Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Pledoarie pentru Echinox de Roxana Racaru


Despre revista Echinox se vorbeşte (se scrie) din ce în ce mai puţin; despre gruparea de scriitori şi critici, istorici, eseişti, din jurul acestei reviste, doar accidental şi rareori în cunoştinţă de cauză. Cartea pe care o prezentăm aici (Petru Poantă - Efectul "Echinox" sau despre echilibru) este, din această perspectivă, un gest reparator - corectează cîteva din clişeele şi omisiunile privitoare la literatura perioadei 1968-1989 (la gruparea Echinox).

Dar să spunem cîteva lucruri despre revistă: apare din decembrie 1968 (de ceva mai mult de 35 de ani) la Cluj-Napoca, autorii echinoxişti afirmaţi de-a lungul vremii sînt aproximativ 230, aproape toţi foşti redactori ai revistei; orientarea ei e predominant literară şi gruparea se revendică, în majoritate, de la modernismul tîrziu. Revista are de ceva vreme şi site pe Internet, la adresa: http://lett.ubbcluj.ro/îechinox. De "pe la începutul lui 1968, probabil la echinoxul de primăvară" membrii grupării se întrunesc şi într-un cenaclu.

Această longevitate şi auto-regenerare ("în cei 35 de ani de existenţă, revista a produs ritmic scriitori, consacraţi ulterior, cu foarte puţine excepţii, în spaţiul literaturii naţionale") nu se explică numai prin codul profesionist pe care l-ar fi impus primii săi membri în redacţie, e nevoie de încă ceva: un anumit climat intelectual şi moral (de exemplaritate), un "model iradiant". O ipoteză seducătoare pe care Petru Poantă o dezvoltă dintr-o formulare a lui Laurenţiu Ulici e aceea conform căreia "promoţia "70" ar fi un efect al Echinoxului.

Dacă ar fi să extragem cîteva din acele elemente care definesc spiritul echinoxist, am începe cu valorizarea esteticului ("evazionismul") şi, corolar ei, nostalgia arhetipului cultural (Biblioteca - Universitatea - Cultura ca spaţii formatoare, înţelese elitar). Apoi constatăm un anume conservatorism şi inapetenţa pentru teribilism sau avangarde: "nu-i vorba de o rezistenţă la ideile inovative, ci de un soi de sensibilitate academică pe care Clujul profund o conţine generic şi care are forţa unei nisus formativus. Consecinţele ei vizibile sînt livrescul, în creaţie, erudiţia, în discursul critic, şi disciplina învăţăturii, în didactica de tip universitar". De altfel, "echinoxismul s-a regenerat prin conservarea orgolioasă a propriei tradiţii care a constat mereu în prioritatea valorii estetice. O schimbare radicală de paradigmă nu s-a produs nici cu afirmarea scriitorilor aparţinători de drept generaţiei "80".

La aceste principii adăugăm o serie de caracteristici ale portretului moral al echinoxiştilor (schiţat de Laurenţiu Ulici), care ar cuprinde: creditarea diversităţii şi a liberului arbitru estetic, cultul valorii, ignorarea sentimentului de competiţie în materie de literatură, considerarea Binelui sub orizontul exclusiv al Adevărului, auto-marginalizarea, preferinţa pentru exprimarea prin operă, etc.

Revista a profitat de anii deschiderii culturale (pînă prin 1971) şi Petru Poantă, memorialist aici într-o mai mare măsură decît istoric literar, încearcă să evoce, pentru cei care nu ştiu decît scrierile carcerale de pildă, bizara libertate care se simţea: "noi eram independenţi: nici revoluţionari, nici obedienţi, ci Ťsuspendaţiť în intervalul unei carenţe a ideologiei oficiale. Într-o perioadă foarte scurtă s-a întîmplat ceva dacă nu imposibil de explicat, greu de admis astăzi: trăiam cu sentimentul viu al emancipării de orice servituţi conjuncturale".

