Nu cu dispret îsi deschide astfel capitolul, în Istoria sa, G. Călinescu, ci cu o lucidă apreciere, având totdeauna bătaie lungă. Criticul îl citează pe impenitentul italienist din Rosiorii de Vede:
"Si bellă, gratioasă, ca astra tremurândă / ... era Ella de blândă" etc. etc. Criticul notează numaidecât:
"...Un poet ridicul prin neologismele sale, ale cărui poezii merită a fi citite prin aerul lor comic de parodii..."
Judecată aspră pe care Călinescu, oricum cucerit de Italia, o repară îndată fie si exagerând asemeni unui arbitru care în timpul partidei îsi dă seama alergând încoace si-ncolo că a sactionat prea sever un fault de epocă, oricum. "Pictura lui Depărăteanu ă zice el mărinimos ă are proiectiuni mari, dar e afumată, pastorală, ca la Salvador Rosa,... numai cu spatiul fără fund al epicii italiene":
"Prin crângul acesta unde cântă cucul,
Ah, pe-aci odată fluiera haiducul!" (ceea ce nu sună rău de tot, din contră n.n.)
"... El încet cu flinta strânsă-n subtior...
Îsi repezea plumbul brânci la tintă
În potera deasă-si descărca a flintă."
Citesc din numărul 42 al venerabilei strămosesti, Biblioteca pentru toti apărut în ianuarie 1896, închinat lui Alexandru Depărăteanu născut în 1834, 16 ani înainte de aparitia lui Eminescu. Steaua lirică a vremii era Dimitrie Bolintineanu. Să n-avem pretentii. Poetul din Rosiorii de Vede era totusi un răsfătat. El colindase des pe la Paris pe banii babacăi si ai maică-si, familie avută de negustori teleormăneni. Se ducea o dulce luptă prin siropul liric al epocii franco-italienizant.
În fine, ceva comic mai mult. Ca viziunea poeticească de azi de la T. V.
"Locuinta mea de vară
E la tară;
Acolo eu voi să mor
Ca un fluture pe floare
Beat de soare
De parfum si de amor..." (Vara la tară)
Zău, ă repet ă dacă, în general, partea sentimentală a masmediei de azi bate simtirea bardului din Rosiorii de Vede (azi linie de cale ferată importantă).
*
* *
Trebuie să mărturisesc că acest mic volum ferfenitit din Biblioteca pentru toti pe care scrie Alexandru Depărăteanu, Doruri si amoruri, poezii partea I, mă înduiosează...
Nu ne despart de ele decît un veac si ceva.
În vestul Europei, concomitent si depăsindu-i larg existenta, ă 1802-1895 ă trăia Victor Hugo, pe care Depărăteanu îl va fi văzut în vreuna din călătoriile sale la Paris.
Sau, vreun nationalist înfocat român de azi vrea cumva să i-l opună lui Hugo pe Dimitrie Bolintineanu 1817-1872?... Tot pe la patrusopt...
Reiese că, Europa asta, nu e doar un continent. Europa ar fi, esential, si un mod de a simti, de a gândi si de a "face". Sau, de ce nu, Europa ar mai fi si starea poeziei, sau literaturii tării respective si apetente... Nu că am da noi, în chip subiectiv, un rol de seamă poeziei. Poezia însă exprimă, indubitabil, starea economică, civică, culturală a statului în numele căruia poemul este emis ca o monedă sau bancnotă de nefericitii respectivi...
Pe lîngă A. Depărăteanu, al cărui nume vine de la străvechiul a depăra, implicînd măsurarea de hotare, cînd martori erau adusi la fata locului si copii, păruiti strasnic, acolo, spre aducere aminte, prin smulgerea sălbatică a firelor de pe cap, ă pe lângă el, Călinescu îi mai asează, pentru viitorime, pe Sihleanu, C. Creteanu, M. Zamphirescu, G. Baronzi, N. Nicoleanu, Radu Ionescu, N.T. Orăsanu, C.V. Carp...
*
* *
Dar, poate că, în loc de Poeti minori, doriti să terminăm cu un scriitor, desi nu poet sadea, în orice caz scriitor major, Odobescu. Acest mare fiu intelectual al Bărăganului, iubitor pătimas al Frantei, unde îsi dăduse si bacalaureatul, si care îl va fi văzut si el pe Hugo, iată ce poezie scria în 1855 după terminarea facultătii de litere, salutînd cu pasiune pămîntul patriei, retardatare (nota noastră):
O, tara mea iubită! o mîndră Românie!
Pămînt cu râuri d-aur si boltă aurie!
Tu, mumă iubitoare a fii nesintitori
Ce-adânca ta durere nu poate să reînvie!
Trecut-au fericirea s-a tale sărbători,
Cum trec d-al toamnei crivăt plăpânde dalbe flori.
Curat nene Vasile!...
P.S. Lista poetilor minori români a continuat si va continua. Nu fac un paradox, dar rolul lor în cursul literaturii noastre, ca si al oricărei alteia, este ă prin exercitarea limbii ă unul însemnat, totusi, ei pregătind, într-un fel, aparitia "monstrilor sacri" a căror strălucire îi pune deodată pe toti într-o umbră ce ni se pare uneori nedrept, penibilă...
Va trebui să mai apară în mileniul următor un Călinescu George, care să continue lista poetilor minori, născuti si dispăruti între timp si care se nasc si azi în continuare cu sanse de dezvoltare socială incomparabil mai mari, vezi televizia, revistele, parlamentul, politichia... Si să nu credeti că acest curs minor se termină cu contimporanul Radu Mischiu...
Resursele mediocritătii, de obicei plină de vitalitate si de andurantă sunt mult mai mari decât ale geniilor, plăpânde...
Iar cine îl mai înjură de azi înainte pe Călinescu al nostru e fie un imbecil clamoros, fie un tâmpit înfocat.
