Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Politicieni, feriţi-vă de balcoane! de Mircea Mihăieş




La români, balconul e locul unde începe pierderea puterii. Un prieten, specialist în psihologie, îmi spunea că în clipa când Ceauşescu a zvârlit spre români, din balconul comitetului central, cadouri cu nemiluita, puterea " simbolic vorbind " a început să i se scurgă printre degete. Câţiva ani mai târziu, tot într-un balcon, al Universităţii, Emil Constantinescu rostogolea spre noi râuri de lapte şi butoaie cu miere. Legătura noului preşedinte cu pământul s-a dovedit extrem de şubredă. Ca dovadă, în câteva luni praful şi pulberea s-au ales de palavrele lui iscusit-mincinoase.

Disperat şi laş, înlocuind balconul în aer liber cu tribuna de la sediul partidului, Adrian Năstase a dovedit că nu e cu nimic mai breaz decât înaintaşii într-ale demagogiei. (Ceilalţi doi măcar au avut curajul să înfrunte populaţia "pe viu.") Ajuns la strânsoare, a recurs la aceeaşi penibilă strategie a mituirii electoratului: a scos din sacul fără fund al cinismului exact cuvintele care l-au umplut de ridicol pe Ceauşescu. Pingelică măcar ştia ce vorbeşte: sunt absolut sigur că el avea în visterie paralele pe care le promitea. Dar Năstase?

Cu Năstase, lucrurile sunt mai complicate. Dacă are aceşti bani, de ce nu i-a dat până acum populaţiei muritoare de foame? De ce-a aşteptat momentul electoral " şi anume, anunţarea rezultatelor dezastruoase pentru partid " pentru a-şi dezvălui intenţiile? S-a opus cineva? S-au pus de-a curmezişul organismele internaţionale şi băncile mondiale? Au spus europenii: "Înfometaţi-i şi umiliţi-i pe români şi veţi domni veşnic?" Din câte ştiu, dinspre Bruxelles au venit avertismente privind aberanta politică economică: "Însănătoşiţi economia, şi nu aruncaţi cu banii pe geam!" Or, în neputinţa şi nepriceperea lor, pesedeii şi-au imaginat că publicând grafice cu creşterile economice, au anulat ghiorăiturile din burta românului.

Dacă are, totuşi, aceşti bani, Năstase nu e altceva decât un călău sinistru, care şi-a înfometat cu bună ştiinţă supuşii. Strângând şurubul, el a mizat pe prostia şi lipsa de memorie a electoratului care nu va face legătura între viaţa chinuitoare de ieri şi "prosperitatea" pogorâtă peste el din înaltă voinţă năstăsiotă. E o formulă tipic stalinistă, provenită din profundul dispreţ faţă de lume al unui politruc rupt de realitate, înconjurat de lingăi mai periculoşi decât el şi de o sectă iraţională mai asasină decât cuţitarii din preajma lui Stalin. Se poate guverna o ţară şi în felul acesta. Dar nu la nesfârşit. Or, pentru clica năstăsioto-iliesciană gongul retragerii fără torţe a bătut cu un prelung sunet lugubru.

Dar dacă Năstase nu are aceşti bani? Dar dacă oamenii de la banca naţională s-au opus punerii în funcţie a tiparniţei şi umplerii instantanee a buzunarelor electoratului? Cum rămâne atunci cu promisiunile? Ce credibilitate mai poate avea un astfel de personaj, periculos nu doar pentru ţară, dar şi pentru propriul partid? Cum vor reacţiona "greii" din PSD? Ce are de spus Iliescu? Ce gândesc oamenii din teritoriu? Oricum, prin "scena balconului" jucată la fel de grotesc precum fostul său şef ierarhic, Ceauşescu, Adrian Năstase a ocupat un loc de seamă în galeria marilor demagogi ai neamului. Poate că nu întâmplător, cel care se consideră specialist într-ale dreptului, a studiat într-un domeniu " cel juridic " la baza căruia se află în teritoriul valah o lucrare cu titlu premonitoriu: "Condica şireţilor".

Scriu aceste rânduri cu câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor locale. Nu ştiu, prin urmare, ce se va fi întâmplat la urne în 20 iunie 2004. Însă chiar dacă, prin cine ştie ce catastrofă planetară, pesedeii vor câştiga niscaiva primării importante, soarta lor e pecetluită. Un concept verificat al sociologiei spune că "tendinţa lucrează". Indiferent de dimensiunile fraudei sau ale mituirii, pesedeii ai căzut în dizgraţia românilor şi, până la toamnă, există serioase şanse ca ei să se prăbuşească definitiv. Găunoşenia respingătoare a clicii care a făcut averi fabuloase pe seama suferinţei celor mulţi a fost dată în vileag fără putinţă de tăgadă. Armată de jefuitori organizată în mod mafiotic, pesedeii sunt cancerul societăţii româneşti. Până la deplina lor extirpare nu se va putea face nimic.

Pentru asta e nevoie, fireşte, de chirurgi de înalt profesionalism. Or, la acest capitol, optimismul meu începe să scadă. Din nefericire pentru noi, în patru ani de marginalitate, opoziţia n-a reuşit să dea la iveală personaje politice credibile. Cu excepţia lui Băsescu, bine echipat pentru un pevizibil război de gherilă, nu prea văd un alt politician al alianţei "D.A." capabil să se ia la trântă cu baronii, să eradicheze corupţia şi, simultan, să construiască ceva în loc. Se vorbeşte deja cu un evident aer de suficienţă despre probabilitatea ca viitorul prim-ministru al României să fie liberalul Tăriceanu. Să fim serioşi! Nu e suficient să porţi Armani, să ai părul tuns corect şi să vorbeşti afectat pentru a muta din loc România. Onctuozitatea devitalizată, preţiozitatea de salon şi dorinţa de-a patina pe lângă problemele realităţii l-ar califica pe Tăriceanu, eventual, pentru un post la protocolul de stat " dar nimic mai mult.

Maleabili şi lipsiţi de convingeri ferme, ne dăm imediat pe lângă realitate: în loc să-i eliminăm asperităţile, i le acoperim cu pulberea fină a flecărelii inutile şi cu buretele anti-şoc al unui penibil simţ al relativului " "Merge şi aşa!" Iată că nu mai merge. Pentru a repune pe şine locomotiva deraiată a tranziţiei e nevoie de ceva mai mult decât de talentul de-a ţese iţe la sediul partidului. E nevoie de energie, de hotărâre şi de-un gram de inconştienţă pe care, în mod evident, dl. Tăriceanu nu le are.

Campania pentru alegeri a dovedit că formula câştigătoare constă în a spune limpede ce doreşti şi cu cine doreşti să faci echipă. Aşa s-au câştigat alegerile la Bucureşti, unde Traian Băsescu a apărut mereu însoţit de "nucleul tare" al partidului. La fel s-a întâmplat şi la Timişoara, unde Gheorghe Ciuhandu a ştiut să extindă popularitatea remarcabilă de care se bucură asupra team-ului scos la bătaie. Alianţa "Dreptate şi Adevăr" va trebui să ţină seama de aceste realităţi, dacă vrea cu adevărat să preia puterea. Or, la acest capitol vulnerabilităţile costă. Se cunosc legăturile de rudenie între dl. Tăriceanu şi Ionescu-Quintus, liderul liberal dovedit ca turnător la Securitate. Nu cred că "D.A." se află în situaţia de a risca să împingă prea în faţă un personaj ce poate fi anihilat prin simpla invocare a unui scandal.

Văd, prin urmare, ca posibil cap de lance al celor care, sper, vor conduce România începând cu noiembrie 2004, o personalitate care să răspundă următoarelor exigenţe: 1. să nu fi participat în nici un fel la dezastruoasa guvernare CDR; 2. să aibă o viziune clară privind drumul României spre civilizaţie; 3. să aibă suficient curaj pentru a începe curăţenia în ţară prin eliminarea miliardarilor de carton şi a baronilor; 4. să posede capacitatea de a reforma serviciile de informaţii; 5. să nu cedeze şantajelor de partid şi luptelor pentru scaun între membrii alianţei; 6. să nu fie vulnerabil prin dosarul de securitate; 7. să aibă curajul de a-şi da demisia la cel mai mic indiciu că forţele politice ale alianţei dau semne de moleşeală ori încetinire a ritmului reformelor.

Există în România un astfel de personaj? Fără îndoială că există " n-are cum să nu existe. El trebuie doar căutat. În ce mă priveşte, ştiu doar că el nu poate fi printre cei care fac sluj în clipa de faţă pe la sediul partidului, încercând să intre în graţiile tot mai anemicului Theodor Stolojan. n

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara