Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Povestirile lui Teodorovici de Marius Chivu


Lucian Dan Teodorovici a alternat romanul cu volumele de povestiri şi, după romanul de acum doi ani, apărut tot la Polirom, Circul nostru vă prezintă:, roman care a avut parte de cronici de întâmpinare entuziaste, iată că revine cu o carte de proză scurtă cu un conţinut compozit. (Fac o paranteză pentru că nu pot să nu remarc înmulţirea volumelor cu sumar încropit, indiferent dacă sunt de eseuri şi critică literară sau de poezie, proză etc., un fenomen care sper să nu ia amploare în viitor până la cote îngrijorătoare. Să sperăm că este acum o perioadă de aşa-zisă aşezare şi salubrizare, necesară, dar temporară, în care autorii fac curat prin sertare înainte de a-şi realiza/publica proiecte mai unitare, închegate, oricum mai elaborate în sensul unei mize ridicate din start. N-aş vrea să cred că fragmentarismul postmodernist a devenit un alibi nu neapărat pentru sterilitate, dar pentru comoditate sau lipsă de vlagă. Destul de frustrant pentru criticii români să constate că, în ceea ce-i priveşte pe prozatori, doar Mircea Cărtărescu are curajul şi conştiinţa necesară să lucreze la un proiect romanesc cu o miză cu mult peste medie. Să nu ne amăgim că postmodernismul a impus definitiv şi irevocabil neîncrederea în marile naraţiuni şi că minimalismul său ludic s-au opune fundamental proiectelor romaneşti de amploare. La judecata critică, tot un Ingenios bine temperat şi o Femeie în roşu vor face cinstea postmodernilor!) În fine, revenind la cartea lui Lucian Dan Teodorovici, să spun că este alcătuită din trei părţi distincte şi bine delimitate. Să le luăm pe rând.Prima secţiune, supraintitulată Gândacii, cuprinde câteva proze reluate dintr-o carte mai veche, Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări de marihuana (Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, 2000), intruvabilă datorită proastei editări, proze cărora li s-au adăugat unele texte inedite din aceeaşi perioadă, iar altele publicate doar pe Internet. Sunt proze scurte ce decupează delicat din cotidianul comun, în sensul familiar-domestic, momente de viaţă banală marcată adesea de mizerie şi deznădejde, momente care, datorită simţului acut al derizoriului pe care autorul îl stăpâneşte perfect, se transformă în micro-drame existenţiale ce frizează grotescul şi absurdul. Personajele sunt anonimii de mâna a doua, păguboşii, rataţii, cei striviţi de destine implacabile. Lucian Dan Teodorovici are umor (negru) dar, placat pe astfel de teme, râsul este chinuit şi amar, inspiră compasiune. Moartea planează invariabil peste cerul acestor povestiri - dovadă că suicidul îl preocupa pe autor, ca motiv literar, încă dinainte de Circul nostru... De aceea, câteva povestiri din această primă parte a cărţii par doar nişte tatonări a temei în cheie tragică, urmând ca prozatorul să descopere un ton mai potrivit, declanşator de efecte literare puternice, în romanul tocmai menţionat. Cu siguranţă, această primă secvenţă este şi cea mai realizată, iar povestirea de rezistenţă Patru povestiri care compun o unică proză, cam banală, e-adevărat, dar exemplară deschide chiar volumul. O poziţie care, însă, nu-l avantajează pe prozator.

