Şapte trepte de lepădare a sinelui

dacă nu ar fi târât
omul
la cer,
Isus
(cum ai spus că se scrie?! Iisus)
era un nefericit învăţător
de filosofie…

acum îndrăznesc,
să nu Te mânii :
doarme dumnezeu cu capul pe pernă
fornăie ca un nou-născut
după ce-a primit sân

oprire

când nu nasc simfonii,
când nu ies dintre coperţi
ca un basorelief cu aripi de aur,
cuvintele sunt vorbe:
lasă-le nerostite.

iată ,îndrăznesc
nu Te întrista:
tihna domestică e moartea poetului!

vai mie că sunt un om cu buze murdare…

L-am văzut
cum m-a frânt,
mi-a rupt coloana vertebrală în două…

agăţat între două lumi,
răstignit între două graiuri,
două meşteşuguri,
de veacuri între două pântece –
unul ce voia să mă lepede
celălalt să nu mă primească…

deschid gura ,
să nu oboseşti :
un copil bătrân
asta trebuia să rămână
poetul!

după patruzeci de ani
de rătăcit în pustiu
am ajuns un arbust pitic
cu ramurile grele de zăpada talentului
târându-mă, târându-mă
ca un vulture gras, bolnav de epilepsie…
tot ce vă poate aminti de mine
este poemul acesta post-mortem :
eu sunt
mormântul în care
Hristosul înviat-a
în ziua a treia

Artă poetică

ai avut
ai
toată eternitatea, Doamne,
să naşti
Cuvânt
după Cuvânt
după Cuvânt
să se facă trup
şi să locuiască cu noi şi în noi:
poemul Tău de dragoste pentru om....