Parcă ies din ceţuri…
Parcă ies din ceţuri cei care s-au dus,
Caută iar urme, însă urme nu-s...
Uite, văd trei umbre, însă nu de magi,
Din brădeturi sure vin la loc cu fagi.
Coborând ei panta, sar din piatră-n piatră,
Înspre luminişuri se grăbesc spre noi,
Câinele nu-i simte, câinele nu-i latră,
Umbre tot mai limpezi, dispărând apoi.
Prieteni de demult, prietenii mei dragi.
1.
Laurenţiu-n faţă, fiul lui Ulici,
Cel ce avea-n grădină merele rotate,
Vine de la Rona, face paşii mici,
Parcă i-ar fi teamă de singurătate.
A murit ,,bătrânul’’, a murit cu zile,
Ca lui Rilke roza, lui un porumbel
I-a adus lin moartea, asta e copile,
Fumul, nu tăişul aspru de oţel.
2.
Clinchete îl cheamă, zvon de zurgălăi,
Pe alt prieten mort, cela din Sălişte,
Sta-ar, cum n-ar sta, doar printre ai săi,
Dar nici mâna, baremi, nu poate s-o mişte.
Ion din neamul Iuga, boierescul neam,
Ce avea hrisoave, cum el însuşi zis-a,
Hăt până departe, dincolo de Tisa,
Acareturi, ţarini, ctitorii cu hram.
Casele pierdute, aburul din Peri,
De pe o colină, mai în sus de Sighet,
Le priveam noi, tineri, parcă era ieri,
Ţara de dincolo cu albastrul Lighet.
Dobăieşu-n ceaţă, aer de pădure,
Albele Biserici licărind în zare,
El ieşea la haită numai c-o secure,
Să pălească-n frunte lupul pe cărare.
Stau cu ochii-n ceaţă, dar de bocet nu mi-i,
Amintind-mi toamna, blândă, din Deseşti,
Hribii şi horinca, pe bătrânul Pârja,
Oile, talanga, laviţe cereşti.
Patriarhul cârja şi-a uitat-o-n iarbă,
Cercetându-şi stupii. ,,Don’ ~nvăţător,
Domnu’ Fodoruţ, a-nceput să fiarbă
Prunele de ţuică, simt borhotul lor’’...
3.
Doamne, se mai vede, uite-un călător ,
Vine plin de grabă, ia pieptiş nămeţii,
Are un pulovăr destrămat de lână,
Unde stau, podoabe, spinii şi scaieţii.
El adună cercuri sacre pe-un toiag
Ori poate pe-o vargă bună de alun,
Care îţi găseşte apa de izvor,
Care detectează susurul cel bun.
Hai cu mine, acuma, să-l primim în prag,
A găsit, sunt sigur, apa de fântână,
Unde urci costişa spre un vechi drumeag,
Unde umbra serii soarele o amână.
,,Sigur e Nichita, l-ai văzut şi tu!’’,
,,Ce vrea ploieşteanu ăsta-n Maramu’’ ?
,,Ce caută Flora, spune-mi, la Vişeu? ’’
,,Frigul şi iubirea, păgubind mereu’’.
Caută mărgeaua de la o zgărdiţă,
Cum o poart-aicea fetele de viţă,
Ce rotesc,o, aprig jocul vieţii, gureş,
Cum e obiceiul de prin Maramureş.
Liguriei II
Ce aş putea să-ţi scriu ce nu s-a scris,
Pământ puţin şi stâncă peste goluri,
De unde-şi iau puterea, tragic vis,
Crestatul golf şi asprele decoruri?
Liguric ţărm, ca un arici se strânge
În sine însuşi numai ţepi şi spăngi,
De aici plecă spre glorie şi sânge,
Barcazul, cei o Mie, plumb şi lănci.
Pe Garibaldi l-ai împins din spate,
Nu vântul care bate dinspre munţi,
Să-nchege un regat din sfărâmate
Idile, printre lacuri, bărcI şi punţi.
Pe cel care unise deseori cu sila
Socratic sudul cu severul nord,
Pe cel care urâse rugile şi mila,
Ţi-l arunca pe oricine peste bord.
Tu i-ai hrănit şi demonul şi cutezanţa,
Negaţia ce pregăteşte rodul,
Când totu-i calcinat, numai speranţa
Sub spuze-nflăcărează totul.
Eşti arcul în detentă, nu latent.
Îi expulzezi pe toţi de-acasă,
Pe cruciaţi îi duci în Orient,
Pe marinari unde e ceaţa deasă.
Terase pentru rodul cel mai scump,
Răbdare latinească, sfânt efort,
Grădina ta coboară până-n port,
Îmbracă-n iederi casa lui Columb.
E aspru şi uleiul tău, parcă amar,
Lămâia ta-i acidă, vinul tare,
În golfuri nereidele-ţi vin rar,
Eşti cicatrice, uscăciune, sare.
