Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Poezie de Dumitru Chioaru




Piaţa Aurarilor



Înalte ziduri cu flori în ferestre

escaladate de-o scară de piatră

adăposteau larma negustorilor de

giuvaeruri

în Piaţa Aurarilor

mătăsuri catifele şi atlazuri

se vălureau sub adieri de vînt

cununi de mireasă armuri cavalereşti

măşti viu colorate

se-nfiorau pe stîlpii proaspăt vopsiţi

în fiecare zi de tîrg

cărţi învelite-n piele

scoase din teascul unui meşter neamţ

sub degetele inelate ale tîrgoveţilor

îmbrăcaţi în haine de duminică

– nimic din ce-a fost! –

privirea mi se roteşte oarbă

pe zidurile în dărîmare

o copilă cu cîrlionţi de aur

şi cunună de mireasă

coboară Scara Fingerling plutind

îşi împrăştie rochiile peste pietre

şi joacă şotron

mîna mi se inelează-n preajma ei

brusc o strivesc sub pleoape

şi piere într-un rîs zglobiu

ca şi cum ar ploua cu monezi de aur

deasupra acoperişurilor



Butoiul de aur



Într-un zid din Pasajul Scărilor

intrai ca în peşteră

un bec împrăştia lumină palidă

pe lungile mese întinse

consumatorilor în picioare –

şi eu am stat în picioare la Butoiul de aur

mai singur decît orice om

mai întunecat decît soarele-n eclipsă

parcă eram într-o scenă de teatru

cu butoiul lui Diogene în fundaţia

bisericii gotice scăpărînd lumină

din vîrful de aur în cer –

vinul auriu şi cald din cană

îmi clătina capul

de trestie subţire şi gînditoare

peste ameţitoarele ape

ale rîului Lethe

şi-am băut pînă la fund paharul

melancoliei – soarele negru –

într-o noapte spre ziuă am comandat

atîtea căni cît să umplă o masă

şi-am lansat gîndurilor negre invitaţia

să se-mprăştie cu căni de vin în mînă

deasupra oraşului –

n-am mai văzut un cer atît de frumos

înstelat

şi niciodată n-am simţit mai adîncă

reîntemeindu-mi fiinţa

legea morală



Biblioteca Astra



Statutile de bronz aliniate

pe aleea transversală a parcului

privesc jucătorii de şah

înghesuiţi la mesele de piatră

din zori în noapte

ziarele strecoară vagi nelinişti

şi jucătorii palizi se ridică

în croncănit de ciori –

în spatele statuilor gard verde

înfiorat de paşi adolescenţi

în spatele gardului deschide

uşa înaltă Biblioteca Astra

cărţi vechi îngălbenite şi cărţi

cu coperţi colorate

aşteaptă mîinile tremurătoare

de adolescenţi miopi –

timpul cărţilor se gîrboveşte lent

sub rafturi de casete şi CD-uri

mai căutate decît comorile

veacul înaintează

în rîsetele tinerilor zmei

un bătrîn coboară scările bibliotecii

cu o carte în mînă

şi gînditor se-nchide într-o statuie



Muzeul satului



Duminica orăşenii se duc să ia aer

în Dumbrava Sibiului

văd unii dintre ei prima oară

cocioabe de lemn acoperite cu paie

icoane pe sticlă prinse cu ştergare-n

perete

farfurii pictate atîrnînd la grindă

oale de lut şi linguri de lemn

cuptorul boltit peste vatră

de unde ieşea pîinea coaptă

rumenă ca jarul în spuză

canceuri răspîndind miros de busuioc

unde vinul auriu făcea mărgele

o furcă şi fusul înfipt într-un caier

fier de călcat încins cu jar

lîngă cămăşi de in şi poate des încreţite

pieptare de piele brodate cu flori

ciubere de lemn strînse-n cercuri de fier

paturi cu strijeac de cînepă

umplute cu foi de porumb

perne moi îndesate cu pene de pasăre

scrinul din lemn de nuc vopsit

albastru cum e cerul senin

cu rîndunici purtînd fire de iarbă în cioc

lampa de gaz afumată în fereastră

şi-n loc de geam o băşică alburie

cu vene subţiri de sînge închegat

războiul de ţesut întinzîndu-şi împărăţia

ca un uriaş păianjen –

ies afară încolţit de teama

că toată această maşinărie

de fabricat amintiri din satul părăsit de

ţărani

s-ar pune iar în mişcare

şi nu o pot opri

cumpăna fîntînii scîrţîind

urcă soarele-n ciutură spre apus

şi carul din şură îşi îndreaptă oiştea spre

stele –

dincolo de gardul de sîrmă al muzeului

veacul se rostogoleşte tot mai grăbit

pe roţi de maşini şi tramvaie

spre oraşul turnat în beton şi asfalt

mă-ntorc răscolit de atîtea gînduri

cîte n-ar putea să încapă

într-o carte –

brusc din uitare un copil

îmi răsare-n faţă murmurînd un cîntec

şi împingînd cu băţul spre casă

un cerc



Sala Thalia



Zeiţei protectoare a Sibiului

– Thalia cu chip de paiaţă

rîzînd cu un obraz

cu celălalt plîngînd –

i-au ridicat templu înalt şi gros ca o

corabie

în zidul de apărare a cetăţii

breslele încrustate în steme pe frontispiciu

aici coborau din caleşti împodobite

în panglici de mătase şi cununi de brad

bărbaţii cu peruci argintii

la braţ cu doamnele-n rochii cilindrice

de la balcon a aplaudat împărăteasa

o scenă din vechiul basm german

cu prinţul prefăcut în cerb

la vînătoare-n marginea împărăţiei –

bătrînii îşi mai amintesc numai flăcările

jucînd la începutul războiului mondial

pe zidurile Thaliei scena amurgului lumii

mulţi ani au plîns obrajii Thaliei

sub înfrăţirea secerei cu ciocanul pe

stemă

pînă şi-a recăpătat chipul dintîi –

se spune că actorii s-au retras de pe scenă

cu torţe aprinse printr-un tunel deschis

sub cuşca sufleurului

şi-n nopţile încremenite de iarnă se aud

voci repetînd o scenă de dragoste

prin labirintul de tuneluri al Sibiului

vechi

în fulgerări de reflectoare subterane

şi uruit de decoruri în schimbare

întîrzie s-apară-n premieră



Cisnădioara



Pe un munte izolat de lanţ

cetatea Cisnădioarei arde-n soare

ca o vrăjitoare pe rug –

pe cărarea şerpuind în sus

i-adulmec secularul abandon

în oasele de piatră

şi-un murmur lung de rugăciune

se strecoară prin flori de măceş

precum albinele roind

în clopotniţa neagră a bisericii

ţintind în călcîiele norilor –

din vale urcă praful

şi claxoanele maşinilor

odată cu turiştii veniţi

să filmeze veşnicia despuiată

pe vîrful unui munte

amurgul înteţeşte încă o dată rugul

şi-n zgomot de sticle sparte de cruci

şi ţigări aruncate-n fîntînă

se stinge viaţa vrăjitoarei –

adierile răşinii de brad

împrospătează pînă-n zori aerul

satului învăluit în neguri

deasupra lor cetatea pare o corabie

ce-n soare se înalţă

cînd crezi că se scufundă



Aleea Filosofilor



De partea stîngă codrul secular

de partea dreaptă casele de piatră

şi-o umbră încet mişcîndu-se pe aleea

din margini de oraş –

ceasuri lichide colcăie-n rigole

de cînd mă plimb trăgînd din pipă

încolţit de-aceeaşi întrebare

nici o lumină Doamne?

în freamăt de frunze mă ceartă

copacii rari trosnind pe verticală

lumini electrice scapără-n ferestre

şi-un cîine lătrîndu-mă zgîrie

poarta înaltă de fier

capătul aleii se-afundă-n întuneric

un vînt împinge frunzele căzute

spre întunecatul gol –

eu mă opresc din drum – a cîta oară?

de partea stîngă casele de piatră

de partea dreaptă codrul secular

şi azi am primit acelaşi răspuns

poate mîine! –

pe aleea din margini de lume

ceasurile s-au topit albăstrind în rigole

din pipă fumul s-a făcut o scară

şi umbra sîngerînd se suie

odată cu zorii la cer

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara