Prunc al sferei
îngerul vine spre braţele mele
cum să-l cuprind
osteneala în care decad
e însuşi refuzul trăirii
în grădini
cireşii îşi pun cămaşa lor
de lumină
şi eu nu-i pot contempla
simţuri se strâng
în albia neştiutoare
resturi de lume
din care mă smulg
Rescriere
încerc să cad la învoială
să mă scutur de mine
un pact cu timpul e chiar
utopia prin care respir
mai mult decât ţipătul
mă ţine în viaţă cărbunele
ros la un capăt
el rescrie mereu
cercuri şi linii
încărcate de zguri
Penumbră
Cu degete oarbe
pipăi liniştea din mărăciniş
îndurerate pietre
eşuate la mal
coperţile zilei se închid
cu un ţipăt scurt
auriu
fructul serii îmi oferă
coaja-i amară
cu bucurie îngădui
un val
să mă lovească în inimă
Note de drum
în depărtări
tălpile zeilor strîng
varul şi creta
pe Olimp
tronul lui Zeus mai adevărat
decât orice aşezare omenească
cu faţa îngropată
în anemone sălbatice
aştept asfinţitul
învăţ ritmuri
încă nedecantate
ascult paşii Aproapelui
atât de îndepărtatului meu
P.S.: uneori blândeţea zilei
mă face să ţip
Caligrafie de iarnă
înainte de vreme
neliniştea e coaptă
ce mult mi-am dorit
să fiu o fiică a Nordului
în nemărginirea lui neatinsă
când ninge albastru
pe poduri rostite în somn
când sloiuri
deschid o silabă de argint
jertfindu-se timpului
aş scrie o carte
cerneala ei albă
pieirii m-ar smulge
Punct
Mă văd uneori în deşert
numai nisip
numai pietre decapitate
departe de mine
ţipătul apei
şi totuşi
ochiul surprinde culoarea
şi arbori
fiinţe şi ierburi
cuprinse în lacrima mea ştiutoare
dilatată mereu
ilizibilă pentru cei
ce nu se silesc
să mă ajungă din urmă
Rotaţii
Când nopţile somnul mi-l fură
pe o petală a ferestrei
desluşesc acelaşi desen
cu frică îi adaug
umbra mea clătinată
şi el creşte mereu
precum norii
ceaţa şi valul
imaginea vieţii o surpă
clipa secretă o rece sudoare
şi orice devine posibil -
pereţii-mi cerşesc îndurare
şi-apoi îşi iau zborul
spre marea din cer
îngerul din mare
Ce greu te-am găsit
regăsindu-mă
valul acum mă îmbie
agonizând lângă diguri
cu buzele-i albe
particule încă aprinse
pe aripa ta
pot pluti liniştită
în rimele mele
în ritmul ştiut
de pasăre toamna
încărunţită
în casa din ape
redându-mă somnului verde
Penitenţă
Şi tu Magnolia
te acoperi cu aur
asemeni templului pe care
îl visez uneori
penitenţă la poalele tale
fac nevăzuţi pelerini
o lume în care lumina îngheaţă
sfielnică
trecerea orelor
necunoscută mie
cuprinderea ta
tema ta muzicală
vag punct de sprijin
tăcerea
cât să pot îndura
preaplinul zilei de vară
latura-i întunecată orbindu-mă
Moment
Refuzatele spume înfricoşându-mă
dau glas unei prelungi
tânguiri
ca tot atâtea gânduri sinucigaşe
lovindu-mi auzul
de unde marea începe
cu creste golaşe
creneluri vizibile
sufocă secunda
ochiul tragic al păsării
mă ţinteşte din zbor
Identitate
în acest ceas al zilei
nu-mi pasă
de falnice maluri
ele stăvilesc încredere
nimb
strălucire
nu-mi pasă că valul
la ură îndeamnă
în spasme pierzându-se
o mărturie e pasărea
că lumea poate să învie
într-un zbor
într-un cer luminos
cât ai rosti o silabă
nemărginit însă
ca ruga unui poem
Inscripţie
mă îndepărtez de
duminica ta
inventez un nume
pentru fiecare piatră
acolo
în clopotul mării
exersez nebunia de a fi
calc în picioare
culori interzise
când sufletul unei amieze
vibrează solemn
ca într-un vis rămuros
îmi fac loc în singurătate
când cad de pe mine cuvintele
când mă simt fericită
un val mă absoarbe
dintre muritorii de rând
mă învaţă a apune
Tăcerea semnului
Prea multă rostire
vorbe sălbatice culori la care
nu ajung nici văzul
nici timpanele şubrede
ochii adulmecă
alte înţelesuri
vocale pun o peliculă peste lucruri
şi taine
adulmecă miezul fiinţei
dar nu îl ating
o, nu îl ating niciodată
luminos ca zăpada
doar semnul tăcerii
Dincolo
Ce sunt aceşti nori păguboşi
ce-mi leagănă gândul
până departe
încât pot vedea marginea marginei
adâncul de acolo
de sus
lăcrimos şi nesigur
o pecete peste cuvinte
poate
doar
rădăcina bine ascunsă a nopţilor
Lumină
Un manuscris friguros
la voia întâmplării uitat
cine mai ştie să-i desluşească
sensul fluid
prin praful lăsat de mâinile palide
buchisind ştiinţele despre suflet
orbind
înţeleptul (doar el)
face un pas în abisuri
