Mereor mor

nu mor de fapt
sunt mai departe
de mine
ca oricând

atunci când
nu mor

astăzi
nu mor nici
obişnuit

da, da, da...
mereor nu mor

absolut
nevinovat
acasă la mine
în pat


DE VORBĂ

M-am săturat de
Ioan Flora bănăţeanul
din zbor

mereu îmi
şopteşte un vin
alb şi sec din aripi

mă Ioanus
mai lasă-te
de cazuri şi necazuri

hai să trecem
la traduceri

din poezia sârbească

acolo unde
ţi-ai oprit tu odată
Antologia ta celebră

în 2005, februarie 4


OASE PRIN SAT

oase mărunte

adunate
la un loc
deosebit

proptite-n
uşa cea mică

şi acolo
aduse
de tine


POETUL

Mă, bunicule,
mă tu aşchie fiartă-n
vinul roşu, aici
pe unde ţi-ai ascuns tu
pălăria – în România

trebuie
să mergem
acum
acasă, Adame

mi-ai băut-o,
mi-am mâncat-o,
mi-am şi
înghiţit-o de tot

mă, mă
bunicule, nu cumva
tu eşti
şi un poet


FELIX ROMULIANA

Fraţi cum suntem,
lumea noastră
moare repede,
ca o stea...

Poeţi cum am fost,
nicio cărămidă sfântă
nu se mai vede
printre ruine...

Dar oameni, poate
oameni încă
mai rămânem
pe-aici...

Nici păsări, nici peşti,
nici pietre din ape...
nici ploi albastre din nori,
nici iarbă măiastră din cer

abia nişte nebuni vitregi


LUI VASILE

lui Vasile Dan
am să-i cânt la Arad,
la o biserică,
din pahar
vrei tu, Dan Vasile,
unul de lut
ori numai ăsta,
de gură omenească

dar să nu uităm
noi cumva... la tine,
acolo, trebuie poate
să-mi cânţi şi tu mie –
o mie de versuri
nu strică o prietenie pură
cum bunăoară este
şi asta a noastră


CU DOI IOANI
poetului Ioan Matiuţ

La această masă rotundă
astăzi voi sta şi eu –
ca în casa mea – mereu
cu doi Ioani... cu anii
să bem ceva ori poate
mai bine nu – ci doar
să visăm că suntem
o lume întreagă –

primul – zis şi Flora,
va recita ceva diafan,
iar umbra lui neagră
va cânta la pian

secundul – spus Matiuţ,
va veni cu o maşină
verde ca o măslină
şi va da bani mulţi

să bem şi să tot mâncăm
din propria lui carne –
tot felul de vacarme şi
de nespuse cuvinte cuminte.


VAL-VÂRTEJ LA ARAD
poetului Gheorghe Mocuţa

Şi aici la Arad
ca poet
mi-am dat
cu pumnii în cap

nebunule, da ce
atâtea idei
blestemate
aflate deodată

nu poţi suporta
mai mult
de două de o sută
şi nouă astăzi

sunt decis şi convins
că pot doar
una singură
cât un univers

9.X.2012


UN OS, ÎNTORS
Doamnei Ana Maria Dragoş

De ce nu tac din gură
atunci când mă doare,
nu cumva sunt umbra
brusc ieşită la soare

şi pot să cânt din creier,
iar inima îmi tace –
un vuiet trist de greier
în stea mă tot preface

sunt un os întors spre Eva
din omul luminos, eteric
şi calm, redus la întuneric,
i-am băut măduva şi seva

acestui Anghel duduit din mine
atât de rău şi nepotrivit
ales şi pus aşa de bine –
undeva sus, dar... dezdumnezeit.