Vorbind despre Echinox, Petru Poantă vorbeşte de fapt despre formarea sa şi a generaţiei sale (a celorlalţi echinoxişti); în pagină intră întîmplări, anecdote sau întîlniri memorabile, e povestea unor destine (eroii) şi a unor cărţi: "această forfotă duminicală de nume şi cărţi are pentru mine o încărcătură epifanică. Spaţiul evocării devine asemenea unui paradis regăsit, de o luminozitate intensă şi omogenă, unde eu sînt singurul nomothet". Dincolo de aceste mărturisiri, pe jumătate jucate, pasajele encomiastice sînt contrabalansate de un constant efort analitic şi de un (prim) impuls polemic al cărţii.

Nu numai oamenii sînt cei care trezesc glasul memorialistului, ci şi locurile. Petru Poantă ştie să întoarcă subtil evocarea apreciativă în (blîndă sau tăioasă) ironie. Ne rămîne în minte după lectură evocarea Clujului intelectual, dar ea capătă contrast şi adîncime dacă o suprapunem atmosferei din Facultatea de Filologie, cu foarte mulţi studenţi - peste 400 într-un singur an, apreciază autorul: "veniseră în prima zi de cursuri cu un aer duminical, îmbrăcaţi cu Ťhainele cele buneť ş...ţ; o lume care, în fond, îşi masca stîngaci perplexitatea şi precaritatea intelectuală. După cinci ani de studii, ei deveneau profesori, însă destul de puţini aveau să ştie citi şi valoriza critic o carte. La sfîrşitul Facultăţii, cultura lor critică era uimitor de pauperă".

Cafenelele din centrul oraşului, "numite oficial cofetării, mai toate celebre", "mai păstrau aici ceva din atmosfera crepusculară a cafenelei vieneze". De partea cealaltă, emblemă şi ea a lumii literare a Clujului, era boema, "în varianta ei fundamentalistă: boema alcoolică. Deceniile literare şase, şapte şi opt au fost deceniile marilor beţivi".

Glisînd printre atîtea cărţi şi studii critice, autorul nu poate să nu se oprească la acele puncte din gîndirea echinoxistă pe care lumea literară de azi (sau o parte din aceasta) tinde să le devalorizeze. Primul şi cel mai aproape proiectului echinoxist este acela de valoare estetică, devalizat, slăbit, şi de ofensiva în numele postmodernităţii şi de cea în numele eticii şi a disidenţei anti-comuniste. Legat de acesta, autorul discută problema canonului, a schimbări lui mai bine zis: pentru el valorile sînt perene, se situează de partea lui Harold Bloom care consideră modernitatea şi postmodernitatea "epoca haotică" (chiar dacă nu sîntem de acord cu acest principiu, multe din observaţii sînt judicioase şi merită toată atenţia). Conceptele delicate le abordează fără teamă de anacronisme: naţionalismul, problema universalităţii şi a importanţei traducerilor, a boemei (din perspectiva valorii şi din cea a disidenţei politice) ş.a..

Primul impuls al cărţii a fost, cum ziceam şi mai sus, polemic: împotriva acestei "uitări" a valorilor fundamentale şi a deformărilor pe care noile clişee, cele anti-comuniste, le operează asupra trecutului apropiat. Dar există şi un al doilea motor al cărţii, memorialistic şi evocator: "Efectul ŤEchinoxť este, ş...ţ o reverie eseistică şi memorialistică. În al doilea rînd, este reconstituirea genezei unui fenomen literar, o geneză aproape voalată în oglinzile deformante ale criticii şi istoriografiei prezentului".

O carte blînd-caustică, deci, o pledoarie pentru spiritul Echinoxului: "iar dacă perspectiva mea asupra fenomenului echinoxist va lăsa cuiva impresia idilizării ori a mitizării, mă voi simţi de-a dreptul flatat".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara