Maria Cogălniceanu,
Anton
Dumitriu, un
proscris triumfă
tor, Editura
Limes, Floreşti,
Cluj, 2017, 157
pag.
la Maria Cogălniceanu
devoţiunea faţă
de Brăila se regăseşte în
zelul cu care a urmărit
destinul cultural al cîtorva
dintre nativii oraşului de
pe Dunăre, de n-ar fi să
pomenesc decît pe Panait
Istrati, Nicolae Carandino
sau Edmond Nicolau,
cărora le-a dedicat antologii
de documente (corespondenţă,
ecouri în presă,
însemnări de jurnal), menite
a le surprinde vîna idiopatică
a spiritului. Altor brăileni,
precum Nae Ionescu, Mihail
Sebastian sau Vasile Băncilă,
nu a mai fost nevoie să
le calce pe urme, fiindcă
au făcut-o alţii înaintea
ei. Acum a venit rîndul lui Anton Dumitriu,
logicianul matusalemic a cărui ereditate cu
virtuţi longevive i-a dat voie ca, deşi născut în
acelaşi an cu Carandino (1905), să mai trăiască
trei ani după revoluţia din 1989. Spre a-i dezgropa
biografia, Maria Cogălniceanu a răscolit dosarele
din arhiva CNSAS, rezultatul fiind Anton Dumitriu,
un proscris triumfător, o analectă de extrase
conţinînd epistole, declaraţii, amintiri din
închisoare sau invitaţii la colocvii internaţionale.
Impresia cu care rămîi străbătînd volumul
e că „încurcate sînt căile tale, Doamne“, Anton
Dumitriu fiind aruncat de istorie dintr-o parte
în alta, în virtutea unui zigzag de răsturnări
crude. În perioada interbelică, tânărul începe
ca matematician sub oblăduirea lui Ţiţeica,
Lalescu şi Onicescu, pentru ca treptat logica,
această rudă seacă şi nesuferită a aritmeticii,
să-i facă cu ochiul, drept care va ajunge asistentul
lui P.P. Negulescu la Filosofie, urcînd apoi cu
patos sedulic în ierarhia universitară. Pînă la
abdicarea regelui, ajuns profesor, Anton Dumitriu
trăieşte pe picior mare, fiind deputat liberal de
Prahova între 1946-1948. E perioada cînd îşi
înmulţeşte relaţiile diplomatice, în acelaşi timp
arătînd o înclinaţie copioasă spre viaţa de lux:
cînd se opreşte în Paris, locuieşte la Hotel Ritz,
într-un apartament cu patru camere somptuoase.
Pe scurt, copilul orfan ivit din încrucişarea
bezmetică a unei spălătorese cu un litograf din
Brăila putea fi mulţumit, căci atinsese rangul
căpătuielii. Numai că originea sănătoasă nu îl
va împiedica să plătească.
Şi va plăti cînd binefacerile pe care masoreţii
marxişti le-au adus în România după război îşi
vor arăta roadele. Anton Dumitriu va fi dat afară
din învăţămînt şi i se va intenta proces penal
pentru vini închipuite. Va fi condamnat la 12
ani de închisoare din care va executa patru
ani şi jumătate la Văcăreşti şi Caransebeş.
Eliberat, va fi ţinut sub obroc pînă în
1964, cînd, angajîndu-se la Centrul de
Logică din Bucureşti, va începe publicarea
titlurilor cu care şi-a întipărit numele în
memoria culturală: Istoria logicii sau
Philosophia mirabilis.
Ce place în volum sînt micile
mărturisiri pe care logicianul, fără să
bănuiască că vorbeşte unor informatori,
le face în felurite împrejurări. Cînd moare
Pandrea, izbucneşte: „Îmi pare rău că
nu am fost în Bucureşti cînd a fost
înmormîntarea lui Petre Pandrea. Şi ăsta
ca şi mine şi mulţi alţii a avut de suferit
din partea celor ce pun în practică principiile
marxiste. Îţi reaminteşti cîţi eram prin
puşcării oameni cu vederi de stînga în
sensul superior, poate şi mai mult
decît politicienii de rînd. Şi cei care
mai supravieţuim astăzi în adevăr liberi,
dar totuşi proscrişi, şi nu din punct de
vedere al situaţiei şi valorii tale, ci proscrişi
de cei cocoţaţi sperţieri în posturi cheie şi
care cu urme neloiale caută să te ţină cu capul
plecat spre a-şi menţine poziţia lor. “ (p. 26)
Alteori, copleşit de apăsarea vîrstei,
nu-şi poate înfrîna amărăciunea, cum o face
într-o scrisoare către fiică: „Cei mai mulţi din
generaţia mea s-au dus. Au murit Cioculescu şi
Noica şi mulţi alţii. Să sperăm că ereditatea mea
mă va ocroti încă un timp.“ (p. 80) Fragmentele
de acest fel aduc un dram de condiment în
mijlocul unor pagini altminteri anoste, majoritatea
epistolelor avînd un aer convenţional, de politeţe
rutinată, în cuprinsul cărora, în afara unor
amănunte de trai banal, nu ai ce să afli. În schimb,
Mariei Cogălniceanu i se cuvin toate laudele
pentru chinul pe care îl va fi îndurat pentru a
scoate la lumină documentele din arhiva CNSAS.
