Baletul de noapte

poetului Eugen Bunaru

Posteritatea se aranjează antum (în antumitate adică)
postum poetul poate fi doar o păpădie bătută de vîntul
unui anotimp rece tîrziu
puful ei devenind o făină care nu dospeşte
dragul meu prieten şi poet
simţindu-te cum te sprijini încălzindu-le
pe coastele mele fisurate
în baletul meu de noapte
la atîtea reîntoarceri din subterane
în realitatea reală dar vai
ele nu se mai pot suda
nici cele de stînga şi nici cele de partea dreaptă
fiindcă aceste căderi continue
în i-realitatea reală ori mai bine zis în realitatea i-realităţii
după atîtea re-întoarceri la suprafaţă cu o altă memorie
riscă acum ca baletul de care-ţi vorbeam
să fie dansat poate în curînd
sau cine ar putea să ştie să spună
doar de un schelet cu singura balerină
pe care o poate duce în braţe
şi în care pînă la urmă
se va topi nevăzut
cum zborul porumbelului alb poştaş şi călător
în smoala nopţii
de pe partea cealaltă
a muntelui necruţător al Iluziei.

Lama curbată

Blînd dar şi cumpătat uneori
altminteri belşug de licori
se strecura excentric liniştit şi rodnic tainic
printre rafinate spaţii subterane
ca o sabie de Damasc încrustată pe ambele feţe
cu perle rubine peruzele diamante şi smarald
o lamă curbată precum cea mai grea mişcare
în baletul de noapte
un singur vînător de imagini deţine
fotografia acestuia ascunsă în memoria
celui de-al treilea ochi Marele Domn
ocrotită păzită la gura unui adăpost
de lumina din afară.

Desenul secret

A fost învăţat
să danseze baletul de noapte să-l interpreteze
cu iubire şi ură
cu tandreţe şi furie
cu frică luciditate şi nebunie
ca pe o boală incurabilă ignorată
cu fiecare pas făcut
unul în braţele celuilalt
podeaua se ştergea
aşa se face
că nimeni n-a putut dezlega
desenul secret.

Premiera

a început cu sala goală
protagoniştii au aşteptat un timp
după care s-au topit
în baletul lor de noapte
singurul
în final au observat
cum în absenţa vreunor aplauze
umil şi părînd înfricoşat
părăsea arena cu un obiect sub braţ
care mai tîrziu se descoperi a fi un manuscris
însuşi – aşa presupunîndu-se acum –
cel care a imaginat
această formă de existenţă.

(albul de mărgăritar)

îi apăru deodată
imaginea copilului
fascinat de floarea
numită mărgăritar
nu de piatra preţioasă
de care a aflat mai tîrziu
doar de jocul acelor bobiţe-nflorite
albe atît de albe
cum albul ochilor lui

(apele termale ale poeziei)

înota în apele termale
ale poeziei numai după apusul soarelui
pînă nu-şi mai simţea mîna
doar mîna dreaptă
pînă nu mai simţea
nici măcar zbaterea tîmplelor
o agonie îi era tot corpul
un geamăt i se auzea din gît
putea fi chiar o rugăciune mincinoasă