Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Poezii de Mariana Marin


Spitalul cu aripi

Trăiesc în afara vieţii mele
şi, de la o vreme,
găsesc mai mereu pe pragul casei
o pasăre cu ochi vinovaţi.
Trăiesc într-o lume paralelă
care musteşte de boală,
un spital cu aripi rozalii
muşcate parcă de armă,
zdrobite într-un aer în care
nu bate nici o cătare,
nici o mătase.
Vai, mamă,
trăiesc în spitalul cu aripi fără de aripi
şi singură-mi ţin ligheanul
până când nu mai curge
nimic cu ochi vinovaţi din mine.

Am învins.

Moartea prin sărut

Nu a fost Iuda,
nu a fost drumul căruţelor cu coviltire
care-mi săruta sărat pletele.
N-a fost nici măcar imaginaţia mea înflăcărată
pe marginea vulcanului.

Am întâlnit-o dincolo de oglinda
prin care m-am rostogolit aidoma Alicei
într-o realitate
care aparţinea de mult vieţii mele.

Cum aş putea s-o descriu?

Cum aş putea să o fac
să-mi pună pâine pe unt?

Mnemosyne

Să fi fost şi eu
(aşa cum preafrumoasa prostituată Alco pentru
Pitagora)
una din reîncarnările tale?

Cad pieile de şarpe
una după alta.

Dincolo de oglindă,

odată cu mine

se lasă noaptea.

Seducţie

Am început să dovedesc prostie
şi ingenuitate
în înţelegerea realităţii.
O vânzoleală a contrariilor renascentiste
mă poartă zilnic în dimensiuni înfricoşătoare
şi totuşi aproape de sufletul meu.
Gorgonă sau înger
mă mişc la fel de precis
la dreapta sau la stânga,
în tării
sau iau drumul magmelor fierbinţi.

Am început să mă apropii de ceva
pentru care trebuie să inventez o altă limbă.

Nu, nu mi-e teamă.

Doar că înfloresc pe geamuri în ger.

Mama focului

Adunată în mine însămi
aidoma unei călugăriţe lipsite
de nesăbuitele pofte din ţara barbară.
Adunată într-o lume
în care să pândeşti răsăritul
e un mod simplu
de-a întoarce armele cu ţeava-n pământ.
Să stai atunci să auzi bubuituri
presărate-n otrava
pe care şi tu ai îndesit-o cu tine.
Să stai pipernicită şi gângavă
- celestă, totuşi -
şi ca şi cum nimeni
n-ar putea să te vadă
să începi să cânţi
de mama focului

stins.

Scadenţă

La început de mileniu
din periferia globalizării arunc
la coşul abundenţei gândăcei insomniaci,
buni de tortura simţurilor mele primăvăratice,
rebele,
pe când un scump împrumut de nimicuri
îmi hârâie întunecat între coaste.
Cochetăria peste fire
a timpului istoric
pe care îl trăiesc
e o destrăbălare
între setea de viaţă şi setea de sete.
Şi parcă totul mi-e scris: schimb
o singurătate cu alta,
un pat de spital cu un alt pat de spital,
un gândac de bucătărie
cu alte târâtoare înfometate de mine.

Cobor într-un alt loc al morţii
decât cel care îmi aparţine.

Vine scadenţa, vine pe roate,
pe când un scump împrumut de nimicuri
îmi hârâie întunecat între coaste
de parcă totul n-ar fi decât
un vis destrăbălat din Clichy.

Vine scadenţa.

Bestial

La masa tratativelor dintre mine şi mine
e o beznă agreabilă,
uşor acrişoară.
Siguranţa cu care îmi arunc
de colo-colo la rumegat
ultima bârfă despre ultimul sinucigaş
din oraşul interzis doar inimii mele
mă pune pe gânduri.
De unde atâta precizie
în descrierea agoniei?
De unde atâta clarviziune a sărmanului
în ce priveşte preţul
pe care-l voi plăti la anu'
pentru cocoaşa mea de noroc?
Am început să mă suspectez de trădare
la masa tratativelor
dintre mine şi mine.
Hărnicuţă,
dar cu desaga ascunsă,
mă privesc cu ochiul din ceafă.
Nu-mi place ce văd; îmi iau cu stânga
ce-mi dau cu dreapta,
îmi suflu în iaurturi
şi mă prăjesc în iurte,
mănânc covrigi în coadă de peşte

şi-apoi tac.

La masa tratativelor
dintre mine şi mine
e agreabil,
viermuitor,
uşor acrişor,
acrişor de acrişor,

bestial,

acrişor.

Caverna

E o dimensiune
care lipseşte vieţii
când mă gândesc la tine.
E o altă măsură a timpului
cea care-mi bate atunci la uşă
dar nu se arată
şi nici nu mă lasă
să ies tiptil
din caverna în care
tu m-ai închis cu deschisul.

Şi totul se petrece
în cumplita lună aprilie,
după cum spunea T.S. Eliot,
cel dovedit a fi fost
un viclean pederast
de către mult prea schizofrenica sa soţie.

Ad penates

La sindrofia oaselor bătrâne
e o agitaţie pe cinste.
îşi povestesc ce li s-a mai întâmplat
de la un anotimp la altul,
unde au uitat felinarul
care le ajută să treacă străzile
pe care s-au iubit
şi toate nimicurile
care pot însoţi pe astfel de vremuri
o sindrofie a oaselor bătrâne.
Prin urmare nici vizita ta
ad penates
nu va fi una scurtă.
Vei saluta la dreapta, la stânga
şi în crucea cerului
vei încerca să-ţi îmbrăţişezi
cu un mic semn de recunoaştere viaţa
de parcă ai fi început-o ieri.

Apoi te vei culca lângă ea,
lângă ei.