Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Poezie de Miron Kiropol


Clipa e dată cu negreală,

Sunt bezna ei virtuoasă

în care lucrurile trăiesc din nevroză

Apocaliptică şi ies rugându-se din casă.



Dacă ar mai exista mila şi îmbrăţişarea,

Dacă mai pot fi iertat,

Pune-mi, iubito, mâinile pe piept,

Să simt cum inima îmi bate

Numai cu tine îngropat.



*



Merg vid în carne şi în duh,

Omul îşi întoarce capul de la mine,

Frunza rămasă în iarnă cade

într-un ultim freamăt

Pe umerii mei fără alte roade.

în Verb natal focul mă consumă.

Nu aş mai vrea să fiu sporind căderea.

Aud din cer flautele, iar mierea

Se revarsă în mine postumă.

Aceste locuri purtate de îngeri

}i le prezint ca reazim.

Ia-le pentru ziua de azi,

Nu le uita în cea de mâine.

Membrele ce se umflă de sânge părăsit

Au gândirea cutremurării,

Mângâind în Dumnezeu gleznele tale.

Totul e divina cerere

De a fi aceeaşi naştere, aceeaşi dispariţie.

Cu braţe legate mă apropii de tine,

Cu membre ce se umflă de sânge părăsit.

Tu ştii să dai viaţă ca în mit

Cărnii lor topindu-se pe oase.

Vine un frig, vine un frig, avid,

Corpul e bântuit de nepăsare,

Dar din mormânt iese, tandru fluid,

Iubirea ta ce mi-e pâine şi sare.

Şi în veghe voi rămâne până în amurg,

Până în noapte, până în zori,

Ca mirosul busuiocului când face să treacă

Pe fruntea credinciosului picioarele îngerului

prin apa binecuvântată.



*



Să fiu şi pentru lumina zilei vinovat,

De viaţa ei în epoca de fier?

Dar când aceasta s-a întâmplat

Ca abandon şi piatră?

Trec oamenii ca şi cum nu ar mai trece.

Pe cine aş putea să-l opresc

Vorbindu-i în limba potopului

Ce pe mine de mult m-a mistuit?

Ce haină pot încă să îmbrac,

Să semăn şi eu a carne,

A viaţă de toate zilele?

Deodată să fiu suflul sacramental

în gura omului ce-şi paşte pierderea

Chiar prin glorie şi ideal.



*



Visul a tăcut exterior.

Aud paşi pe stradă

Ce nu mai sunt şi-n umezeala

Vremii din urmă au să cadă.

Să fie oare o momeală

Clipa ce m-a trezit?

Noaptea e spurcată de glasuri

Niciodată fericite.

Mă spăl pe mâini şi caut să uit.

Mă voi cunoaşte altfel mâine.

Aud că pacea s-a împlinit.

La sine însuşi urlă un câine

în timp ce urlu către infinit.

Poate că aşteptarea posedă un ideal

Altfel decât uman,

Şi atunci îi pot da porunca

De a mă învia.

De m-ar face nu carne şi nimic,

De m-ar face cutremurare şi revelaţie.





*



Acum toate lucrările pământului m-au

spulberat.

Aud numai pe jumătate,

Văd numai pe jumătate,

Pâinea zilnică e cu mucegai,

Merg şovăind către nimeni

Şi hârâie prin gâtlejul meu respiraţia

Celui din urmă timp.

Stau cu mine însumi de vorbă despre părăsire

Şi creştere.

*



Vino cu mine, tu care nu ai venit,

La malul marin unde lacrima se zbate.

Ai fost numai tăcere şi rebut.

Venirea ta a fost moartă în toate

Lucrările terestre şi divine.

Se povesteşte că eşti mereu frumoasă,

Trăind în vraja din cercul hiperborean.

Arde un foc în vatra fără casă

în insula domnind sub străvechiul ocean.

Se povesteşte că eşti mereu frumoasă

în lucrările terestre şi divine,

Dar încă nu ai întrupare,

Haos marin ce vine şi dispare.

Deasupra lui se poartă rana mea

Şi ceea ce din mine mai rămâne,

Corpul dintr-o memorie, o, cât fără corp,

Ceva semănând cu scheletele de zâne,

Ceva din aer şi de sub pământ

Cu miros de coajă de lămâie.



*



Nimic nu s-a împlinit,

Numai reveria cu peticele ei de mister.

Zac într-un mormânt clădit de eternitate.

Cerul îmi pare şi el un mormânt

în care imaginea mea zace

Uitându-se cu milă şi cruzime

La mine, cel care încearcă să o prindă.

Când voi reuşi se va arăta solul

Magistru al îngerilor şi-mi va cere

Să-mi aleg felul de aripi

De printre toate aripile vii.



*



Acum voi fi închis într-altă casă,

în alt corp mă voi cuprinde cu suflet zăvorât.

Nu ştiu de ce am fost chemat

Aici şi nu în alt loc al spiritului adevărat

Ca şi cum aş fi fost neadevărat.

Ca o mătreaţă e carnea

Şi ar trebui să o scutur, să cadă unde o vrea,

Iar eu dacă mai sunt rămân o viziune

Şi deodată îmi apar mie însumi.

Apoi sunt mersul celui ce a visat.



*



Vine gemând la mine dimineaţa

Şi în locul braţelor are tentacule,

Mă ia în ele, mă suge şi mă leagănă.

Ce vreme de plâns cu sughiţuri.

Chiar de primul ceas al zorilor îmbătat

Arunc de pe spinare gândul vieţii

Aşa cum mi-a fost dată,

Şi într-o altă viaţă, limpede, cum se zice,

Ca lumina zilei, îmi car

Inima, ficatul, rinichii, sexul, ochii,

Numai spiritul nu vrea să mă urmeze,

Se zbate în carcasa părăsită.



*



Am stat cu mâna pe sfârşitul meu,

El respira, iar eu tăcusem.

Tot ceea ce era vânt şi frunză

Părea o banalitate în plus.

Nu mai avea nici o importanţă

Să stai de vorbă cu fantezia,

Nici cu rudele ei, transparenţele

De nimeni încă ştiute.

Sperasem în ele mai mult decât în viaţă,

Şi deodată m-au părăsit

începând treptat să se întunece.

Ziua s-a făcut noapte cu vânătoare

Pe urmele mele şi înaintea mea.

Nu mai avea nici o importanţă.

Pe masa de pietre, întocmită în grabă

De oamenii aceştia concreţi

Ai sfârşitului meu, ceva ce semăna

Cu fulgerul care am fost

Era vărsat într-un pahar

Şi fiecare din cei prezenţi

A avut parte de o înghiţitură.



*



Este aceasta o binecuvântare?

Să înaintez cu mâinile întinse către umbra

mea

Ce se îndepărtează de mine cu fiecare suflu

Ce îl priemsc şi i-l ofer?

E umbra o creaţie din pustie

Făcută pentru a mă cere,

Iar eu către ea fără putere

înaintez, dar fără să o văd.

Leacul şi boala rămân îndărăt,

Idealizate, numai gând, himere.



*



Aşa începe vidul, şchiopătând,

Dar plin de memorie.

Dinainte-mi viaţa se reaşează

De-a îndărătelea şi altfel aş vrea să o trăiesc.

Chiar dacă orice cuvânt s-a făcut nimic.

Alunec, deci visez, mai am picioare,

Mâinile cine ştie unde au plecat.

Ochii se pregătesc în spaţiu să doboare

Puţinul de viaţă încă lor nedat.

Vai, să nu uit, sunt fericit

Că din lumina lămpii

Ies poemele şi frumuseţea ta

Cu viaţa în care au murit,

Dar nimeni nu e pentru a le repeta.



*



Să fiu, dar dacă nu am fost,

Şi nu sunt, numai un supliciu,

Mişcarea unui sfânt deliciu

Al unui alt edenic rost.

Să fiu, poate am fost murind,

Agonizând chiar şi în moarte

Cu viaţa peste viaţă jind

Ce-a scris fără să vrea în carte.

Dar cartea unde a rămas,

în ce pustiu o îngropară,

Ce sarcofag îi este glas,

Miere din vis în vis de ceară.



*



Nu am altă ieşire, doar o veste

De întuneric posedând aceste

Lumini ce-mi ies din pori

Atât de mari cum morţii-n duh văzură

Când au ieşit din prima lor natură,

Lumini fiind sudoare şi răcori.

De ce în fiecare clipă saltă

Memoria în lacrima-i înaltă

Şi calcă-n infinitul marginal,

Acolo unde mi s-a dat privire

Să văd mereu aceeaşi nălucire

în care adevărul e final?

Căci viaţa mea trăieşte-n apariţii,

Sublim prin carne stau cu prăbuşiţii

Din numele celest ce i-a respins.

Cu ei în fără ei în duh adaos

în mine ard zidit altar şi naos

Până unde vederea mi-e trimis.

îmi e vederea asta fără pată

Deşi în agonie e purtată,

Adună-n ea minunile din plâns,

Dorinţele ca pietre, şi din ele

Face statui, din umbra pe podele,

Din ţestele ce peste vis le-am strâns.

E dimineaţă dar e încă noapte,

Aud mişcarea sferelor în şoapte

Din altă zi abia la început.

Sunt formele de limba mea purtate,

Scrise pe trupul meu ca nestemate,

Clipă ce peste mine ai trecut.

Iar voi lăsa în urmă viaţa goală,

Părere mie, sieşi îndoială?

Venirea mea pe lume are trup?

Ce liniştite trec pe stradă oase,

Singurii cetăţeni ai lumii joase.

De ele într-un angelus mă rup.

Acum va-ncepe o ceremonie.

Nu ştiu nimic dar văd că este vie

Tăcerea care-n mine s-a-ntrupat.

Iată zburând ceva ca o oglindă,

Privirea pe moar ştie să prindă

Un alt chip care altuia e dat.

Am scris un vers pe el, voi scrie încă

Pe faţa-i, umilinţă şi poruncă,

E-mpodobit cu gânduri de copil.

Aerul îl primeşte să-l slujească,

Vântul îmi pune arderea ca mască,

De mână dus, cântând ies din exil.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara