* * *
În familia noastră femeile cântă şi dansează între ele
se învârt în neştire
când li se udă cămăşile râd
spun că de vină e un soare nevăzut care le încălzeşte
dimineaţa se roagă îşi fac cruce una alteia
dau din mâini asemeni orbilor care caută o uşă
seara aşteaptă înghesuite în pat
ca nişte saci cu nisip pregătiţi pentru inundaţii
prin podea a început să crească iarba
pare că cineva pune în linişte un semn la casa asta.

Femeia pe care nu o vizitează nimeni

O vezi dimineaţa în parc
hrăneşte păsările
merge încet. se clatină.
face ghemotoace de pâine pe care
le rostogoleşte pe marginea aleii

într-o zi am stat amândouă pe o bancă
mi-a vorbit despre poduri
peste care trec oameni
precum soldaţii vara la o paradă
despre femei care se învârt
până devin un câmp pe deasupra căruia
zboară albine
despre dimineaţa în care a dansat desculţă
şi felul în care acel bărbat a privit-o
încă se mai întreabă dac-ar fi vrut să danseze cu ea
amintirea acelui necunoscut o întinereşte
şi asta e atât de firesc
lucrurile inexplicabile sunt cele mai fireşti

tatăl ei locuieşte departe
tatăl ei este o femeie uşoară
- am corectat-o. mi-a zis: dacă mă asculţi să mă crezi
nu binecuvânta capul celui care te vinde -
odată au făcut o fotografie împreună
atunci ar fi vrut să oprească timpul
să rămână doar ei pe iarba aceea lângă pădure
ştia că n-o s-o viziteze niciodată

şi dacă nimeni nu vizitează pe nimeni?

aşteptăm uitaţi
precum monedele aruncate de un turist într-o fântână

nu vedem cerul
dar ştim că este acolo

uneori un om aşezat pe
marginea fântânii poate fi cerul.

* * *

În seara asta
singurătatea
are precizia unui bijutier
modelează
până ajunge la forma dorită
paharul cu apă
cărţile
patul
dulapul
oglinda
şi din nou paharul cu apă
şi cărţile
şi patul
şi dulapul
şi oglinda

şi tu
în faţa acestor lucruri
precum o căprioară în lumina farurilor.

* * *

Îţi aşezi capul pe pieptul meu

îmi asculţi bătăile inimii

spui că sunt precum paşii unei fetiţe

care înaintează cu frica de a nu fi văzută.

închid ochii
îmi amintesc strada,
glasurile vesele ale unor copii
numărându-şi paşii de la un stâlp la altul,
pisica încolăcită pe dulap,
serbarea surorii mele,
sala frumos decorată,
partenerul ei de dans, băiatul slăbuţ care
în momentul spectacolului a uitat paşii.
îmi amintesc vecinii,
profesorul acela înalt
care mă ruga să închid ochii
de fiecare dată când îmi făcea o surpriză,
masa plină cu cărţi,
mirosul de prăjituri,
dimineaţa în care tata a spus
că dumnezeu e un bătrân reumatic,
felul în care mama îl privea
gustând liniştită dintr-un şerbet.
în nopţile acelea mama dormea cu mine
părul ei mirosea a scorţişoară
seara râdea şi îmi pieptăna părul,
întreba:
care este culoarea ta preferată?
eu nu am o culoare preferată
nu se poate, toţi avem o culoare preferată.
îmi amintesc
balconul plin cu flori,
dimineţile în care mama cosea
aşezată pe scaunul micuţ din bucătărie,
vecina cu privire de păpuşă care s-a aruncat în gol 9 etaje
mama spunea că vecina nu dorise să moară
dorise să fie salvată şi iubită.
îmi amintesc mâinile ei
se mişcau în aer
ca şi cum ar fi scăpat o scrisoare.
eu priveam de la geam şi cântam din muzicuţa mea roşie
aş fi vrut s-o întreb:
care este culoarea ta preferată?
toţi avem o culoare preferată.
dacă cineva şi-ar fi aşezat atunci
capul pe pieptul meu.