Lansarea unei cărţi este, de obicei, prilej de bucurie. Se mai deschide o poartă înspre noi lumi, mai putem visa, ne mai deprindem, iar din cotidian pentru a porni cu gândul în fascinante peripluri... conduşi de cuvântul scris.
           
Când cartea este însă elegantul album Ipostaze ( Ed. Expert, Bucureşti, 2003), închinat unui "monstru sacru" al scenei româneşti ca Toma Caragiu, când volumul este alcătuit cu acribia şi profesionalismul autoarei, acad. Matilda Caragiu Marioţeanu, şi este excepţional realizat grafic, atunci lansarea devine sărbătoare. Şi nicăieri această sărbătoare nu ar fi fost mai adevărată, mai firesc "trăită" decât pe una dintre scenele slujite cu atât devotament de artist, Teatrul "Lucia Sturza Bulandra", Sala Izvor.
          
Sub lumina reflectoarelor din seara de luni 23 iunie, aprinse doar în amintirea lui, pe scenă au venit ca să-l evoce, realizatorul volumului, directorul Editurii Expert, Valeriu Ioan-Franc, autoarea, acad. Matilda Caragiu Marioţeanu, balerinii Simona Şomăcescu şi Ion Tugearu, artiştii Nicu Alifantis, Ana Ioana Macaria, Dan Puric, Antoaneta Zaharia. Într-o fericită înlănţuire, versul, muzica, dansul, pantomima au avut darul să-l readucă, fie şi numai în gând, pe cel care, pentru noi, publicul, a însemnat mai mult decât un mare actor, cu o prodigioasă activitate artistică. Toma Caragiu a fost, nu o dată, gândul nostru interzis, nevoia noastră de curaj şi demnitate, a fost un alter-ego spiritual al fiecăruia dintre noi, mai subtil, mai inventiv, mai hâtru decât ne-am fi îngăduit noi "atunci".
          
Cei adunaţi într-un număr impresionant în acea seară, cei care l-au mai păstrat în suflete au avut să descopere mai apoi, cu fiecare pagină a volumului Ipostaze povestea vieţii idolului lor, Toma Caragiu.
          
Volumul cuprinde două secţiuni: prima alcătuită din comentarii sobre, lipsite de epitete, după dorinţa autoarei, a doua închinată imaginii, ce oferă cititorului numeroasele "ipostaze" ale artistului din viaţă şi de pe scenă.
          
În flash-ul biografic, se spune că Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925 în orăşelul Hrupişti/ Arghos Orestikon, provincia Macedonia, Grecia, a jucat în nu mai puţin de 41 de filme, a interpretat numeroase momente, scheciuri, scenete difuzate de radio şi de televiziune, a înregistrat discuri de divertisment sau cu recitări din autori aromâni. În drumul din oraşul natal până în România, Toma a trecut prin mai multe şcoli: din comuna Sarsânlar, jud. Durostor, la Silistra, Olteniţa, Bacău, Ploieşti; a absolvit Conservatorul Regal de Artă Dramatică din Bucureşti şi, după îndeplinirea serviciului militar a fost actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Constanţa, Ploieşti, a fost invitat la Teatrul de Comedie şi, în sfârşit, a rămas până în ultima lui clipă, la Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra" din Bucureşti.
          
După Prefaţa "Toma Caragiu se prezintă el însuşi" şi o substanţială Bibliografie, urmează capitolul central al cărţii: "Filmul unei vieţi şi al unei mărturisiri de credinţă". Este o amplă prezentare, sugestivă şi minuţios alcătuită, a destinului unei familii de aromâni ce străbate Peninsula Balcanică pentru a ajunge în România. Evenimente dramatice din pragul războiului şi după aceea determină familia Caragiu să se refugieze mereu ( au suferit mai multe refugieri cu pierderi importante), fugind de urgia frontului.
          
Un următor capitol este închinat creaţiilor postume, filmelor în care a jucat, prezentate publicului după 4 martie 1977, când actorul a căzut victimă cutremurului: "Gloria nu cântă", "Buzduganul cu trei peceţi", "Marele singuratic". Apoi, "Posteritatea cultivă memoria lui Toma Caragiu", o genealogie a familiei şi, în sfârşit, un emoţionant Portret al omului şi artistului Toma Caragiu. Sunt amintite aici menirea lui de apostol, iubirile lui pentru: Teatru, Public şi Colegii de breaslă, inepuizabilul său umor, râsul binecunoscut, tristeţea ascunsă discret, sub zâmbet, firea sentimentală, caracterul puternic, spiritul ludic, imaginaţia bogată. Şi-a iubit şi respectat colegii mai tineri, i-a ajutat cu delicateţe şi eficienţă. Iubea frumosul şi oamenii, dragostea pentru ei i-a încălzit constant sufletul stingher.
          
Supus şi el, ca noi toţi, greşelilor, Toma le-a trecut întotdeauna pragul cu demnitate, neştiut de cei din jur. Doar versurilor li se spovedea amarnic: "mă plâng/ ca Iisus/ pe cruce..." ( Capul meu, din vol. cit.).
          
O înaltă ţinută morală, o conştiinţă civică slujită cu profesionalism şi dăruire l-au purtat pe inegalabilul Toma Caragiu "peste mode şi timp" până în "Olimp", în Legendă şi Mit.
          
O ilustrare a afirmaţiilor din prima secţiune a cărţii este albumul propriu-zis, alcătuit din portrete şi ipostaze ale actorului, într-o remarcabilă realizare grafică. Aici apare un Toma adolescent, un Toma frumos sau sever ori surprins, chinuit, slab, gânditor, solid sau histrionic, aşa cum era de întâlnit pe stradă, în lume, pretutindeni pe unde l-a purtat destinul.
          
Actorul, în numeroasele şi irepetabilele sale ipostaze, o alta cu fiecare rol interpretat captivează imaginaţia, te face să gândeşti, pentru o clipă, că poate totul a fost doar un vis, că 4 martie 1977 nu a existat decât într-un coşmar colectiv şi că nemuritorul Toma Caragiu îşi aşteaptă Spectatorii, pe scena Teatrului Municipal din Bucureşti...
         
De la coperta luminată de ochii imenşi, sfredelitori, plini de inteligenţă, cu privirea lor tainică, umbrită de tristeţe şi până la ultima filă a albumului, străjuită de chipul "Marelui singuratic", volumul te cucereşte, te incită şi ridică o mare şi chinuitoare întrebare: de ce, în ciuda uriaşului succes, de critică şi de public, acest dăruit artist nu a primit în timpul vieţii nici măcar un premiu, nici o distincţie pentru arta lui?

* *

După ce luminile s-au stins, dinspre scena rămasă în întuneric, s-a auzit de-odată vocea vibrantă, de o incredibilă şi neaşteptată tristeţe a lui Toma care, în limba maternă, aromânească, recita Auşlu cârvânar ( Bătrînul conducător de caravane) plângîndu-se de... bătrâneţe...