Pîrga
Poetul – pîrga cuvintelor
început de rod o nouă naştere ultima –
coroana de slavă a poemei altoiul
trunchiului de pămînt al poemului în
putrezire
naştere din naştere
putrezirea înviată de neputrezire
lemn din ceruri înflorit din lemn de
pămînt –
pe fruntea poetului săpată forma literei T
mereu adîncindu-se
în palma mîinii lui drepte ivită rana
încet deschizîndu-se
întîiul rod – deodată cu pîrga
Mîna de ţărînă
Trăieşte pe domeniu
fără lumină şi apă
cum Trandafirul de Crăciun pe piatră
cu mîna lui de ţărînă
scrie pe ascuns tot ce aude
cînd vorbeşte singur Stăpînul
şi n-ar vrea să se ştie
fiindcă fidel lui pînă la capătul
ultimului cuvînt în pîrgă
încă înainte de-a-i fi fost arătat întîiul
Scribul îl urăşte tot pe ascuns
cu gustul poemei în gură
Fuiorul
Stătea ascuns în lanul de cînepă
din grădina casei de la doclin
de tălpile de copil se prindea
pămîntul reavăn răcoarea lui
dacă (abia) îi stîmpăra sîngele înfierbîntat
verdele crud al cînepii tinere
îi colora ochii tineri cu care vedea
lumea visată şi cerul albastru
era verde crud precum snopii de cînepă
puşi de bunica la murat ascunşi sub mal
în apa rece şi limpede înverzită şi ea
repede
de picioarele lui şi ele prea tinere
sub care-i strivea într-un dans nici azi
înţeles
era verde crud un verde închis
de la tălpi pînă la creştet
cu toate că atunci părul lui de copil
avea culoarea aurului ca al mamei sale
cînd l-a născut
II
ascuns în lanul de cînepă
din grădina casei copilăriei
chema roiul de viespi şi privea cerul
albastru
culcat pe spate în răcoarea cînepii
vedea mai bine lumea visată
prin crăpătura ochilor lui verzi
mai cruzi ca verdele crud al cînepii
cînepa – pîrga puterilor cuvintelor sale
în tinereţe
III
cine mai cheamă astăzi oare cuvîntul la el
se auzi gîndind deodată cu voce tot mai
puternică
şi crezu pentru o clipă că sîngele verde
crud
de odinioară al copilăriei
va fi fuiorul în care va lega
pentru totdeauna lîngă el poema
între timp însă fără s-o fi simţit în preajmă
ea îi lipise cu apă verde pleoapele
ele acum aurii
mai auzi doar plesnetul despicînd
în două lumea visată şi cerul albastru
precum trupul de mult uscat al cînepii
adunat în fuior pe braţul bunicii
cîndva
Turnul Unghiului
Din Turnul Unghiului priveşte poetul
doar cu ochiul care vede numai
înlăuntrul său
domeniul poemului
cuvintele mici pe care el le trecuse
victorios
prin încercarea din Vale
plesnesc acum în pîrgă deplină
se bucură mult văzînd cum îşi trec
povara lucrării din gură în gură
aşa cum în copilărie văzuse el în
muşuroaiele de furnici
la care se uita ore în şir
bucuria-i ţinu însă cît durata fulgerului
timp destul pentru naşterea florii
de mină
gîndul că după primul rod
o altă încercare îl aşteaptă în Vale
fără să ştie cît de puternice
vor fi vinele picioarelor noilor născuţi
îl nelinişti peste măsură
deschise celălalt ochi care vedea numai
în afara sa
şi desluşi cum dinspre partea de sud a
domeniului
cu steag alb în mînă (şi) în goană
nebună
se apropie punctul
Apărarea domeniului
Pentru ca fiecare să aibă
locul ce i se cuvine
şi domeniul să poată fi apărat
şi pentru ca poetul să nu îl arunce afară
ca pe-o mlădiţă stearpă fără putinţa
rodirii
cuvîntul trebuie să se nască în afara
poemului
dar să crească şi să rămînă în el
fiindcă atît de mult a iubit poetul
poemul
încît a dat pe singurul său cuvînt afară
din el
născîndu-i poema
Ierihon
De mai mult timp poema stearpă era
nici un alt cuvînt din ea nu ieşise
altele noi n-au fost auzite sau văzute
intrînd
poetul îşi chemă poemul la el şi-i spuse
intră la noapte la ea înconjoară-i locul
de şapte ori adună-ţi puterea în aşa fel
ca ultimul ocol să fie în mers înnodat
dacă acest lucru îl vei putea face
ca atunci în tinereţile tale
cortul cuvintelor ei se va prăbuşi
goală lăsînd-o în ape deschise strigă-mi
tare o dată numele
şi voi înţelege că i-ai zdrobit orice
voinţă
că floarea de jar din nou a-nflorat
de-atunci poetul aşteaptă
pe poem încă nu l-a văzut cineva
de-atunci
Complotul, naşterea
Cînd au văzut cum pîrga cuvintelor
mici
dă-n floare bogată şi rodul va fi pe
măsură
şi că pe ele le vede acum
doar ca pe nişte omizi
pe ele care au străbătut Valea
mici şi în pîrgă la rîndu-le
urmîndu-l fără poticnire
prin viclenia tinereţii şi puterea sîngelui
lor clocotind
gata să spargă vinele braţelor lor încă
fragede
cucerind Cetatea bătrînilor lor cu
întregul domeniu
văzîndu-i aşadar prea mare grija
pentru noua bogăţie ce va să
prospere-ntre ziduri
ele
au hotărît în sfatul din templul
înălţat pe locul în care au aşezat piatra
Eben-Ezer
să-l alunge ca stăpîn al domeniului
teamă n-aveau domeniul era bine ştiut
doar neliniştea că dacă totuşi
vor fi ele cele alungate în cele din urmă
domeniul să rămînă fără fisură
neîmpărţit
iar tot ce au agonisit pînă aici
risipit să nu fie
drept mărturie să stea
zidirii lor în poem
la urechile lui ajunseseră însă toate
acestea
astfel că atunci hotărî
printr-un semn ştiut şi văzut
doar de cele în pîrgă
să cheme la el
în ceas de seară tîrziu
din locul ei de pîndă
de la marginea marginilor
poema
apoi ridică podul
un ţipăt ca al femeii născînd
clătină punctul
„cu durere vei naşte” îşi aminti
poetul
Lamentaţia
De lumină am nevoie
fiindcă ochi deşi am
sunt orb
cuvintele-n pîrgă nu le văd
le aud doar
la naşterea lor întotdeauna
particip doar pe furiş
ciulind urechile
se lamentă Scribul
în urma Stăpînului mergînd
cît timp acesta nu-l băga în seamă
avînd un ochi aţintit spre fruntea cerului
iar celălalt spre floarea de lotus
încremenită
parcă plutind
Mundus subterraneus
Supravieţuise pînă la ei zvonul
că harta pe care din generaţia lor
nici unul nu o văzuse
decît singur paznicul porţii
cînd noapte de noapte întra în pivniţă
precum părinţii lor în cortul femeilor lor
că bine tăbăcită în spatele ei pielea
ascundea încă o hartă
că pe aceasta
nici ochiul rău al paznicului
n-o poate citi
ca fiind a vremurilor dinaintea vremii
după care şi ei vor tînji mai tîrziu
acolo se bănuia cobora adesea
zile şi nopţi la rînd Stăpînul
în mundus subterraneus
la toţi cei care cîndva
au fost şi ei în pîrgă
trăind acum într-o altă lumină
afară din lege
îl chemau ca la o judecată
astfel că întotdeauna
revenea printre ei
înfrînt
dar nu învins
cu aceeaşi arsură
pe mînă
