Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Primadona şi ciomăgarii de Mircea Mihăieş


Voce gravă, cu inflexiuni de glasspapier, privire sticloasă, aţintită în zare, pumn strâns, muncitoreşte, fălci abundente încleştate, corp împins, agresiv, înainte. Cam aşa ar arăta, într-o bandă desenată, autorul frazei care urmează: „Există interese ca România să rămână în «zona gri».” Să râzi? Să plângi? Să-i face semne caraghioase, pentru a-i sugera că nu e în toate minţile? Să caşti a lehamite, lăsându-l în plata Domnului, cu elucubraţiile lui cu tot? Nu se face: e vorba de prim-ministrul ţării! Răbdurii cum suntem, mai înghiţim o dată hapul, dornici să vedem şi urmarea.

Numai că aici nu e vorba de-un episod-pilot din nu ştiu ce sitcom bun de oferit românilor în loc de pâine. E vorba de găunoşenia unui politician diletant, ajuns pe neaşteptate la ora scadenţei. Dl. Năstase a nutrit convingerea că la nivel european se poate face politică în stilul aranjamentelor bizantine de pe Dâmboviţa. Ajuns în sferele înalte ale puterii, fostul specialist în „drepturile omului” ceauşeştiene şi-a imaginat că tot ce zboară în politica internaţională va poposi sub formă de friptură în farfuria sa de la Bucureşti. S-a înşelat amarnic. Dacă i-a dus (şi-i duce în continuare) de nas pe români, europenii au altă experienţă şi altă percepţie a politicului.

Dl. Năstase nu se poate plânge că n-a avut noroc cu carul. În 2000, a primit pe tavă o ţară care îndeplinea un criteriu pe care echipa sa de mafioţi nu l-ar fi obţinut niciodată: cel politic. A profitat şi de simpatia unor lideri (Berlusconi, de pildă) prost văzuţi pe continent, şi prin urmare ahtiat după alianţe cu „viitoarea Europă”. N-a avut decât să întindă mâna, pentru a şi-i apropia pe spaniolul Aznar şi pe britanicul Blair, „voci” transatlantice care se visează soliste pe scena politică europeană. Într-un cuvânt, a beneficiat de planurile pe termen lung ale americanilor, ce vor o Europă nu neapărat puternică, dar omogenă, împinsă până la graniţele mereu imprevizibilei Rusii.

Şi pentru că am pomenit de americani: e absolut ridicol cum un filmuleţ difuzat pe canalul „Arte” a reuşit să-i isterizeze pe români. Propunând un scenariu potrivit căruia CIA ar fi fost amestecat în pregătirea revoluţiei române, câteva dintre minţile înfierbântate ale neamului au pornit o veritabilă cruciadă contra acestei erezii. Ar trebui precizat că „Arte”, un post de televiziune bun, are în Europa o popularitate ce rivalizează cu aceea a canalului „Cultural” în România. Şi, prin urmare, că impactul său asupra europenilor e echivalent cu al unui concert transmis de la Ateneu asupra românilor. Adică vag de tot. De aici până la a vedea nişte represalii ale Europei la adresa unei Românii percepută ca un cap de pod american, e o distanţă lungă.

Dimpotrivă, cred că documentarul a avut premise corecte, dar o demonstraţie şi o concluzie jenante. E imposibil de crezut că americanii erau cu totul indiferenţi, în 1989, la ceea ce se întâmplă dincolo de „Cortina de Fier”. Dar, în stilul lor, pe care-l vedem aplicat astăzi şi în fosta Iugoslavie, şi în Afganistan, şi în Irak (unde, totuşi, s-au implicat virulent) au lăsat o mare marjă de libertate mişcărilor din interior. Dacă e de văzut o diversiune undeva, atunci ea de văzut chiar la „Antena 1”, un post de televiziune ale cărui jocuri tulburi nu sunt chiar atât de greu de detectat. Chiar mă gândeam ce vor scoate la atac, pentru a abate atenţia de la chestiunile fierbinţi ale momentului. Cum problemele de suflet ale românilor sunt cam trei (biserica, revoluţia şi ungurii), ele au fost promovate cu brio. Mai întâi, eterna problemă a Catedralei Mântuirii Neamului, apoi, într-o emisiune ce venea ca o mănuşă, contribuţia maghiaro-CIA-istă la revoluţia românilor! Ce mai urmează?

Să revenim la Năstase, beneficiarul încurcatelor socoteli politice ale ultimilor cincisprezece ani. Ce-a făcut cu toate atuurile enumerate mai sus? Le-a batjocorit cu un cinism de care doar marii asasini politici sunt capabili. Pus pe coji de nucă, el o coteşte în stilul magistrului său, Ion Ilici, dând vina pe comploturi internaţionale. Europa e de vină, desigur, pentru că oamenii din partid fură pe rupte. Europa e de vină pentru că în loc de reforme se minte cu neruşinare şi în loc de „justiţie socială” românii primesc în cap ciomegele „justiţiei pesediste”. Europa e de vină pentru că baronii locali, îmbuibaţi de bani, au ajuns să-i râdă în nas şefului direct, iar ca amuzament s-au specializat în bumbăcirea jurnaliştilor incomozi.

Poate să vină acum Năstase şi să spună că va demite şefii poliţiilor judeţene care nu-i vor livra pe vinovaţi, pentru că nu-l crede nimeni. În cel mai rău caz, va „roti” dintr-un judeţ în altul câţiva colonei, şi cu asta justiţia va fi împlinită. Cam în acest stil a tratat premierul României absolut toate problemele. A promis funcţionarilor europeni că va face şi va drege, dar când să pună mâna pe hăţuri, a rămas cu ele în mână, trăpaşii de partid fiind lăsaţi să zburde în voie. Disperat, prins între focuri, Năstase anunţă acum că va tăia în carne vie. Asta pentru c-a simţit că amicii din Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene s-au cam săturat de piruetele sale de primadonă expirată. În lumea civilizată, spre deosebire de lumea a treia, prieteniile deochiate te costă. Or, în clipa de faţă, oamenii pe care s-a bazat Năstase au devenit infinit mai atenţi la ce spun şi ce fac.

Şi-atunci, cine are cu adevărat interes ca România să rămână în „zona gri” (expresia e un eufemism, pentru că descrierea exactă a acţiunii pesedeilor o acoperă doar expresia „curat murdar”)? Dacă nu mă înşel, României nu i s-au reproşat chestiuni de politică externă, de încălcare a tratatelor internaţionale sau alte chestiuni care-ar fi lezat interesele unor terţe entităţi statale. Ce s-a spus în raportul Nicholson se referă strict la ceea ce fac românii la ei acasă, cu ei înşişi: politica sinistră a adopţiilor de copii, corupţia identificată cu structurile de putere şi libertatea presei, cu accent pe maltratarea ziariştilor. Unde sunt aici „interesele” străine?

A, există o categorie de străini dubioşi, pe care guvernul Năstase îi curtează cu asiduitate. Sunt nelipsiţii licitatori la privatizări, posesorii de firme-fantomă în ţări dominate de politici financiare dubioase, „spălătorii de bani” gen Matser. Aceştia e posibil să fie interesaţi de-o Românie murdară, condusă de-o clasă politică hrăpăreaţă, cinică şi iresponsabilă. Dar nu ţin minte ca românii să-şi fi dat votul pentru a fi integraţi în acest gen de „străinătate”. Dacă nu mă înşel, vrem în NATO şi în Uniunea Europeană, şi nu să asităm la partide de vânătoare cu mafio-politicieni şi la vânzarea de copii contra avantaje economice pentru câţiva „aleşi ai neamului”.

Marea problemă pe care-o are Uniunea Europeanu cu noi nu provine din dezastrul economic al ţării. De altfel, raportul Nicholson nici n-a pedalat pe această idee. Grav e că la capitolele care chiar pot fi rezolvate (corupţie, nepotism, libertăţi individuale, independenţa justiţiei) nu s-a făcut nimic. De ce nu s-a făcut, e tocmai povestea tragică a unei ţări în care o mână de bandiţi versaţi au o uluitoare abilitate de-a întoarce realitatea pe faţa convenabilă lor. E-o ţară în care omul care-a „ciomăgit” cei mai mulţi români (Ion Iliescu şi minerii, jandarmii, trupeţii speciali şi securiştii săi) are neobrăzarea să-şi califice paşnicii, prea paşnicii adversari politici drept „ciomăgari”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara