Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne de Matei Chihaia


A fost un timp când florile artificiale nu se realizau din plastic, preferându-se înmănuncherile din pene, petale de mătase sau chiar de sticlă. Materiale care subliniau fragilitatea dragostei, pe care le găsim evocate în interiorul fin de sičcle de pe scena lui Pelléas et Mélisande, de Claude Debussy, la opera din Glyndebourne. Teatrul se află într-un sat englez, în mijlocul unei superbe grădini înflorite. Iar pe scenă, montarea istoricistă a lui Graham Vick plasează acţiunea chiar în epoca lui Debussy, cu ajutorul unor nenumărate crizanteme artificiale roşii şi galbene care decorează în buchete enorme larga scară în colimason ce ocupă partea stângă a încăperii. Personajele nu părăsesc niciodată acest interior somptuos. Chiar scenele care, corespunzător libretului, ar trebui să fie jucate lîngă o fîntînă, în pădure, într-o grotă, se desfăşoară în acelaşi interior, cu o luminaţie mai intensă, care lasă să se vadă, sub podeaua semitransparentă, ca sub un strat de gheaţă, nenumărate crizanteme. Aceasta este poate şi motivul tragediei: Pelléas şi Mélisande, căutând singurătatea şi naivitatea amanţilor romantici în cadrul naturii, nu pot totuşi evada din încăperea prejudecăţilor culturale, nu se pot iubi dincolo de privirea adulţilor. Acţiunea piesei lui Debussy începe cînd Golaud o găseşte pe misterioasa Mélisande pe marginea unei ape. Este o femeie fără trecut; mai bine zis, nu vrea să-l mărturisească. Dar în subiectiva punere în scenă, această nimfă nu se află în pădure, însă întinsă pe masa salonului, acoperită de un cearceaf ca un cadavru într-o sală de disecţie. Va trăi printre oameni, se va căsători cu Golaud, se va îndrăgosti de fratele mai tînăr al acestuia, Pelléas, iar la sfârşit, după o scurtă suferinţă, se va întoarce la punctul de plecare, deci pe masă - sugerând astfel posibilitatea unor eterne reîntoarceri, mitul clasic al tragediei ce se repetă din generaţie în generaţie. Ideea regizorului de a reprezenta decoraţia scenelor succesive (din interiorul castelului şi din exterior, din grădină, pădure şi grotă), desfăşurându-se într-o unică încăpere, cu mobile enorme: totul apare ca jocul unor copii, pentru a căror fantezie este îndeajuns un covor transparent în chip de peisaj. Se potriveşte cu prezenţa printre rolurile principale, neobişnuită în opera secolului XIX, a unui copil. Micul Eyold, băiatul lui Golaud din prima căsătorie, are un monolog plin de simboluri, care pot părea uşor dulcege. Descrie cum o turmă de oi, la apusul soarelui, se îndepărtează de ţarcul lor, îndreptîndu-se către o moarte sigură. În spectacolul din Glyndebourne, cele două oi simbolizând pe cei doi amanţi ce vor fi surprinşi de gelosul Golaud, nu sînt animale, ci mici jucării de lemn, prin care copilaşul îşi explică lumea. Pe de altă parte, mai ales din punctul de vedere a lui Golaud, salonul întunecat şi artificialitatea consecventă, inspiră o continuă lipsă de libertate. Camera cu ferestrele închise evocă spaţiile claustrofobice ale tragediei clasice franceze, a lui Racine, comparate de Jean Giraudoux cu temniţe sau cuşti de animale sălbatice. Cântăreţii personifică acest spaţiu ultrasugestiv, colorându-l cu roluri expresive. John Tomlinson îl cântă pe Golaud cu o forţă şi limpezime care reiese remarcabil în duetul-interogatoriu cu micul Eyold, fiul său. Marie Arnet (Mélisande) pare reţinută faţă de Golaud, şi prea uşor îi este crezută nevinovăţia. Adulterul Pelléas (Russell Braun) realizează un rol de june prim, tot atît de convingător. Prezenţa cîntăreţilor este atît de firească, lipsită de poze melodramatice, încât spaimele lor nu înfiorează publicul. La un moment dat, Golaud, fratele mai mare, spune despre amanţi: "Sunt copii, se joacă ca nişte copii, vorbesc ca nişte copii". Punerea în scenă realizează într-adevăr această sugestie: numai un copil poate crede în miracolul florilor artificiale, este înspăimîntat de prezenţa unor oi de lemn şi nu se simte privit de nimeni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara