Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Straina:
Pe nisipuri mişcătoare de Magda Teodorescu


Cu mai puţin de două decenii în urmă, proiectul care stă la baza Istoriei Culturilor Literare Est-Central Europene ar fi părut utopic. Acum, în 2004, a apărut primul dintre cele patru volume coordonate de Marcel Cornis-Pope, profesor la Virginia Commonwealth University, şi de John Neubauer, profesor la University of Amsterdam. Istoria, a cărei publicare coincide cu admiterea în Uniunea Europeană a noilor membri şi (gîndindu-mă la apariţia celorlalte volume) cu acceptarea României, inaugurează o subserie dedicată istoriilor regionale, în cadrul Istoriei Comparate a Literaturilor în Limbi Străine, coordonată de Comitetul Asociaţiei de Literatură Comparată. Mai mult, este o parte a Proiectului de Istorie Literară, condus de profesorii Mario Valdés şi Linda Hutcheon de la University of Toronto. Am enumerat aceste instituţii pentru că doresc să subliniez amploarea studiului şi semnificaţia lui transnaţională.

După căderea Cortinei de Fier explorarea zonei aparţinînd fostului bloc sovietic a devenit o prioritate în agenda multor departamente universitare nord-americane, canadiene şi vest-europene. Departamente sau centre care înainte se ocupau de sovietologie, studii de slavistică sau sud-est europene s-au reorientat spre fenomenul post-totalitar. Sociologi şi politologi, majoritatea critici acerbi ai sistemului comunist, au revizitat cu inteligenţă trecutul comunist şi au înregistrat seismele tranziţiei, ameninţările revenanţilor. Cărţile şi articolele lui Vladimir Tismăneanu sînt un reper al acestei perioade. În plus, exodul explorativ-teoretic spre estul european s-a orientat spre fostele imperii, prăbuşite după primul război mondial, refăcînd (mă gîndesc la Spiritul Vienei şi Viena lui Wittgenstein) istoria culturală a Vienei, centrul cu o maximă iradiere intelectuală, un adevărat tourbillon de ape spirituale care s-au revărsat, înseminînd Europa şi Statele Unite.

În România, Fundaţia A Treia Europa, patronată de distinşii intelectuali Cornel Ungureanu şi Adriana Babeţi, se constituie în jurul unui proiect asemănător recent publicatei Istorii. M-am mirat că acest centru, care a dat pînă în prezent cărţi mai mult decît utile, nu este menţionat în volumul coordonat de Marcel Cornis-Pope; poate în următoarele!

Din cele notate pe scurt, se vede că proiectul acestor volume nu a apărut din senin şi pe un teritoriu virgin. De fapt, coordonatorii nu dau semne că ar revendica originalitatea. Cum menţionează Mario J. Valdés în Prefaţă (ca editor al Proiectului de Istorie Literară), abordarea este o "traducere" a Şcolii Analelor în limbajul istoriei literare, o reacţie la neo-pozitivism, necontaminată însă de relativismul impresionist (benefic uneori, aş adăuga). Istoria literară, spun coordonatorii, nu este simplă factologie, ci contextualizare. Mai mult, fragmentarismul, continuităţile şi discontinuităţile, figurile bîntuitoare rescriu istoria. Cum să te descurci în acest hăţiş conceptual atît de strîns şi să menţii dreapta cumpănire cînd, pe de o parte, istoriile literare naţionale au intrat în desuetudine, iar pe de altă parte, noi modalităţi teoretice, aplicabile istoriei literare, au apărut: mă refer la fertilul concept de recitire, discutat de Matei Călinescu şi la cel de istorie critică a literaturii, aparţinînd lui Nicolae Manolescu. Competiţia este redutabilă, iar eliminarea atributului "naţional" în favoarea celui de "zonal" nu transmite calitate de la sine. Nu aici este cheia, deşi Marcel Cornis-Pope şi John Neubauer îşi justifică judicios alegerea numelui, cum ar veni, între vechiul Mitteleuropa, Europa de Est, Europa Centrală, pentru a ajunge să definească Europa Est-Centrală. Ceea ce este realmente captivant în acest proiect este precizarea din subtitlu: Joncţiuni şi Disjoncţiuni în Secolul XIX şi XX. Ideea le este sugerată autorilor de Topografiile (1995) lui J. Hillis Miller, carte mai puţin discutată de teoreticienii şi criticii români. Miller, un deconstructivist critic, accentuează procesualitatea actului de lectură, deplasarea lui continuă ("dansul lateral"), pipăirea terenului operei, descoperirea unei configuraţii a cheilor (sau "nodurilor") ei, supuse la rîndu-le îndoielii. Lectura devine un act infinit, amintind de eliotianul "visions and revisions". În loc de forjarea etapelor de creaţie pentru a reface organismul operei, Miller deconstruieşte teritoriul într-un act al lecturii deschise. Pentru el, "deconstrucţia nu înseamnă demontarea unei structuri, ci demonstraţia că structura respectivă îşi conţine propria deconstrucţie" (vezi Steven's Rock and Criticism as Cure). Totul este să ştii să stabileşti nodurile, reperele topografice, să fii un cartograf şi hermeneut bun.

Cum se poate "traduce" această metodă critică (îmi pun întrebarea pentru că Miller însuşi are dubii în legătură cu traducerea conceptelor) în termenii proiectului unei istorii a culturilor literare? Evident că autorii preiau de la Miller ideea că istoria literară este o naraţiune deschisă la ambele capete, opusă "naraţiunilor organice ale culturilor naţionale". Sensul acestei alegeri, după Marcel Cornis-Pope şi John Neubauer, este "deosebit de important în climatul de azi, în care ideile naţionaliste şi etnocentrice despre cultură rivalizează cu cele globaliste. Deşi în apareţă opuse, atît modelele globaliste, cît şi cele etnocentrice preferă naraţiunile Ťorganicisteť, unificate fie prin noţiunea romantică despre puritatea etnică şi lingvistică sau de încrederea occidentală în pieţele globale ale capitalismului tîrziu" (p. 34). Bolii organiciste a istoriei literare i se propune ca remediu "rearticularea istoriei literare a Europei Est-Centrale printr-o abordare transnaţională, care aduce în prim plan atît disjoncţiunile, cît şi joncţiunile" (p. 34), care pot fi înţelese, după părerea mea, ca momente de ruptură şi momente de continuitate, crize şi perioade de destindere, similitudini şi disimilitudini. Accentul, spun autorii Introducerii la Partea I (fiecare dintre cele şase părţi este precedată de o introducere substanţială, orientativ teoretică), cade asupra "jocului dintre trăsăturile regionale specifice, fără a le dizolva într-un melting pot. Organicismul este refuzat pe toate planurile.

Cum este organizat, deci, imensul material? Într-un dialog al nodurilor temporale semnificative (crize care duc la schimbarea funcţiei literaturii), al istoriilor formelor literare, al topografiilor schimbătoare ale culturilor literare, al instituţiilor literare şi, în sfîrşit, al coordonatelor spaţiale şi temporale. Nu am făcut decît să enumăr titlurile celor şase părţi. Deschiderea la ambele capete permite structurarea textelor dinspre prezent spre trecut (ca într-un CV) şi invers, ca în cazul unei lunecări în cyber-space sau ca într-un joc în lumea imaginată, în care literatura nu mai este joc secund, ci quadruplu.

Am remarcat deplina libertate metodologic-narativă a autorilor articolelor şi, din acest punct de vedere, Istoria este un ospăţ postmodern, nefiind, în final, nici organicistă, nici globalistă, nici etnocentristă, desenînd un covor ale cărui noduri creează perspective schimbătoare. Tăietura rece, dacă nu factualitatea inexactă, îţi dă uneori fiori, ca atunci cînd se strică un program la computer şi redescoperi frumuseţea maternă a foii de hîrtie. Să mă explic.

Am dorit să văd perspectiva tinerilor critici români asupra literaturii române din timpul stalinismului. Citesc cu stupoare în Preambulul lui Alexandru Ştefan, de exemplu că "elita culturală românească privea politicile antonesciene în mare parte cu simpatie" (p. 113) Este un neadevăr. A fost Lovinescu antonescian? A fost Mihail Sebastian antonescian? Şi încă mulţi alţii? Exemple şi nume, altfel cădem într-un stalinism fără frontiere. Dacă este vorba despre cei care şi-au făcut apoi mea culpa în "Glasul Patriei" (neinclus în lista publicaţiilor terorist comuniste), ar fi bine să se precizeze. Dacă e vorba despre M. Eliade, ar fi bine să fie amintită cartea lui Matei Călinescu dedicată lui Eliade şi Culianu. Am ţinut să subliniez acest simptom care aduce cu sine, prin generalizare, virusul confuziei. În istoria culturală recentă blamul a fost aruncat asupra unor intelectuali din elită care n-au avut de-a face nici cu legionarismul, nici cu Antonescu. Se poate greşi prin omisiune, adăugire şi generalizare. Unde sînt menţionaţi scriitorii care au fost aruncaţi în puşcării (neantonescieni!) şi n-au putut publica decît după 1964? Plutim spre Europa dansînd lateral peste ei? Desigur, cele două articole ale secţiunii conţin multe informaţii şi trăsături generale ale "stalinismului românesc", dar un studiu de caz ar fi fost necesar. Impresia lăsată este de amasare a unor date vehiculate în România ultimilor ani (Letiţia Guran, de exemplu, nu-l citează pe Eugen Negrici, deşi ideile acestuia apar). Nici o opinie personală, nici o judecată de valoare care să ilumineze printr-un detaliu fericit ales stalinismul literar românesc, pentru că ţin să spun că instrumentalizarea culturii literare şi realismul socialist sînt prezente pînă şi în China. Care-i nuanţa nopţii locale?

În afară de aceste notaţii care ţin de substanţa proiectului, aş dori să atrag atenţia şi asupra altui aspect: nu cred că 1% din romanele menţionate sînt traduse, iar în acest prim volum al subseriei, însumînd cinci sute cincizeci şi opt de pagini de text, nu sînt mai mult de două citate din literatura română. Singuri ne condamnăm la marginalitate şi în acest caz nu este vorba despre etnocentrism. Mai mult, se pare că unul este canonul istoriei şi criticii literare din România, altul este cel asumat în această Istorie. Am citit cu interes articolul lui Arent van Nieukerken: "Moralismul ironic al poeziei poloneze din secolul douăzeci" şi am căutat unul care să-i răspundă, referindu-se la poezia noastră. Oare poezia lui Ion Barbu şi, în general, modernismul românesc nu meritau mai mult? Culmea ironiei, în Index, la pagina indicată pentru Ion Barbu apare Eugen Barbu (!) În plus, din articolul lui Endre Bojtar: "Avangarda în literatura Europei Est-Centrale" lipseşte inexplicabil numele lui Gellu Naum.

Cu toate aceste obiecţii, care seamănă uneori cu "nodurile în papură", e de apreciat anvergura acestui proiect enciclopedic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara