S-a născut în Suceava acum douăzeci de ani, şi nimeni nu i-a spus, atunci, pentru ce se născuse, exact. Au trecut şapte ani până să se dumirească, şi încă vreo zece, după care a devenit inxactă şi insuficientă pentru propria-i poezie. A comis infracţiuni poetice în mai toate dosarele literare româneşti; în prezent fiinţează în Bucureşti, unde literatura şi lingvistica se băteau cap în cap: La Facultatea de Litere. Domiciliată stabil în Suceava (adresa din buletin), cu reşedinţa în grupul de poezie paranoia- paradis, şi tot singurând prin Bucureşti.


Dublu-debut cu volumele Amadiada (Princeps) şi eva nimănui (Vinea) ambele datate 2008.


Aida Hancer

aceasta este criza în care m-a născut mama mea
voi veţi face glume veţi spune
că nu poţi să te naşti
tu poet într-o lume pe jumătate consumată
dar realitatea îşi cască gura
înspre chipul meu frumos şi-i vezi gingia roz
şi zâmbetul acela de sticlă murdară
realitatea priveşte prin geamurile universităţii
te conduce pe scări
îţi spune închină-te mie şi
nu vei fi lăsat să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră
dar tu întinzi mâna
aştepţi o schimbare

trădarea se dă în spectacol în zilele mele
aştepţi ca prietenii săi
să iasă ca şerpii când ai nevoie de ei
să meargă în urma ta şi să
iasă din gurile lor o larmă
care să acopere gălăgia gândurilor tale
tu mergi spre metrou
ei încă de la romană ştiu că
te vor trăda
că vor face un semn lupilor şi apoi
se vor ridica la cer
atunci tu singur
n-ai să mai poţi să te rogi
pentru aproapele tău
aproapele tău va fi lup şi va fi
în gura rănii tale


eu nu mai am timp să mă rog

culegîtorii de rodii
ştiu mi-a fost sete şi apa a fost inventată acum
foarte mult timp
eu locuiesc aici între fascinaţia maşinii
şi culegătorii de rodii

priveşte mâinile mele
cum pot să crească din ele unghii
cum se poate ca nici un fir de sânge să nu caute aerul
şi totul să fie atât de armonios
totul să se sufoce în spatele pielii?

ştiu culegătorii vor spăla fructele
în cada mea
să las uşa deschisă

mi-a fost sete şi-am vrut să beau
cu toate organele
dar nimic nu se deschide în ascuns
nici măcar un por
nici măcar uşa atunci când e întuneric
şi gura ta gândeşte
la rodii

iată prada mea
cu sânge de rodie
iar eu îmi mestec opera
sârguincios
politicos

cafea cu rom
buzele supte ca nişte baloane
dezumflate creţe roşii
ochii tăi sunt ciudaţi
experimentăm plăcerea
de a-l citi pe jaques prevert
ceea ce vreau să-ţi spun este
că se lasă peste oraş noaptea cu aripi
puternice
înfipte ca nişte gâturi de argint oxidat
în porii lumii
şi că
zâmbetul îngăduitor e ca un deget uscat
apăsând pupila albastră a unui ochi larg deschis

ca să mă liniştesc mi-am apropiat scaunul de fereastră
sub fereastră se înşiră prosoapele
tuturor experienţelor noastre
buretele care păstrează mirosul pielii mele
ude fragmente de piele firme de cosmetice
urme de mohair
şi sare
cu alte cuvinte şi tu te împrăştii pe toate lucrurile tale

acesta este tremurul meu de seară
în faţa căruia nu spui nimic
noaptea îşi ascunde gura ei
roşie sub aripa dreaptă
se culcă şi ea
cu noi toţi până dimineaţă altfel
nu va mai exista

marianei marin
dragă poetă,
disperarea mea s-a cuminţit şi-mi zâmbeşte
din cartea ta.de fapt eu dorm cu
singurul tău volum de poezii sub pernă
poate groaza să intre ca un hoţ printre principii
să devină
o spun cu mândrie
adevăratul motiv al morţii mele viitoare
dar tu nu ai avut altă grijă
decât scrisul şi manipularea
muşchilor faciali ai cititorului tău
ai făcut abstracţie de liberul arbitru
al fiecăruia şi ne-ai
făcut o lume de trişti de sinucigaşi
de apartamente ferecate
la etajul 10 aproape de soare
deschide-ţi inima abia acum
suntem sinceri cu tine
abia acum disperarea ta ne atinge ca mierea
ne linge cuminte pe frunte
indiferenţa ta e o bătaie din aripi
după ce tai capul găinii şi ea zboară
lăsând urme de sânge şi poftă
în gura tăietorului
ai fost ieşirea noastră de incendiu
dragă poetă


Psalm
Eu n-am linişte până când n-o să ţâşnească
Din tine lumina ca un smoc de vipere gata să îndure
Beau un icetea în cinstea ta
Glumesc cu prietenii de peste hotare
Că va veni şi ziua când împreună vom lucra la
castelul de nisip început
Când mama va fi strâns rufele
De pe sârmele noastre şi-ale vecinilor
Inima va bate la uşi insistent ca martorii lui iehova
Kafka se va pocăi Eu n-am linişte
până când ochii tăi mari nu vor pocni de-atâta floare
a conştiinţei dragostea mea
Beau un icetea in cinstea ta Glumesc
fără cale de-ntoarcere

când liniştea atunci noi
abia acum după ce petrecerea
care nici asta n-a fost
se închide şi chelnerul moare
abia acum tac bărbaţii
şi mamele lor cu mai mare înflăcărare
plâng
că după legea lui Dumnezeu
ele cu rănile lor
nu mai întorc pe nimeni din drum
abia acum
se linişteşte pe stradă o luptă
abia acum iese luna
de după Ambianţa
şi pe uşa ei scrie
spaţiu de închiriat
abia acum ne înstrăinăm noi pe noi
şi alţii întreg cartierul nostru
fiindcă noi n-am muncit
făcut nimic
pentru ca locul pe care ne-am născut
să ne ţină ca un plămân
să ne ridice să ne coboare
să ne lase cu ochii în soare
abia acum
după ce morţile noastre nu mai sunt noi
şi nu mai dau de gândit
tac bărbaţii
şi îl vedem pe Dumnezeu în genunchi
pe o undă radio
aproape
acum tac bărbaţii când liniştea
a început n

Scenia 18
la un moment dat se creează un gol în stomac
şi vrei să-l bagi acolo pe Dumnezeu
inevitabil chiar îl aduni din toate cotloanele casei tale
pentru că noi credem că
dragostea trece prin stomac

de undeva ţâşneşte o lumină foarte urbană
şi-atunci ca un robot desenat pe carton
îmi iau în serios rolul de maşină
de aur ziua diamant noaptea
şi mă apropii de tine
eu ce să fac
când nu am stomac când oasele mele
nu trosnesc cu zgomot
şi liniştea este bunul meu de preţ şi de schimb
în momente de glorie
şi tata a fost maşină şi mama
undeva în anii şaizeci ani când
regatul nostru familia noastră abia se întemeia
şi în mijlocul lui pe un covoraş
vizitatorii îşi ştergeau picioarele
de unde o lumină foarte urbană
se suprapune peste dragostea mea
care nu-i desigur o icoană sau altă
metodă de maltratare a libertăţii
gândirii mele
dragostea mea vorbeşte cu dragostea altora
despre vreme

la un moment dat se creează un gol în stomac
pe care dacă l-aş părăsi
mi-aş pierde numele

eu locuiesc aici
între fascinaţia maşinii şi Dumnezeu

Anyela

de ce ar vrea viaţa asta
să-mi joace o festă acum
când după 19 ani se răstoarnă lumina
şi-i văd scheletul iar carnea ei
mai mult atârnă decât coboară din os
direct în gura de leu
a hărmălaiei zilnice
fiindcă tu ştii că sora ta se înalţă
precum un zid de ispitire
între tine şi Dumnezeu
ea dansează deasupra minţii tale
ca 10 leproşi vindecaţi

nimic din carnea mea
nu e valabil
privesc cu ochii de popă
mişcarea damei
fac o rugăciune
vreau ca sora mea să trăiască
aşa
ca o nălucă pe-un turn
care zvâcneşte mărgele

de ce ar vrea viaţa asta
să intre în mine mai mult
decât i s-a dat
cu toată dragostea ei
cu lamă dublă
dacă sora mea
nu e o femeie simplă
sângerie

cineva mă loveşte
cineva îmi caută
ochiul
cu dalta

latinul anonim

ziua de astăzi
la fel şi aparatul de ras şi omul pe care
îl iubeşti
sunt o convenţie
şi sufletul tău hibrid
monogramă
fiindcă zice-va
ziua de mâine n-o poţi avea
iar cea de azi
te înşală
şi tot ce tu
cu bună ştiinţă
lipeşti de faptele tale
tot ce iubeşte
pe sine se caută mai întâi
pe sine se înţelege
iar tu prin dragostea lui
anonimă
ridici şi închini
plăci de ciment
iar liniştea
liniştea are putere de viaţă şi
de moarte
asupra
latinului anonim