Văratec

Aripile arse ale toamnei
şi pământul mângâiat de izvoare
clipă care prisoseşte
şi nu mai pridideşte
cum mâinile culeg stele
de pe cerul întristării
fructele se pârguie-n asfinţituri
moartea se preface-n cuvinte.

În cuiburi de pace
ocrotite de duhurile nevăzute ale
pădurii
îşi găsesc sălaş de noapte.
Efemere înaripate
îşi iau zborul
direct din mâinile tale
în care s-a topit lumina zilei.

Freamătă fulgere
spală de spaimă
suflete amorţite
până şi luna
se topeşte-n fântâni
în mireasma de fân
buciumul verii
sună tomnatec la Văratec.

E-atâta linişte-n grădinile văratice
se aud cum susură izvoare
singuratice
topite-n amintire doar şoapta zboară
şi se-nfioară în văzduhul
de freamăt şi tumult.

O lacrimă şiroind în asfinţit
un strigăt şoptit
şi tăcerea care ne tulbură mai mult
decât zvon zvăpăiat în asfinţit
şi ferestrele oarbe
şi sufletele oarbe
şi pădurea în care închipuirea
adoarme
şi graiul nerostit al pietrelor
retorica focurilor înalte.

Stăruie copilăria

Lumina blândului amurg
se stinge peste lucruri
un soare imaginar ne mângâie
amintirea
cum cerul se zvoneşte în bobul de
grâu
un cuvânt locuind într-o casă pustie
doar clopotul face să se audă
ceva ce stăruie ascuns.

Copilăria întreagă arde pe culmi
nevăzute
precum moartea se ascunde
prin nume
în lucruri
numai păsările fac să se zvonească
lumina pe cer.

Luminările ard nestingherite
în zborul nevăzut al clipelor
precum Faust în ediţie de lux în sicriu
la căpătâiul celui mort
face să se trezească şi să se întoarcă
cel plecat pentru totdeauna.

Călătoria o ştim pe de rost
înainte de a începe
deşi uităm de unde venim
suntem doar ceea ce ne amintim
zbor întrerupt
timp care se frânge-n secunde
soare care se topeşte
peste lucruri fragile
precum tăcerile fac cuvintele inutile.

Ştim cum e acolo
deşi nu s-a întors nimeni
noi fiind cei întorşi
de pe celălalt versant al uitării
cuvinte fulgerate şi focuri
care ard în neştire
fără să încălzească pe nimeni
ca o uşă pe care nu intră şi nu iese
nimeni
precum ochiul treimic peste
nemărginire.

Suntem nişte străini
cuvintele alunecă pe lângă noi
şi ni se pare că trăim
doar clipa freamătă de nerăbdare
suntem aşteptare
cuvânt în preschimbare
cum se sting dorinţele prin
renunţare.

Stelele sunt pentru binevestitori
fructele tăcerii cad din înaltul ceresc
doar în suflet cuvintele se înnoiesc.