Georgian Ghiţă. Pentru că aveţi „o mare dorinţă de a publica în România literară” vă iritaţi că nu apăreţi. În primul rînd: eu am responsabilitatea doar pentru această rubrică, alţi colegi ar putea să vă împlinească arzătoarea dorinţă. Eu v-am răspuns în numărul 8 al revistei şi consider că mi-am făcut datoria. Apoi poemul pe care mi l-aţi trimis e mediocru, ca tot ceea ce scrieţi. Problema dvs. nu este lipsa de talent, pentru că 98% dintre autorii care publică texte literare în reviste sau în volume proprii, unele premiate, nu au „talent” în sensul uşurinţei deosebite de a realiza texte literare. Nici lipsa de caracter, pentru că există şi printre marii scriitori destui ticăloşi. Ceea ce vă împiedică să reuşiţi este un deficit de inteligenţă. Această lipsă nu se poate surmonta. Ea e mai puţin vizibilă cînd comiteţi poezie, dar cînd vă apucaţi să comentaţi negativ textele altora, în speţă un poem publicat chiar în această rubrică şi de a cărui calitate nu sînteţi conştient, însuşirea despre care vorbeam (şi pentru care nu aveţi de altfel nicio vină) iese la suprafaţă ca uleiul turnat în apă. În concluzie, nu veţi face niciodată carieră literară şi veţi rămîne eventual un amator, colecţionar de diplome ale cenaclurilor din Oraviţa, cu care vă lăudaţi pe blogul ce mi-aţi indicat. Vă invit ca, înainte de a vă ocupa cu injurii de biografia mea, să vă găsiţi în lume şi în literatură un loc pe măsura slabelor dvs. înzestrări.
Ovidiu Dinică. Mă supără superficialitatea dvs. Nu gîndiţi textul, nu-l cizelaţi, nu cugetaţi la fiecare sintagmă. Poate vă credeţi Michelangelo care vedea statuia în blocul de marmură şi doar înlătura prisosul? Ei nu! Daţi cu dalta la întîmplare şi rămîn tot felul de reziduuri. „Am să pun botniţă plânsului/ să rămână mut la poalele munţilor/ iar râsului o să-i fac/ legământ cu norii/ să aducă primăvara cu zâmbetul ei pleşuv/ revărsat peste câmpii/ cu rod de cai/ să se spargă tăceri/ să se nască iubiri/ voi citi în inimi slovele/ până la ultima literă rătăcită/ pe buze furate sărutului”. Ce avem aici? Să vedem: „legămînt cu norii”, „rod de cai” (???) „zîmbet pleşuv” (nu m-am prins cum e ăla). Plus clişee de muzică uşoară: „să se nască iubiri” (aici rima obligatorie era „amintiri”, cum de aţi ratat-o?) şi „buze furate”! Vă rog să fiţi serios şi să mai trimiteţi cînd o să vă veniţi în fire. Nu lăsaţi primăvara să vă ia pe sus.
Gabriela Cristina Hale. Îmi place arta dvs. poetică: Am jurat sa nu scriu de rău, de urât, de tragedii! Nu e stilul meu! Foarte bine. Numai că versurile care o pun în practică sînt cam precare, liceale (deşi – în ziua de azi – liceenii au o directeţe şi un talent de te sperie!). Să le numim, mai simplu, convenţionale: Mă gândesc la galbenul din părul tău/ Şuviţe pe care le-am sărutat, pe care le-am adorat… / Galben soare sărută-le în locul meu! (Galben). Aşa cum ştiţi, probabil, Bacovia asocia culoarea galben plumbului (Scîntei galbene) De aici putea ieşi ceva... Din păcate dvs., cînd reuşiţi un vers sau două, le înecaţi îndată într-un kil de sirop galben de lămîie. Nu aţi citit destulă poezie, e clar pentru mine. Nu e tîrziu să începeţi! Daţi-vă seama că inversiunile topice de tipul „păru-ţi” (adică părul tău, pentru cine nu a înţeles) vă acoperă de un ridicol galben-verzui.
Octavian Petrescu. Sînteţi matematician ca Ion Barbu şi scrieţi ca Vasile Militaru! Ceva nu e în regulă. Versificaţi decent, dar nu confundaţi versificaţia cu poezia. Sper că ştiţi maxima lui Eminescu referitoare la sunatul din coadă. Iubirea care doare e ca o simfonie/ A morţii-n care poate şi îngerii greşesc,/ Dar nu pot să mă supăr pe tine niciodată,/ Mai bine tac şi sufăr şi simt că te iubesc. Acestea sînt catrene de plăcintă. Şi apoi îngerii în ce greşesc? În simfonie (cînd interpretează partituri), în iubire sau în moarte? Uneori vă trădează şi prozodia: Iubita mea e o felină,/ Dar nu din carne, ci lumină,/ Iar sufletul îi e sălbatic/ Şi mă iubeşte animalic. Indiferent de felul în care vă onorează iubita dvs., poezia trebuie s-o iubiţi nu „animalic”, ci cu o înaltă luciditate. Nu uitaţi că sînteţi sau aţi putea fi geometru. Căci poetul-matematician a scris pentru neuitare: Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, gîndire. Şi în turnurile lui reci a ştiut să găsească totul. Inclusiv orgasmul. Succes!
Aştept în continuare textele şi opiniile dvs. numai la adresa email: posta.romlit@gmail.com.
