O luptă inegală
I
raze lungi/ posomorîte
căzute peste ochi
trimite Helios către muritori

II
în zori se curăţă/ pe faţa-i aurită
de nouri
şi-ncet cărarea/ pe valuri/
către ţărmuri îşi îndreaptă
o sferă/ la-nceputuri roşie/
întunecată
se-ncinge pînă la incandescenţă
Oceanul se trezeşte/ îşi trimite valuri
pe spinarea lor saltă calea
ce soarele aşterne peste ape
către închinătorii răsăritului

III
cuprins/ de lungi regrete
ce ziua-ntreagă le adună
soarele-n apus
peste Ocean/ îşi trage către sine
calea de foc/ tot mai secătuită
abia de se mai vede
dar discul/ de acuma roşu
faţa îşi îngroapă în nouri de tristeţe
în marele Ocean al nopţii/ potopit de ape

IV
ultima lumină învăluie Cetatea
părăsită/
pavaje/ case/ palate/ falnice cîndva
sînt astăzi paragină/ uitare
peste tot doar mîna lungă şi uscată a sărăciei

V
din discul roşu
şi ultima felie o înghite marea
am rămas cu înserarea şi mirosul de alge
o briză aleargă către maluri
alungată de apele uşor fremătătoare
neliniştite/ respiră obosită
ca sufletul ce încă mă-nsoţeşte

VI
seara se lasă cotropită
înghiţită de gura întunecată
ce se ridică lacom din Ocean
o luptă inegală/ c-un uriaş Balaur
ce trage cortina înstelată a nopţii

VII
Arhanghelul/ uitat pe ţărm
se mişcă/ prin ceaţa
ce-nvăluie timid întreaga plajă
cutremurate îi sînt aripele
ce leagă de pămînt/ inima şi gîndul

***
închis/ pentru că admiraţia nu-i dată oricui
ascuns după gratii
pentru că şi-a îndreptat privirea
obligat la penitenţă şi supliciu
pentru că a refuzat febra îndrumătoare
prins în cuşca de fier/ cu zăbrele/
pentru că avea dinţi şi-i lăsa la vedere
uitat sub lumina feroce
pentru că avea creier de folosit şi viscere
pentru toate/ rămîne stîlp Singurătăţii

copleşit de săgeţile boante ale stelelor
pentru că în zbor/ pe sub nas/ venea îngerul
constrîns la licori matinale
pentru că între sîni de femeie apasă o frunte
încremenit/ condamnat la paloare
acum şi în veci
ascultă glasuri sub toacă

***
pe cine îl cheamă prier
un berbec într-un lemn îi va fi soarta/
zîmbind într-ascuns/ la priveghi
Luna-i fecioară nătîngă
iar tu/ ai pieptul de mînz
- pe cine/ în apus/ aştepta Călătorul
doar norii pot da un răspuns -

rătăcită e floarea iubirii
între coapsele nopţii
nimfă a apelor dulci
a apelor verzi şi amare
încrezătoare/ mîinile pipăie
tavanul şi pereţii piramidei

Poem de iniţiere
tu/ cel îmbrăcat cu hainele Tigrului
celui viu
îţi fluturi coama în ritmul unor paşi care cheamă
adună nourii şi sfîşie pădurile
la prînz/ în amurg şi în tot lungul zilei
şi toată cuprinderea de întuneric
o incantaţie îţi umflă plămînii
pentru urechile Cerului/ flămînde

tu/ cu ale Tigrului vestminte
mături intrările/ ridici praful
ascunzi focul peşterii/ unde se acoperă cu aripi
unii şi alţii/ pentru rugăciune
din buzunarele Orfanului curg apele ostenite
de culoare ruginie
însîngerate

tu/ strîngătorule de vieţi ale Tigrului
ai umplut ţarinile/ ai înmulţit întrebările
fîntînile risipesc seceta/ aduc groaza
prin ferestrele reci ale Lunii
ce-şi spală faţa/ aici/ în plină amiază
pînă zeul îşi ia armura/ mînă quadriga stelară
cu o lungime de cunoaştere

tu/ care însămînţezi viitorul Tigrului/ numeri oasele
lasă grîul să-şi numere fulgii acoperirii
ridicăm braţele/ cu toate degetele
pipăim sertarele încrederii şi invidiei
practicanţi ai postului şi izolării
trecuţi prin furcile pubertăţii
ne recunoaştem/ din gura secătuită
abandonaţi unul altuia

tu/ îmblînzitorul Cobrei din părul Tigrului
schimbă fluturii/ dormi în abisul ochiului
păpuşă de siliciu divizată/ gol rostogolit
pe trei picioare e tăblia
faţa mesei de unde luăm pahare
mîini de uliu/ priviri drepte
pe umerii echilibrului
al desăvîrşitei stabilităţi

tu/ crescătorul de păianjeni din labele Tigrului
adună-ţi împrejurările/ faptele refuzate
Judecătorul ascute penele zborului
pentru aflarea dedesubtului
nu te lăsa cuprins
nesfîrşitul are pieptul lacom
e urîciune
încă nu s-au revărsat zorii
apele lui să te cruţe/ de friguri
Alergătorule

tu/ care porţi clopoţeii Tigrului
urechile şi ciucurii/ pălăria Bastardului
mai mult/ pielea tăbăcită/ ciubotele înalte
cuiele de aramă
deschide sipetul/ ventricul după ventricul
nu-ţi fie teamă
de mînia ce curăţă
şi ia solzii
însoţitor al tainei
cerşetorul întregului
ridică-te/ recunoaşte pe cel mare cît Cerul

Într-o dimineaţă
atîtea lucruri se rezolvă cu un glonte
şi atîtea încă mai rămîn
în aşteptare
ca noaptea ce visează dimineaţa
şi iubirea pe iubitul ei în braţe

există gloanţe şi există arme
şi trăgători s-apese
există clipe minunate
ce trec/ ca iarba cea nemuritoare

juste sînt inimile
în faţa Cerului
de unde ochi puzderie/ cît stelele mulţime
stau/ peste creştete smerite

lipite frunţi/ înfierbîntate trupuri
se caută/ mîna ştiutoare le îndrumă

o adunare de ape se-nvolbură-n creier
nu-mi dau nici o şansă
se revarsă din munte
mătură arbori şi stînci
smulge inimi
le mînă departe/
departe

rămîne
acel sentiment/ cînd soarele încă n-a apărut
dar lumina lui/ tot mai sporitoare
sfîşie noaptea/ aşază răcoare
un sentiment că totul poate
/de la capăt/
cu înmiită vigoare/ să-nceapă

cu toate acestea
ai în spate
adunate în noduri
congelate în creste şi luminoase căderi
faptele vieţii

trecut de crucea tinereţii
port o colivie
pentru corbul ce va să nu vină