Rânduitor de jertfe



Rânduitor de jertfe sunt o, Mamă !

acum când te-nsoţeşti spre cer cu zeii

(urmând în gând oglinzile Femeii

isc între pietre două oriflamă)



Duh sfânt tocmeşte pietrele de ceară

tăcerea gerul taie faţa suptă

din loc în loc cenuşa întreruptă

răzleţul corb o coase şi coboară



pe corzile-mi vocale şi tresare

becisnic verb � săgeată-nsângerată.

Adâncul mării scoate munţi de sare

şi ochiul orb ia chipul sării. Tată,



uraniul bombardează cu nuclee

atomul înstelarea să-şi dividă:

altoiul şi sămânţa astartee

şi sila grea de vierme şi omidă.



La capătul podului întinde mâna

mireasa nopţii despuindu-şi lună

furnică a pustiei şi stăpâna

pe ape şi asinii mei şi tună



prin sânii/turlă sfânta întristare

lângă mormântul de păstor şi frate

(nu-i Sulamita implorând a toate

o linie de cer însoţitoare?)



îi pun în palmă vorbe de ţărână:

- aproape zeii sunt de noi priveşte

cum coace pânea vieţii o bătrână

la şaptezeci de verste peste creştet.



în cuibul ei ca pe pământ se poartă

dezgroapă rădăcini aprinde focul

îndeamnă vita-n jug visând norocul

cu pânea din secara morţii moartă



(stihia mea). O, Mamă, vin cu boabe

într-un ulcior golit de-nţelepciune

după credinţă sunt amare roabe

căderea tânguind-o în genune



prin vârf de suliţi alte-s albine

lucrând în noi obârşia şi ceara

până atârnă dijma cât povara:

mormântul meu înmormântat în tine.



Jos înnecată-n umbra ei femeia

înlăcrimată cere îndurare

simţind înalte tunetul scânteia

scânteia/fiu în greaua lui strânsoare



bătând suav cu gingaşe picioare

/măsura într-o vecinică baladă/

ca o ninsoare pe pământ să cadă

vestirea Domnului la mic şi mare



că fiul cu femeia lui o dată

ne va urma pe căile lactee

şi fiu din fiu în dreapta c-o femee

mulţeşte astre. Binecuvântată



a şaptea poartă tremură la vamă

fiţi luminaţi ca spicul în rodire

mireasa mea închină-te o, Mamă,

coboară lanţ şi pod din nemurire.



Râul din lacrimă



MORmânt îmi eşti într-un neplâns pământ

/cuvântul sacru dintru început/

ochiul secund în Ochiul tău răsfrânt

eclipsă-i cosinus şi azimut.



La lumânarea sfinţilor sărac

pe-o coastă sus mormântul din cuvânt

prin răstignirea văzului îl trag

altarului surpat cel care sunt.



La Maica ta ce sân ai tulburat

bizanţul lanţ de stele străbătând?

în care intri prunc şi ieşi bărbat

ca tremurate rugi/icoane-n gând.



E iesle craniul cu plăvanii-n somn

/rupturi de nori abside paraclis/

în mâni cu pânea pari truditul domn

mutând biserica din spic în vis.



Dihanie e viaţa (îmi repeţi

cum peştele înoată pe uscat

şi cazna grea sub hămesiţi nămeţi

cireşul altoit mi l-a uscat)



Sunt caraule zi şi noapte (trib

cu ochi de lup la sângeros îndemn)

tu (fiu rătăcitor) silitul (scrib

vorbind cu grâul când dă pârga semn)



O lacrimă pe râu n-ai auzit?

a nu uita/ a pedepsi nu vezi

lăutul pur? ca roua-n spini ascezi

până cădem la polul desfrunzit.



Sub cap îmi pune substantivul fân

mă trage de urechile de-asin

asin! distihul cu desagii plini

auzul muzical? verginul sân



al lunii sângerând la asfinţit.

Cenuşăreasa literelor jos

e buha adjectivul/ tras cuţit

ne taie văzul � fluierul de os



staminele/ timpan diftongul nalt.

Vocala tună fuglerul arând

consoana peste malul celălalt

şi punct hotar la capătul de rând



clopotniţa bisericii din sat

închide pur exodul morţilor

iar el coboară dealul în folclor

mormântul căutându-l. Apostat



m-atârn de umbra lui c-un cimitir

al morţii epicentru să măsor

încăpător mormânt de zburător

tăria-ngândurată în ofir.



Din neputinţă cerul l-a iubit

ţine-i sicriul greier genial

înlăcrimează-l şi pământul ia-l

să-ngropi în el poemul tău orbit.



O, tată, mândru tată



Nu n-am fugit. Săgeţile din carne

adastă cimitirul înflorit

cât terapia ta în vene-mi cântă

albastrul sânge meta/amorit.



Ogarii ceţii urlă. Podul pragul

devin un prund de râu şi la un semn

recifele din suflet scot gheţarii

scenariul ludic: scrânciobul de lemn



în care aşteptam prezicătorii

cu bărbile ca un apus păgân

să-mpace "căpăţâna" cu golgotha

în tencuiala sfântă din fântâni



prin gura mea lovită de bastoane.

Prea multe răstigniri pe cer. Auzi?

mi-au nins în păr devreme silicaţii

sub mersul viermelui în morţii duzi



şi vrabia îmi ciuguleşte faţa

rupturile de vânt către sichem

aprinsele gâtlejuri sună orzul

când jocul mă respinge. Nu mă chemi?



la sunetul vertebrelor lovite

jav ţav leţav jav cav lehav zeher

să le-nsoţesc cu mila dobândită

la căutarea mierii în ether.



Lacrimă, 3



Ceaţă plumb tăcere terţiară

cerul ochiului mi l-au închis

şi imaginea verginei mis

ecbatana ocna calcă iară.



Pleoapele/ tavernă şi tenebră/

ţin distanţa morţii pe radar

putrezit îşi plânge solidar

palid iris pietrele în febră.



Plăgile se-nchipuie meninge

pagini vechi � mironosiţe-n somn

filtrând mirul Fiului de Domn

râvna smirnei arse candeli stinge.



Cubul schivnic îşi divide prisme

câmp de energie însumând

iezerii secaţi la timp secund

încrestate crinele seisme.



Muzica nevăzului rămâne

din greşeala rozei la zenit

mersul înlăuntru prigonit

pe versanţi de rămurate rune.



Cataractelor nuntaş şi mire

cu icoane limpezit colinzi

scara îngerilor suferinzi

orbi tăind în sare cimitire.



Leagăn şi mormânt



De ce? apari doar noaptea mormântul

meu cătând.



La naştere nu fost-am? ethericul pământ

şi laptele sugându-l din sânul aural

dulceam în aur plumbul cu sângele letal.



Pământul meu din tine creştea pe dedesubt.

nălţându-mi dealu-n oase din trupul tot

mai supt

mai străveziu ca psalmul temut văzând prin el

o clipă Răstignitul preaBlândul Mire Miel.



Pe unde rosteai ruga e gol de turle-acum

întorşi în sine magii le pipăie prin fum

îndreaptă trista cruce spre sânii grei pe rând

până le simţi sudoarea de smirnă rourând

pe faţa mea în febră. Cu plânsul meu ridic

îmi sprijin ochi şi tâmplă în ghimpe/spine/spic,

cu mâinile tăcerii mă ţii de subţiori

şi mâinile sunt aripi cu paşi pierduţi mă

zbori

deasupra pătimirii. Tăciuni vrăjiţi ne ţin

înveşnicind durerea polenul plânge-n crin.



Plângând te strigă Mame prin cântăreţii-fii

în ţara ca o harfă � şi leagăn şi mormânt

ne leagănă pământul cereşti tipografii

pământul izgonindu-l din mine prin cuvânt

să ar în el cu plugul un basm sădit demult

să-vie pom şi leşuri grâu încolţit să-ascult.



între pământ şi leagăn sunt ochii noştri goi

încet mormântul/leagăn se leagănă cu noi

rotind pe spire astre - pământul/ nepământ

şi leagănul ca raclă reintră în mormânt.



Un pă valah dă mâna cu ânt să dea pământ

şi leagănul ridică la goarne îngereşti

înjefuit argintul albinei din poveşti

captivă născând faguri în tremur stins răsfrânt

la scăpărări fugare în stupul cât un schit

de unde trei izvoade - trei trepte îşi deschid

Stăpân al lumii Tatăl cu Fiul lângă El

şi Sfântul Duh - aůra/ împărechiat inel

iluminând troiţa: o Mamă şi un Prunc

un prunc sugând de-apururi înaltul din

adânc

pământul legănându-şi pre/clasicul mormânt.