Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Poezie de Nicolae Prelipceanu


holocaustul poeţilor

bătrâni. consolare 1



nu vă temeţi prieteni şi mai ales prietene

de aceeaşi vârstă înaintată acum

combustia nu e cel mai rău lucru de pe lume

se va face astfel curat în urma noastră



le-aţi dat naştere sau câte un brânci în viaţă

celor tocmai tineri ca să aibă cine

să înteţească focul cu voi



dar nu vă temeţi or s-o facă în cruciş

ca-n romanele poliţiste abile

al tău îl va împinge în flăcări pe el

al lui pe mine

al meu pe tine

niciodată al tău pe tine şi aşa mai departe

astfel încât o să-ţi rămână mereu impresia

reconfortantă

că ai un aliat printre ei



şi mai ales nu uitaţi

că fumul adună în el toate impurităţile

toate gunoaiele tot răul şi tot binele



cerul pe care a trecut un nor de fum negru

e mult mai pur decât cel inocent



doi morţi cu barbă

şi cel de-al treilea



doi morţi cu barbă prietenii

unul în faţă

celălalt în spatele meu

nu mă simt nici mai sigur

nici mai apăsat între ei

doar pe capul meu parcă ar călca

uşor de tot

pasul lui Virgil către Laurenţiu

o dată pe lună

când au permisie



şi în clipa următoare

acestor cuvinte

a sunat telefonul

mi-a sps

Mihai Ursachi

a murit astă noapte



cam multe tălpi

or să-mi calce

creştetul fără apărare



bucătăria infernului



scriu repede

uşa-i deschisă

şi s-ar putea să intre

un gând străin

s-ar putea să se aşeze singur

în pagină



rânjetul lui triumfător

ar fi de nesuportat

cu cerneluri şi paste

nu-l voi putea şterge



dar stai puţin

de unde vin toate astea

al cui e gândul în care mă zbat

înainte de a fi aruncat

în tigaia sfârâind

din bucătăria infernului?

noi nouţii



lumea a început cu noi şi sunt sigur

cu noi se va şi sfârşi

de mai multe ori o dată cu fiecare

o dată pentru fiecare



oricât de puţin ne-am uita înapoi

chiar cu ochii mereu înainte

tot o să ne răsară în faţă

crucile şi mormintele inexplicabile



alfabetul cimitirelor

se învaţă greu

în câteva zeci de ani buni

răi aţi spus? fie răi



acum ştiu să citesc

dar nu-mi prea foloseşte la nimic

nu mai e mult şi am să devin

încă o literă pe care n-o ştie nimeni

deocamdată







sufletele care trec prin zid



am trecut prin mai multe grupuri

şi am rămas un marginal în fiecare dintre ele

numai o parte a mea era comună cu ei

cealaltă mereu descoperită şi liberă



între timp cei mai mulţi dintre aceia

care-mi acoperiseră o parte a sufletului

s-au spulberat şi a rămas şi partea aia

în libertate dar se uită lung după ei



astfel îmi petrec eu zilele şi nopţile noului mileniu

uşile celuilalt s-au închis zgomotos

ca acelea ale tunelurilor de metrou din St. Petersburg

împotriva eventualelor inundaţii marine



dar ele ajung totuşi până la mine

şi noaptea şi ziua

sufletele care trec prin zid

ca să-mi spună pe unde



tabula rasa



o muscă imensă trece pe deasupra capului meu

cu zbârnâitul ei subliniind singurătatea

rămâne liniştea altor tărâmuri



cum şterge ea zgomotul infernal al oraşului

din ziua de luni

cum şterge ea trecând fulgerător

zeci de ani



şi cum învie ea toţi morţii

care m-au lăsat în urmă



alegerea lui adam



şi dacă totuşi aş începe să scriu din nou

acum că sunt bătrân şi moda vrea să fie mestecaţi

tineri cât mai fragezi

şi dacă totuşi aş întoarce încă o dată spatele modei

intervalului unde mă zbat înainte de marea

opţiune

de altfel obligatorie

cu sens unic

asemănându-mă deodată cu adam

căruia tot aşa

Dumnezeu i-ar fi spus

adame alege-ţi (soţia sau soarta)



asta-i adevărata alegere

asta e opţiunea profundă

nicidecum listele nesfârşite de zevzeci

care ni se propun o dată la patru ani



democraţia adevărată a început

cu alegerea lui adam

şi sfârşeşte cu alegerea mea

pentru care cred că sunt pregătit



lauri negri



frica mi-a fost sădită în corp de la început

nici n-au aşteptat anotimpul prielnic

nici n-au aşteptat să mă nasc

n-aveam păr îmi holbam ochii

către un bec din Suceava

dar laurii ei îmi creşteau pe sub piele

de jur împrejurul capului

şi-al inimii

şi nici nu foşneau

încremeniţi

au crescut împreună cu mine

acum sunt bătrâni şi aşteaptă să moară

îi înţeleg pe cei care vin

dorinţa lor să nu ne mai vadă

căci pielea s-o fi subţiat şi se zăreşte

cununa de lauri negri a fricii

care se transmite

prin aer

de la mare distanţă

laurii celui învins

pe care noii veniţi nu-i râvnesc

nimeni nu vrea să-mi ia nimic

şi totuşi mă tem

mă mai tem

în final nici n-o să rămână

decât această cunună cam neagră

ăsta e el? o să se mire cineva în şoaptă

întorcându-mi spatele

pentru ultima oară

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara