributele poetice din poemul alfa şi omega sau Înălţarea, de pildă. De altfel, la Emilian Galaicu-Păun putem vorbi de o reală voluptate a "textuării" în cheie evanghelică. Iată un scurt fragment din excelenta secvenţă Figură în repaos, un text în text construit după modelul dispunerii în versete: "21. Totul în juru-i prinse a se roti extatic, devenind lumină şi muzică a sferelor, dar şi această muzică s-a scurs prin palmele găurite-n mijloc, ca două feţe separat ale unui singur disc. 22. Timpul însuşi s-a scurs prin găurile din palme, fără a-i vindeca rănile. 23. ŤCe clepsidră desăvârşităť, gândi el când ultimele linii şi trăsături scurse din palme s-au adunat într-o altă dimensiune, formând aceeaşi palmă (...) 30. A luat într-o mână nisip şi nisipul i s-a scurs prin gaura din palmă în altă dimensiune. A încercat să-l adune în palma din altă dimensiune, dar el s-a scurs şi de acolo în palma lui de cândva."

Emilian Galaicu-Păun este un scriitor chinuit de toate cărţile pe care le-a citit, dar mai ales pe cele pe care încă nu le cunoaşte în detaliu, un autor care ştie foarte bine că textul trebuie să fie deştept şi să provoace la lectură, un scriitor a cărui literatură livrescă, puţin cam excesivă, poate avea, până la urmă, un mare cusur: este dependentă de cititori foarte inteligenţi.


P.S. Dintr-o neatenţie în documentare, în recenzia de acum două săptămâni în care inventariam antologiile de poezie basarabeană contemporană nu am menţionat şi volumul alcătuit chiar de Emilian Galaicu-Păun împreună cu Eugen Lungu şi Nicolae Popa, Portret de grup. O altă imagine a poeziei basarabene (Arc, 1995).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara