Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Povestiri de astă-dată de Otilia Hedeşan


Nu sunt amatoare de statistici şi nici nu mă dau în vânt după „ritualurile” aniversar–comemorative, dar tot cred că ar fi interesant dacă cineva ar trece în revistă principalele luări de poziţie referitoare la soarta folclorului — subînţelegând prin soartă mai ales viitorul acestuia, în manifestările sale reale, spontane, nu în domeniul colateral numit la noi „valorificare” — în societăţile industriale şi postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioşie — că vremea frumoaselor tradiţii se apropie de sfârşit, că odată cu bătrânii pier şi obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spaţii geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiţii.

Dincolo de sloganuri şi de nostalgii, însă, substanţial schimbat la faţă, foarte adesea, folclorul se încăpăţânează să nu moară. Cartea lui Constantin Eretescu, Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor lumii de azi, apărută la sfârşitul anului trecut (Bucureşti, Compania, 2003) este în peisajul bibliografic românesc, una dintre probele cele mai elocvente ale vivacităţii încă în act a folclorului, fiind, în primul rând, o sursă extrem de ofertantă de exemple concrete în acest sens. Dealtfel, deşi interesat mai cu seamă de descrierea cât mai flexibilă a genului de texte pe care îl antologhează, legenda urbană, obiect de studiu căruia i-a dedicat o bună parte din viaţă, autorul nu ignoră importanţa acestei mize mult mai generale a cărţii sale, aşa că notează, chiar din primele rânduri ale prefeţei: „Cei care au prezis de câteva bune decenii iminenta dispariţie a folclorului trăiesc o surpriză: folclorul nu numai că nu a murit, ci continuă să însoţească vieţile noastre pe toate meridianele, în America, dar şi în Asia, în Europa ca şi în Africa. Societăţile contemporane, asemenea celor tradiţionale, sunt creatoare şi purtătoare de folclor” (p. 15).

Având la dispoziţie un material impresionant, aproximativ 2000 de texte, toate de factură narativă, culese „de studenţii care au urmat, între 1986 şi 1996, cursul de folclor literar european sau cel de naraţiuni populare ruseşti la Rhode Island School of Design, un colegiu de artă din Providence (USA)” (p. 21 – 22), dar şi inspirat de bibliografia americană din ultimele decenii, privitoare la povestitul popular şi la tipologia textelor vehiculate pe această cale, Constantin Eretescu este dispus să vadă folclorul lumii de la începutul mileniului al treilea exclusiv ca pe o sumă de legende urbane. Acestea „constituie singurul gen folcloric productiv în societatea contemporană” (p. 17) — scrie el, subliniind, într-un sens, unicitatea şi vigoarea genului pe care îl studiază, dar, după părerea mea, lăsând deoparte mult prea multe realităţi în act în culturile tradiţionale contemporane şi neglijând prea vădit faptul că o proporţie uriaşă din populaţia planetei trăieşte, încă, la ţară, pentru ca această afirmaţie să conteze mai mult decât ca o somptuoasă captatio benevolentiae.

Oricum, chiar dacă este doar o specie printre altele — lucrurile rămân de discutat în cercurile specialiştilor, aşa cum rămân de discutat, cred, şi elementele obligatorii care fac dintr-o istorisire oarecare o legendă urbană —, povestirea scurtă şi creditată drept adevărată, cea pe care o auzim aproape zilnic, fiind tentaţi să o aşezăm în seria ştirilor senzaţionale mai degrabă decât în mult mai nobila familie a folclorului nemuritor, categoria aceea de informaţie pe care ne vine foarte greu să o desprindem şi să o individualizăm din lanţul dezlânat al vorbirii şi chiar al bârfei, dar căreia, la un moment oarecare, aproape inconştient, îi simţim profunzimea, este una a cărui polimorfism covârşeşte, lista de subiecte pe care le dezvoltă fiind, practic, una uriaşă şi, în continuare, deschisă.

„Poveştile şi-au schimbat aspectul: au dispărut personajele fabuloase şi conflictele care motivau acţiunile eroilor, naraţiunile nu mai au nici complexitatea şi nici amplitudinea vechilor basme. Mai mult, povestiri noi apar mereu în societăţile cu tehnologie avansată, cât şi în ţările mai puţin dezvoltate. Cele mai multe pornesc de la întâmplări reale sau doar imaginate, întotdeauna plauzibile, reflectând mentalitatea şi anxietăţile omului modern în faţa unor primejdii cu care adesea nici nu ştie cum să se confrunte” (p. 15) — rezumă fugar situaţia legendei urbane autorul. Textele publicate pe suprafaţa a mai bine de 250 de pagini stau mărturie, cu toate, pentru aceste conversii cu caracter de generalitate. În acelaşi timp, însă, ele fascinează prin varietate şi prin inedit. Deşi, într-un efort salutar de ordonare, Constantin Eretescu le aşează sub cinci titluri mari (legende urbane, folclor al familiei, povestiri istorice, povestiri cu stafii şi povestiri tradiţionale), realitatea generică şi tematică pe care o exprimă cu toate este una infinit mai nuanţată şi mai problematică.

O tânără din Boston crede că duce acasă, din Chinatown, un căţeluş jigărit, dar a doua zi observă că s-a procopsit cu un şobolan chinezesc. O americancă din nord, plecată peste iarnă în Florida, lasă vorbă unei prietene să îi hrănească iepurele alb, dar uită să îi spună acesteia, înainte de plecare, că iepurele tocmai a murit. O medicinistă din Seul care se blochează, peste noapte, în sala de disecţie este găsită moartă în dimineaţa următoare. Flamingii de plastic care decorează gazonul unei bătrâne familii din Vermont pleacă în lume, însă le trimit stăpânilor lor vederi de pretutindeni unde ajung. În mod inexplicabil, creierul unei studente din Thailanda se transformă într-o bucată de brânză cu viermi. Noaptea târziu, o femeie care se întoarce acasă cu maşina se simte urmărită, dar, apoi, află cu stupoare că aparentul său agresor o salvase de la moarte, căci pe bancheta din spatele maşinii ducea un bărbat înarmat cu un cuţit mare. Undeva, în Venezuela, un şofer ia la autostop o fată foarte frumoasă, îmbrăcată în rochie de mireasă, dar când vrea să o privească din nou, pe bancheta din spate a maşinii nu se mai află nimeni, căci, va auzi în curând, urcase în maşină stafia unei moarte. O familie din Polonia primeşte la cină un oaspete care are copite în loc de cizme. Un evreu din Basarabia emigrează în America pentru a scăpa de încorporarea în armata română. O casă din New Hampshire este bântuită de stafia jucăuşă a unui băieţel. Suzanna Martin este acuzată de vrăjitorie şi condamnată, apoi, la moarte de tribunalul din Salem, dar, câţiva ani mai târziu, judecătorul care îi rostise sentinţa moare de hemoragie, împlinind, astfel, un blestem.

Exemplele ar putea continua, fiind, fiecare, la fel de neaşteptat şi incitant, stârnind, fiecare, aceeaşi poftă de a descoperi ce se află dincolo de povestea mereu prea parcimonioasă în amănunte, aproape întotdeauna indiferentă la context şi dezinteresată de explicaţii până la pragul absurdului. Lectura extensivă a colecţiei pe care o propune, acum, Constantin Eretescu ar putea fi, în acest sens şi pe un prim nivel, un fascinant excurs prin labirintul care este imaginarul omenirii de astăzi, mai ales pe traiectul care vizează înţelegerea lucrurilor mărunte ale vieţii de zi cu zi.

Pe de altă parte, exerciţiul de prezentare laconică a povestirilor de această factură, pe care l-am făcut mai sus, îmi permite să decelez, pornind de la structura cea mai intimă a frazelor pe care le-am scris, câteva invariante ale acestora. Observ, mai întâi, că în fiecare dintre cazuri a fost suficient să recurg la un singur subiect pentru a descrie desfăşurarea acţiunii. Traducând pe plan narativ, rezultă că legenda urbană se dezvoltă pe seama actelor unui singur personaj, acesta, însă, clar definit. Mai apoi, constat şi că majoritatea conspectelor mele se structurează ca o relaţie de adversitate, ca şi când partea a doua a întâmplării pare neaşteptată şi nefirească în raport cu ceea ce a precedat-o. Jocul dintre debuturile în calma realitate imediată şi finalurile în senzaţionalul scandalos ori în excepţionalul de sorginte mitică, un joc care se echilibrează şi este acceptat întotdeauna, schiţează profilul felului de a prezenta şi a comenta, implicit, lumea, al legendei urbane. Este drept că tensiunea dintre comun şi extraordinar stârneşte, o clipă, o sincopă a povestirii, dar, aproape fără excepţie, lucrurile neaşteptate şi tulburătoare sunt reciclate în sfera acceptabilului. Resortul infailibil al acestui consimţământ comunitar este mărturia întotdeauna irefutabilă a cuiva care a asistat la evenimente. Un prieten, un părinte, o rudă, sau un cunoscut la fel de apropiat al vreunuia dintre aceştia sunt giranţii legendei urbane. Naratologia americană vorbeşte despre această serie de colportori ai povestirilor recente ca despre lanţul F.O.M.F, friend of my friend; un adevărat lanţ al slăbiciunilor dar şi un lanţ captivant al încrederii...

Graţie lui Constantin Eretescu avem, acum, o primă colecţie de asemenea texte în limba română. Mă gândesc, pragmatic, că lectura sa ar trebui să fie mai mult decât o chestiune de informare culturală şi mai mult decât o problemă de recunoaştere a prestigiului pe care realizatorul său îl are în interiorul lumii etnologice româneşti. Ar putea fi un excelent model pentru o antologie de texte autohtone de aceeaşi factură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara