Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Prinţesa urgistă (II) de Constantin Ţoiu


Topită de milă, Riţa zbură pe lângă urechile fetei zbârnâind cât putea de tare: Cerule iubite, fă să se mărite... Dar fata, nimic. Nici măcar nu se apăra. Dacă era surdă, şi mută...

Văzând aceasta, Riţa luă pe cont propriu acţiunea. Ea se interesă în toate părţile, până ce ajunse la palatul împăratului de Roşu din care fusese izgonită de muma vitregă sărmana fată care păzea gâştele... Zburând din încăpere în încăpere, nimeri într-una în care o femeie bătrână îmbrăcată în negru lucra la gherghef. Din înaltul odăii, Riţa se lăsă să cadă drept pe gherghef făcând gesturi de naufragiată. Bătrâna, întrerupându-şi lucrul, bătu tare din palme. Era semn bun, se vede. Şi o întrebă: La ce venişi, fetiţa maichii, şi ce gânduri bune îmi aduci? Vorbise cu palmele frumos împreunate sub bărbie, ca o fiinţă deprinsă să se roage. Atunci, gărgăriţa, - mare minune! - i se adresă omeneşte, deşi cu un accent greoi, ardelenesc: No, că mi-s io, gărgăriţa Riţa, şi am de adus o voroavă luminată...

- Ti! se miră ţipând în poale ghergheful Doica, întrucât dumneaei era, ea care o alăptase pe fetica năpăstuită. Tura-vura, pe fată o chema Magdalena, şi că, după ce fusese alungată din palat, un duhovnic tânăr, dar citit şi înţelept, le spusese în taină celor din jurul împăratului nedrept că fiica urgisită avea să scape de răutăţi şi să se reîntoarcă nevătămată acasă numai şi numai când o necuvântătoare îi va cuvânta, ei, Doicii, care o crescuse de mică. Adică, ea, gărgăriţa Riţa, tocmai îi cuvântase! Să leşine bătrâna, şi mai multe nu! Şi chiar leşină de-a binelea. Riţa zbura în jurul ei cu tapaj, o tot pişca, doar-doar şi-o reveni... Cu chiu cu vai, femeia se făcu bine şi îşi reaminti ce-i spusese o dată o ţigancă ghicitoare, precum că, după ce se va împlini cuvântul Duhovnicului, adică exact ce se întâmplase acum, să se ducă ea, Doica, împreună cu necuvântătoarea, care o fi, să-l ia de mână pe împărăţel, pe fiul ălui de Verde şi să-l ducă la mireasa lui făgăduită... Zis şi făcut.

Cu gărgăriţa în frunte, care ea ştia cel mai bine calea cea bună... Şi mai zicea ţiganca aşa: iar când necuvântătoarea, care o fi, o ajunge acolo unde trebe, să aştepte ea acolo, coană Marioaro, (că aşa o chema pe doică) şi când soseşti mătăluţă cu împărăţelul, să-i zici să-şi scoaţă... inelu ăla al lui, na! cum îi spune?..., aşa, sâgiliu, coană Marioaro, şi să i-l strecoare fetii pe deştul dân mijloc... Aşa să faci, Coniţa mea scumpă, - să nu-mi daiu nici o para, zău că asta-i dă la Dumnezău...

Minunăţia minunăţiilor! Toate se petrecură după cum zâsese Gâcitoarea...

*

Ca reporter, angajat mai târziu să reproduc evenimentul într-o revistă din lumea bună, pot da adeverire oricărui sceptic în sensul că râuleţul, chiar aşa, scânteia în desişul pădurii, cu adevărat. Şi, tot cu adevărat, că împărăţelul sosise la faţa locului însoţit de gărgăriţa năzdrăvană care rostise solemn cuvintele cunoscute. Şi tot aşa, că fata era desculţă, deşi acum era o prinţesă reală, stând sfioasă cu capul jos, bălaie, pieptănată ca prin farmec, de o frumuseţe răpitoare, înconjurată de gâştele ei ce gâgâiau acum cuminţite... Totul, raportez că fusese atât de strălucitor, încât soarele hotărî să se stingă brusc o secundă în cinstea evenimentului...

Veţi crede că e un basm... Parol, aşa a fost! Năşică fiind Riţa, în fruntea alaiului, tronând pe un bănuţ de aur depus într-o caleaşcă minusculă scobită într-un diamant. (Pe de departe, după Charles Perrault)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara