Din vitrina de sărbători aleg câteva titluri încărcate de nostalgii, de tihnă iernatică, din acelea care fac plăcere oricui, oferite în dar, sau la care jinduim toţi, în librăriile forfotind de lume. Câteva cărţi frumoase, deosebite ca prezentare grafică, câteva cărţi pentru gurmanzi şi, mai ales, pentru rafinaţi şi alte câteva despre lumea de odinioară, pierdută în tonuri sepia şi-n lumini scăzute, de abajur. Aşadar:


Cărţi frumoase
Nu risc un top, însă cred că ar putea conduce detaşat, în eşalonul cărţilor care se răsfoiesc nu doar pentru plăcerea conţinutului, ci şi pentru legătura lor de artă, pentru foaia lucioasă şi colorată, Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare, proba de erudiţie şi chef de joacă cu himerele a lui Umberto Eco (Editura Rao, traducere de Oana Sălişteanu). Un volum elegant, cu hărţi reproduse superb, pentru veşnicii copii, plecaţi să descopere centrul pământului, pentru naivii căutători ai ţărilor unde curge lapte şi miere şi, mai ales, pentru toţi neliniştiţii, împătimiţii de cunoaştere şi iubitorii de hoinăreală, fie şi cu gândul.
Pentru afinii acestora, cei pentru care nimic nu e de nedepăşit, Editura Baroque Books &Arts, profesionişti ai cărţilor frumoase, a pregătit un Dicţionar al imposibilului, semnat de Didier van Cauwelaert (traducere de Adriana Bădescu). De la afaceri de spionaj la personalităţi multiple, la rescrierea trecutului ori, şi mai şi, a viitorului, nimic din ce pare straniu, şi totuşi explicabil, nu-i scapă lui Didier van Cauwelaert. O lectură care, să zic aşa, te face mai deştept, făcându-ţi, deopotrivă, plăcere. De neocolit de sărbători.
În fine, într-o lume editorială asaltată de titluri dedicate managementului personal, tratării depresiei, obţinerii succesului, Alain de Botton şi John Armstrong publică Arta ca terapie (Vellant, traducere de Bogdan Lepădatu), o demonstraţie seducătoare a faptului că arta poate da un răspuns celor mai intime întrebări, o rezolvare celor mai chinuitoare probleme. În luna rezoluţiilor de Anul Nou, a scrutării trecutului recent şi a viitorului imediat, propunerea celor doi autori e cum nu se poate mai nimerită.


Plăcerile gastronomiei

Am fi ipocriţi să spunem că perioada sărbătorilor nu e şi una a meselor îndestulate, când tradiţiile se căftănesc cu cine ştie ce miresme exotice. Vă recomand, deci, câteva probe de poveşti din bucătărie cu ştaif de literatură bună. Cartea Anyei von Bremzem de la Curtea Veche, Arta bucătăriei sovietice (traducere de Cornelia Dumitru) e o revelaţie. Subintitulată poveste despre mâncare şi nostalgie, intră pe firul amintirilor (capacitatea unui gust anume de a răscoli trecutul e arhicunoscută), în bucătăria-loc de întâlnire, ca pretutindeni în ţările comuniste, în bucătăria loc al improvizaţiilor, al tristeţii cu care reţete pretenţioase ajung să se încropească din mai nimic, al lipsurilor şi al compensaţiilor. De citit dacă vreţi să aflaţi ceva – esenţialul – despre mărirea şi decăderea (fireşte că nu numai gastronomică) unui popor şi destul despre generaţii, fericiri mărunte, solidaritate şi supravieţuire. Nu doar à la russe.
Un ghid lexical-gastronomic al unei regiuni care atrage, dintotdeauna, artiştii şi turiştii alcătuieşte Peter Mayle în Provence de la A la Z (Editura Rao), adăugând încă o tuşă pe harta foarte minuţioasă pe care i-o face, de câţiva ani, ţinutului cvasi-legendar (sic!) din sudul Franţei. Peter Mayle ne spune mai totul despre vinuri, despre brânzeturi, chiar şi despre indigestie, dar şi despre cuvinte, dialecte, obiceiuri, cu siguranţa cunoscătorului şi cu emoţia îndrăgostitului de o regiune în care trăieşte de un sfert de veac. De reţinut nu doar pentru următoarea vacanţă.
O mărturisire curajoasă, Beau, deci exist, aparţinându-i lui Roger Scruton (Editura Humanitas, traducere de Teodora Nicolau), poate încheia periplul printre excesele vieţii, transformate în virtuţile lecturii. Iată un pasaj la care nu putem să nu subscriem: „Din cauza sărăcirii culturale, tinerii nu mai au la îndemână un repertoriu de cântece, poezii, argumente sau idei cu care să se distreze unii pe alţii când stau la un pahar. Ei beau ca să umple vidul moral generat de cultura în care trăiesc, şi dacă suntem familiari cu efectele secundare ale băutului pe stomacul gol, acum asistăm la efectele cu mult mai nocive ale băutului cu mintea goală”. Legătura dintre vin şi filosofie, cum n-ar îngădui-o cei mai stoici dintre noi, se luminează în asocierile pline de umor pe care le face Scruton între soiuri de vin şi pagini de lectură (serioasă). Să citeşti şi să nu crezi!


Lumea de odinioară

Întru puţin, fiindcă de sărbători ne încearcă şi melancolia, dorul de o Românie de poveste, de un Bucureşti cum poate n-a fost niciodată dar la care visăm, la răscruce de an, pe terenul vintageului care câştigă amploare în oferta editurilor noastre. La Humanitas, bunăoară, s-a încheiat editarea seriei lui Bacalbaşa despre Bucureştii de altădată, un îndreptar cu cifre şi poveşti despre cum era viaţa capitalei în a doua parte a anilor 1800. Aceeaşi perioadă, a venirii lui Carol şi a începutului unor reforme spectaculoase, cea cu care ne identificăm cel mai adesea pretenţiile de urbanism, învie în paginile Mitei Kremnitz, Regele Carol I al României. Povestea unei vieţi (Editura Corint, traducere de Roland Schenn), reeditarea, după mai bine de 100 de ani, a biografiei din 1903. O carte care umple goluri şi clarifică datele istorice care au făcut posibil miracolul, până la urmă.
Tot din raftul poveştilor cu regi şi regine, într-un registru mai neaoş, însă, iese cartea lui Constantin Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe (Humanitas, ediţie îngrijită de Cristina Cioabă). Istoria rescrisă din perspectiva celor care nu pleacă în bătălii, la petite histoire, mult mai savuroasă şi mai adevărată, se adună din medalioane mustind de poveşti, de fibră romanescă. Sumedenie de neveste, fiice, mame de domni pământeni şi fanarioţi umplu de culoare şi de eleganţă, chiar şi atunci când ţes intrigi, o istorie care devine omenească şi palpitantă. De citit şi de imaginat, cu ajutorul superbelor ilustraţii ale ediţiei, în serile reci de iarnă, lungi cât un veac.
Închei aici – deşi s-ar mai putea, de bună seamă, continua – formula de 3x3, pe potriva gusturilor chiar şi celor mai nehotărâţi dintre cititori. Pentru o iarnă frumoasă, cu răsfăţuri pentru ochi şi minte.