Václav Danek

Născut pe 9 iulie 1929, Václav Danek este un artist multilateral: a fost actor al teatrului Na Fidlovacce din Praga între anii 1949 şi 1951, în aceeaşi perioadă a absolvit studii de canto, a studiat apoi Dramaturgia la Facultatea de Teatru a Academiei pragheze de Arte ale Spectacolului între 1950 şi 1954, iar din acest an şi până în momentul pensionării a fost redactor al Radioului Naţional Ceh, unde a realizat în principal programe şi emisiuni literare. Cariera literară şi-a început-o ca traducător în limba cehă din literaturile rusă şi ucraineană, printre autorii traduşi de el numărânduse Aleksandr Blok, Innokenti Annenski, Osip Mandelštam, Serghei Esenin şi mulţi alţii. Creaţiei poetice proprii a început să i se dedice de-abia la sfârşitul anilor ’70 ai secolului al XXlea. Primul volum de versuri îi apare în 1978 şi se numeşte Cum am făurit clopotul. Îi urmează volumele Lumea înseamnă o pereche (1982), Casa sonetelor (1983), Gazele şi biciclete (1990), Coborând din munţi (1999 - antologie), Fierbătorul cu farmece (2002), Din mizeria viselor, ţie (2006), Balade şi flori de câmp (2008) şi Cules târziu (2014). Poezia lui Václav Danek atrage atenţia printr-o încărcătură intelectuală deosebită care îşi găseşte drumul către cititor fie prin formele fixe ale versului clasic, fie prin curgerea lină a celui liber. Dacă primele volume combină vechi peisaje pragheze cu dramatismul iubirii imposibile, în ultimele trei (şi în special în Cules târziu) autorul preferă evadarea (sau refugiul) în jocul poetic-intelectual în aparenţă gratuit, eliberat (sau poate spoliat) de obsesia împlinirii prin căutarea şi speranţa în desăvârşirea cosmică a Perechii. Versul conţine un ritm şi o muzicalitate interioară aparte şi adesea pare făcut în principal pentru a fi recitat – poate o reminiscenţă din trecutul actoricesc al autorului. În plină activitate la vârsta de 85 de ani, Václav Danek impresionează atât ca poet, cât şi ca om printr-o energie şi o vivacitate ieşite din comun.


tanka din tinereţea mea

două fiare cu
două ideologii
au lichidat un
miliard de nevrednici
şi de mine au uitat


despre bibliografia din literatura antică

iar te tolăneşti pe burtă leneş neoclasic

– şi dacă pasc mânjii muzelor mitologice
pe focoasele atomice ale molohilor din tragedii

iar te tolăneşti pe burtă leneş neoclasic
şi din păşunatu-ţi vei plodi cel mult balegă de cal

– chiar şi melpomene ştie că ar merita încercarea


schiţă de autoportret

asfixiat de fiinţa ta
străpuns de respiraţia ta
lumii mă pierd prin moarte

sunt materie dispersată
calcar dizolvat
tu locuieşti în mine


vis cu bilet dus-întors

mână în mână
o gară mică şi tăcută
trecem dintr-o pădure în alta
trenuleţul nostru pe şină îngustă
şuieră la barieră
nu ne staţi în cale când mergem
undeva în adânc
unde pe un pat de zmeură un înger
adună spinii murelor
iar căpuşele fug de sângele înspumat
al celor de sine nedesprinşi
către adâncul unei îndurări până
acum nemaivăzute
iar căpuşele fug de sângele înspumat
al celor de sine nedesprinşi
unde pe un pat de zmeură un înger
adună spinii murelor
nu ne staţi în cale când mergem
undeva în adânc
trenuleţul nostru pe şină îngustă
şuieră la barieră
trecem dintr-o pădure în alta
o gară mică şi tăcută
mână în mână

Marie Štastná

Marie Štastná s-a născut pe 6 aprilie 1981, a absolvit Liceul Pedagogic şi apoi Istoria Artei şi Istoria Culturii la Universitatea din oraşul Ostrava.
Începând din 1999, când avea numai 18 ani, a participat cu succes la diverse concursuri de poezie la care a primit numeroase premii.
În 2004, volumul Peisaj cu Ofelia i-a fost recompensat cu prestigiosul Premiu Literar Jirí Orten, destinat autorilor în vârstă de până la 30 de ani şi pe care, de-a lungul timpului, l-au mai primit nume mari ale literaturii cehe, precum romancierii Michal Viewegh şi Pavel Brycz sau poetul Radek Malý.
În prezent, Marie Štastná locuieşte în Praga şi participă la numeroase lecturi de autor şi festivaluri literare pe teritoriul Cehiei (în special la Ostrava şi la Brno), dar şi în străinătate.
În afară de poezie, se dedică şi confecţionării de bijuterii.
Volume
Nuduri (2006)
Peisaj cu Ofelia (2003)
Ipocriţilor primăvaratici (1999)


Ursitoarea mea

avea
ochii înspumaţi
şi gâtul lung.
Se iubise cu un cerb
în aceeaşi noapte
în care m-am nascut eu
şi a întârziat
era grăbită şi înfierbântată
Simt în degete
lungimea gâtului ei
şi spuma din ochi
începe cu litera U
începe cu propriul nostru abecedar


Gustul acela

Sunt cinică
şi zgârcită.
Mă droghez cu scorţişoară
Gustul meu
de acum
se va schimba repede
nu te teme.
Mă voi îndragosti din nou
de mugurii trandafirii
de pe oalele din bucătărie
Dar perdele la fereastră
nu-mi voi pune!


Poveşti

Cauţi un lucru
din patru:
nişte poveşti
un trup
pe mine
sau pe tine însuţi
gândeşte-te bine
se poate şi altfel:
un trup şi pe mine
pe tine însuţi şi nişte poveşti
niste poveşti şi un trup
Atenţie acum:
pe mine şi nişte poveşti
pe tine însuţi şi un trup
pe mine şi pe tine
asta nu cauţi
În sfârşit
poveştile pe tine însuţi şi trupul
le ai
poveştile pe mine şi trupul
le vei obţine
trupului ţie şi mie
ne dai târcoale
Asta e


Porumbei

În piaţa oraşului nu avem porumbei
Numai din când în când
probabil de sărbătoarea
porumbeilor
câte unul se opreşte din zbor
se plimbă
analizează situaţia cu emfază
apoi pleacă în zbor spre a le da de
ştire celorlalţi
că efectiv nu are rost.


Memento mori

Pe trupul mesei
au crescut nişte pahare
ca nişte sâni
nepereche
Umpluţi cu ceva
ce aduce pe departe
cu laptele de mamă
Râzând convulsiv
păşim către uşă
ca să ne lăsăm legănaţi de fum