A doua parte a cărţii, Să ne ierte Pistruiatul, este tentativa unui mic roman alcătuit la rându-i din scurte secvenţe memorialistice din perioada comunistă ce a coincis cu copilăria autorului. Textul, alături de producţiile similare ale altor autori ieşeni (probabil membri ai Clubului 8), ar fi urmat să fie publicat într-un volum colectiv intitulat Cartea roz a comunismului. Cum proiectul n-a fost dus până la capăt, Lucian Dan Teodorovici a postat pe net prima variantă a textului său şi, între timp, Johnny Manolescu, Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir au publicat O lume dispărută, carte care, prin hazard, se substituie perfect proiectului ieşean oarecum similar. Lucian Dan Teodorovici a apucat să scrie 14 scurte capitole constituite în jurul unor mici nuclee ce încearcă să cuprindă, cu destulă nostalgie, atmosfera, personaje şi elemente specifice perioadei antedecembriste. Această reconstituire bifează exact aceiaşi topoi ca şi demersul celor patru (C.A.P.-ul, Moş Gerilă, filmele video, Europa Liberă, lipsa alimentelor, a apei, a energiei electrice, revolta de la uzinele braşovene ş.a.), diferenţa constând în literarul mult mai pregnant la prozatorul ieşean, literar urmărit nu doar prin stilul evocării, al naraţiunii propriu-zise, dar, mai ales, prin lipsa scrupulozităţii, a intenţiei de a realiza un inventar cât mai complet, exhaustiv dacă se poate, al tuturor elementelor şi mărcilor reprezentative pentru anii de comunism. Sigur, textul lui Lucian Dan Teodorovici nu este terminat şi, cred eu, ar merita dus până la capăt. Nu ştiu însă dacă forma lui actuală este şi cea mai potrivită. Cum spuneam şi când am scris despre volumul celor patru, cu excepţia recentei cărţi a lui Cezar Paul-Bădescu, Tinereţile lui Daniel Abagiu, apărută tot la Polirom, şi a romanului lui Sorin Stoica, Dincolo de frontiere (Paralela 45, 2002), ne lipseşte ficţiunea propriu-zisă despre viaţa reală a adolescenţilor în comunism. Un model bun ar putea fi Aleea Soarelui, romanul lui Thomas Brussig, recent tradus la Humanitas. Cu alte cuvinte, dincolo de liste, inventare şi reconstituiri memorialistice, avem nevoie şi de ficţiuni, de naraţiuni care să integreze tot acest material într-un flux existenţial coerent, într-o Poveste verosimilă. Deocamdată avem nişte fragmente, cu care noi, cei care am mai apucat comunismul, putem reface imaginar întregul, dar celor mai tineri cititori care încep deja să ne urmeze în lectură le trebuie reconstituiri funcţionale, de sine stătătoare. Le trebuie poveşti, istorii cu cap şi coadă, cu intrigă şi punct culminant.

În fine, ultima parte a cărţii, Fursecuri, o constituie cele mai proaspete scrieri ale lui Lucian Dan Teodorovici, unele dintre ele recent publicate în revista Cultura sub titlul de reportaje fictive. Întrevăd aici o uşoară schimbare în scrisul tânărului autor. Textele nu se îndepărtează de aşa-zisul realism al surprinderii scenelor de viaţă domestică sau publică din realitatea proximă, dar capătă aerul unor fabule deghizate. Sensul e uşor metaforic, personajele abia simbolice, finalurile au tâlc. Am remarcat savuroasa - prin ineditul temei - povestire De-a Isus, în care nişte copii se joacă în spatele blocului reconstituind ingenuu episodul biblic al judecării şi condamnării lui Isus.

Lucian Dan Teodorovici frazează bine, se descurcă pe spaţii mici cu aceeaşi dexteritate ca şi în roman, are mult umor şi un fel anume de a relata cu jucată naivitate cele mai dramatice instantanee de viaţă. Una peste alta, fără a fi o carte de referinţă, Atunci i-am ars două palme menţine liniile de forţă ale scrisului tânărului autor şi promite o revenire în forţă şi exclusiv inedită.

P.S. Temerară oarecum şi demnă de laudă iniţiativa Polirom-ului de a face o colecţie a tinerilor prozatori, cărora le oferă o şansă editorială extraordinară. S-a tot vorbit că bătrânii au obosit, iar tinerii n-ar avea cine ştie ce de spus. Acum se va vedea cum stau lucrurile în proza românească actuală, căci între cele două colecţii Fiction Ltd. şi Proză Ego există o concurenţă implicită. În următoarele săptămâni, voi comenta în această pagină toate cărţile tinerilor (câţiva debutanţi) apărute în această incitantă colecţie Polirom.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara