Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Poezie de Gabriel Marian


Titlu

Intră, fii fără teamă
aici nu vei găsi nici lacrimi,
nici cuvinte
Gustă, fii fără foame
Aici cresc şi roze
şi altare
De azi nu-ţi mai rozi unghiile
încrederea e mama
Poeziei.


Fierbinte

De pe câmpiile lui Marte, de sus,
şiroiesc albastre şi albe şi mov,
iar în pauza dintre răsuflări nici
dinţii. Aţi aşteptat atât de mult secunda
extazul şi ea a sosit, cum e scris.
Dar singură. Lungă, aspră, cutremurare
înfiptă destul de adânc în creier încât
să scoată dimprejur orice, dar atât.
Nu e aceasta Religia? Credinţa e vie
şi ascunsă, nu e acesta Domnul?
Acum, când e atât de liber şi
nepedepsit

Apocrife

într-un anume fel patru este ca şi cinci
patru este egal cu cinci,
nu întotdeauna şi peste tot.
Cum aş spune: "acolo unde sunt patru,
întotdeauna este şi al cincilea"
Nu înseamnă că unde sunt 3 ar fi patru,
sau unde doi, trei.
Nu e vorba de oameni, sau de lucruri,
ca în Evanghelii: "acolo unde vă veţi aduna
voi fi şi eu". Deşi nici departe nu e de ele.
Acestea nu se pot spune altfel, nu pot fi traduse
ca să se înţeleagă, sunt doar două feluri de a le şti:
aşa ca aici, dar numai pentru cel ce înţelege,
adică pentru cine ştie deja în celălalt fel;
şi al doilea fel, unde cuvinte nu sunt decât
ca un prag peste care calci,
iar acelea par să nu aibă nici un înţeles, sau
vreo legătură cu locul unde trebuie să ajungi,
sau cu ceea ce afli.
"Unde sunt patru este şi al cincilea" seamănă
de departe cu patru laturi sau cu cei patru
pereţi ai unei încăperi, sau cele patru vânturi
sau direcţii.
Aş putea spune că tu nu ştii vedea decât unul odată,
separat, nu vezi niciodată al cincilea.
Dacă îţi spun
că al cincilea e din toate patru, dar mai presus de ele,
nu e pentru ca să înţelegi.
Tot aşa cum verde e albastru.


Pietre

Florile se lăsau iubite mai mult
dar nu ştiau să-mi răspundă
Apoi animalele: ele ştiau,
dar nu fusese alegerea lor.
Riscul maxim era cu oamenii,
cel mai adesea ei aleg să
mă uite, sau să mă scoată afară.
înainte de prima rază, când
cântă cocoşii.


D.

în răcoarea din albul unghiilor, scurte,
s-a adunat tot ce aştepţi de trei zile,
de când a început, fără grabă,
şi fără cea mai transparentă urmă
de speranţă, totul.
Nopţile tale de acum nu vor
avea zece lune în primul pătrar
înşirate, pentru că te-ai hotărât de
data asta joci până la capăt,
respecţi toate regulile.
Sufletul ţi-i nedumerit.
Nici nu ştie, dar nici liniştit nu e.
Caută să înţelegi ceea ce, de fapt,
de demult, cu încăpăţânare, ai
premediat.


Narcis nebun reînviat

Narcis se atinge cu mirare şi respect
Narcis se mângâie pe cap, îşi
pierde degete printre şuviţe
Narcis se ia în braţe şi se
strânge legănându-se ca beat.
Să fi înnebunit?
Nu, doar acum a scăpat de obsesie:
nu mai e singur, tocmai şi-a dat seama
că trupul nu e al lui (religii şi
filosofii l-au convins) nici mintea sau dorinţele
Aşa încât, iată un străin demn de iubit:
înfăţişare de vis, binecrescut şi
educat, nu-i prost deloc Narcis!
Iubire legitimă între suflet şi tot restul.
Singura.


Mortul vizibil

Singura diferenţă e că mulţi, pe el,
îl văd, unii îl cred chiar.
După ce ani de zile fusese iubit fără
să ştie răspunde, acum a ajuns el
să dispere: toţi se tem să se lase iubiţi.
Are talentul rar de a-i aduce,
din câteva cuvinte, până în singurul loc
unde îşi pierd simţul umorului, fără să vrea!
Aşa încât toţi fug de el. Până şi cei mai
sarcastici (Le spune că vrea să-i cunoască.)
Nu ştie ce vrea.


Prieten

Miazăvara trimite vulpile toate
înspre marginea aşteptării curate, în
zvonul cald al aripilor de fluturi
mici şi albi care li se aşează pe
vârful întunecat al urechilor.
Pacea e atât de adâncă încât
se aud vorbind oamenii din vis, ca
noaptea. Căldura ofileşte până şi
tragediile, puţinul suc rămas pe lume
luceşte în ochi atenţi deasupra botului
deschis cu limba scursă.
Numai în tine au încredere, să
le aduci apă într-o covată.
Cearcăn de flăcărui moi şi temătoare
în jurul lucirii care parcă fierbe.



Mai

Primăveri cu nori proaspeţi umflaţi de seminţe
Cerul gri albastru deja cald, sau dimineţi curate
cu primul soare la ora la care singurii: încă nimeni
pe străzi, ieri a plouat, azi e bine, noaptea albă
a spălat toate pietrele de pavaj în care acum
străluceşte, răsărind, o nouă iubire
Ai aflat, în sfârşit, ce înseamnă să fii împreună.
Obosit, te duci să te culci, acasă, cândceilalţi
se scoală, pentru că nu e bine să se ştie despre voi.




Omul care nu se plictisea niciodată

Principalul şi adevăratul său talent
era divertismentul. Ştia să găsească
întotdeauna exact drogul potrivit,
era un arsenal din cele mai puţin
nocive, non-adictive şi eficientedroguri:
muzică bine aleasă, picta acuarele zen,
scria, oricum majoritatea erau în esenţă
"imagine" "vizuală".
Asta îl ajuta mult când mureau flori,
Când cădeau crengi în viaţa lui, deşi uneori
Poate ar fi vrut să simtă golul, vidul.
Şi de altfel chiar reuşea,
când era nevoie.