visul uitat
în visul acesta
a rămas un înger şi-atît
ca umbra unui
dirijabil peste o plajă pustie
iar lumea s-a dizolvat
şi a dispărut
spre un ţinut
pe care nimeni nu-l ştie
în visul acesta
doar îngerul meu
şi spaimele adunate
fac ei singuri o lume
pentru care mă lupt
cu gînduri risipite
şi cu păcate
dar visul ciudat e făcut
doar din culori vagi
nu are cuvinte
voi muri sau mă voi trezi
cum n-aş mai fi vrut
şi desigur
n-o să-l ţin minte
nu mai aud
îngerul meu
nu e făcut din lumină
cînd e departe
e o oglindă strălucitoare
ca apa morţilor
pe drumurile verii
cînd e aproape
este rece
ca o torţă sculptată
în gheaţă
cînd nu e cu mine
este imens şi
înfricoşător m-ar strivi
dacă n-ar fi
moale ca norii
iar cînd e lîngă mine
e mic şi fragil
o vietate cît
să o ţin în palmă
şi s-o mîngîi
pe blana catifelată
îngerul meu
nu mi-a vorbit niciodată
şi nu ştiu de ce
poate e mut
poate că îngerii
n-au darul vorbirii
ştiu atît de puţin
despre ei
dar poate că îmi vorbeşte
şi eu nu-l aud
poate îmi dă sfaturi
ori mă ceartă îngrozitor
îmi anunţă pericole
pe care nu le pot ocoli
pentru că nu am
auzul potrivit pentru
vorbele sale
uneori cred
că l-am auzit cîndva
şi mi-am pierdut deodată
simţul acesta
prin care glasul său
ajungea la mine
uneori cred
că l-am auzit cîndva
şi mi-am pierdut
memoria în care
păstram vorbele lui de argint
cred uneori
că îngerul meu
ar putea să-mi redea într-o zi
auzul pentru glasul său
dar nu vrea s-o facă
iar cel mai teamă
îmi este de secunda
cînd voi începe din nou
să-l aud
din somn
de ce îngerul meu
e nevăzut
de ce nu stă lîngă mine
cum am să ştiu dacă a apărut
dacă a plecat sau
abia dacă vine
aş vrea să ştiu dacă
a făcut întîmplarea
să fie aici chiar acum
şi să-i simt răsuflarea
măcar boarea lui de parfum
să tremure puţin
flacăra lumînării
să se mişte perdeaua
ca din senin
să se tulbure culorile înserării
un semn de nelinişte
oricît de mic
să dea în colivie canarul
să iasă un abur ca din nimic
neatins de nimeni
să se mişte paharul
ştiu că e aici şi cînd dorm
dar nici măcar în vis nu se-arată
îi văd totuşi bine aripa rece
şi îi simt privirea catifelată
cum de le simt mereu
fără nicio dovadă
şi cînd trei sferturi din ce sînt eu
nu crede-n el şi nu vrea să creadă
lumînare pahar neclintite rămîn
nici un pas nu atinge podeaua
doarme canarul iar eu tot amîn
să văd ce ascunde perdeaua
cîteva întrebări
cum
tu eşti moartea mea
şi de ce eşti atît de
frumoasă de ce
ai ochii atît
de strălucitori
şi de umezi de ce
buzele tale
sclipesc în întuneric
de ce ai mîini atît de moi
şi pielea atît de fină
încît fără să te ating
simt prin ea
zbaterea unui
altfel de sînge
tu eşti moartea mea
şi de ce n-ai venit
mai devreme
te-aş fi aşteptat
pe trepte cu un
buchet de trandafiri
poate am fi dansat
după cîntecul acela
care-mi plăcea
poate am fi băut şampanie
în oraşul ales de tine
de ce ai venit
abia acum
ca o vecină drăguţă
care cere împrumut
o linguriţă cu zahăr
de ce acum cînd
nu te mai pot
întîmpina cum
se cuvine
şi nici măcar
nu te mai pot urma
pe străzile din
cartierul bizar
pe care îl visam
între insomnii
şi dacă tot ai venit
de ce nu-mi spui
nimic de ce refuzi
chiar paharul cu apă
pe care ţi-l mai pot
oferi şi de ce
nu-mi ceri
nici măcar să vin
cu tine pînă la
anticariatul din colţ
unde cărţile mele
şi ale tale
s-au îngălbenit demult
sub pulberea parfumată
a cuvintelor noastre
ce-ar fi să scriu
ce-ar fi să scriu şi eu
ca mulţi mulţi alţii
un poem de dragoste
un poem de dragoste pentru tine
să îţi descriu mersul ochii
felul în care vorbeşti
ce-ar fi să spun şi eu
toate acele lucruri
să te compar cu o
dimineaţă de primăvară
cu un înger
care mă conduce către paradis
prin străzile întortocheate
şi abrupte ale cetăţii
de ce ar vrea alţii să ştie
ceea ce ştiu numai eu
tot ce-am visat atîta vreme
şi nici măcar nu ţi-am spus
ce bizar ce nepotrivire
să scriu pentru alţii
după atîta vreme
de cînd te ştiu şi
de cînd nu te ştiu
un poem orgolios şi naiv
care niciodată
n-o să te poată cuprinde
parfumul
lumînarea nu miroase a seu
ci frumos ca îngerul meu
şi marea nu miroase a sare
ci a îngerul meu cînd apare
pădurea în zori sau spre seară
dă miasme de înger ce zboară
şi fumul maşinilor pe şosea
are parfum de înger care plutea
sîngele din abator închegat
are mireasmă de înger curat
şi locomotivele vechi cu lignit
au iz de înger ce de-abia a pierit
cînd intru în beciuri ori în închisori
simt aromă de înger în nări
şi vinul din fiece cramă
cu efluvii de înger mă cheamă
numai eu cît de bine spălat
îmi miros a iad şi-a păcat
(Din volumul Poeme cu înger, în pregătire la Editura Neuma)
