Prolog

Au trecut şase săptămîni de cînd Paul Neagu a părăsit această lume. Tînăra lui posteritate, dacă îi putem spune aşa, nu a adus nici o noutate în ceea ce priveşte percepţia uneia dintre cele mai impresionante prezenţe artistice ale contemporaneităţii. Nici Uniunea Artiştilor Plastici, nici Ministerul Culturii, nici Muzeul Naţional de Artă şi nici fragedul Muzeu de Artă Contemporană, ca să ne rezumăm doar la instituţiile de vîrf care reprezintă, fie şi administrativ, fenomenul artistic românesc, nu au ridicat un deget care să indice măcar că au luat notă de o dispariţie grea şi prematură, una de care un climat cultural normal şi simţit se va resimţi pe termen lung.

În acest context estivalo-balcanic, adică nesimţitor, lenevit şi indolent, Galeria Luchian 12 a deschis o microexpoziţie Paul Neagu, alcătuită din 16 lucrări, al cărei scop imediat este păstrarea în actualitate a imaginii marelui artist şi sfidarea predispoziţiei noastre inexplicabile pentru dezinteres şi uitare.



I

Cînd vine vorba despre Paul Neagu este invocat, aproape mecanic, sculptorul. Dar în egală măsură s-ar putea aminti pictorul, desenatorul, teoreticianul, profesorul, actantul în happening şi în performance, poetul ş.a.m.d. Personalitatea lui şi întregul său profil cultural sînt abuziv minimalizate, însă, dacă ne referim doar la aspecte particulare şi nu luăm în calcul orizontul larg al proiectului său.

Dar pentru că în afara faptului curent de a visa şi realiza imagini, Cuvîntul exercita asupra-i o fascinaţie fără margini, el a scris:

Plecări

Mohorîtă

Umbra lui ieri

Urmăreşte pînă aici

Nefăgăduitul acum

Plin de cicatrici

De răni neînchise

Impovărat iar

De percepţii prezente

Totuşi,

Nu mă dau bătut

Mi-atribui o stea

Pentru mîine

1985



II

Paul Neagu reprezintă acea categorie de artişti sau, mai curînd, acel caz de artist, pentru care fragmentarea şi ofensiva pe orizontală nu sînt decît o materie primă, piese constitutive într-un enorm proces de sintetizare. Nu forma de exprimare contează aici, nici strategiile şi nici limbajul propriu-zis, ci o tensiune irepresibilă care se distribuie pretutindeni cu aceeaşi energie şi cu aceeaşi lipsă de prejudecăţi. Raţional, de o exasperantă luciditate în relaţie cu exteriorul şi cu sine însuşi, ludic şi grav în acelaşi timp, Paul Neagu investeşte creaţia artistică şi nenumăratele sale forme de acţiune cu un conţinut, în cel mai exact înţeles al cuvîntului, terapeutic.

Însă dincolo de imagini şi de forme, el a mobilizat permanent Cuvîntul, şi atunci a scris:

Palpabil

1 Lasă, te rog, acest cîntec să-ţi treacă

2 Dincolo de stupidele urechi

3 El trebuie s-ajungă să se-nfigă

4 În al duşmanului steag nepătat

5 Numai aşa se va convinge el

6 Că sufletu-i ca apa care fierbe

dorindu-şi să-i încerce

efervescenţa pentru totdeuna.

20 septembrie 1974



III

Paul Neagu încearcă, simultan, vindecarea prin geometrie a tuturor dezordinilor şi îmblîzirea geometriei prin chemarea ei la o viaţă aproape organică. Crisparea şi jocul, provocările şi gestul imprevizibil, alături de alte nenumărate manifestări - greu de sugerat prin formule convenţionale -, sînt o tentativă patetică de ieşire din haos, de subminare a stării amorfe şi a gregarităţii, prin utopie, iluzie şi vis. Ordinea pe care el o întrezăreşte şi o invocă atît de radical, nu este ordinea unei lumi deja constituite, a unui univers bine articulat, ci ordinea superioară a unei geometrii transcendente.

Iar cum în spatele acestei geometrii, permanent a fost Cuvîntul, atunci Paul Neagu a scris:

Prag despic

Forfeca văz-duh

Huma apelor

Impărţeala

Graţia formală

Buzele mierii

Păstaie de salcîm

Delfic dans

Cuţit

Trans-val

Peştele

Pragul trecea

Etosul apei

Descînta

Londra, 4 septembrie 1987



IV

Paul Neagu dă corporalitate abstracţiilor şi abstrage din determinările lor imediate formele preexistente în realitatea frustă sau în convenţia culturală. Pentru că sfera sa de acţiune şi de referinţă nu se limitează la o singură dimensiune a lumii, ci încearcă să cuprindă întreaga ei manifestare. Procesul de inventariere a imaginilor sau de punere în formă a unor idei fără nici un suport determinat constituie, de fapt, o nesfîrşită ceartă şi un izvor inepuizabil de tensiuni. Tot ceea ce este încărcat de materie şi sursă majoră pentru provocări senzoriale devine abstracţie pură, după cum tot ceea ce pare, pentru conştiinţa comună, îndepărtat şi eteric se transformă instantaneu în obiect şi se exprimă tranşant şi definitiv.

Dar cum în jocul abstracţiilor şi al incorporării, Cuvîntul joacă întotdeuna un rol esenţial, Paul Neagu a scris:

Leş

Din cer, ceară

Evidenţa ploii

Căderea şi deci

Urcarea sevei spre înalt

Rîurile duc

Leşia pămîntului la ocean

Destin al pocăinţei

Adierea lacrimei

Aburii

Înving metalul

Organismul zburător

Londra, 1987



V

Pictura şi sculptura sînt supuse, astfel, unei radicale voinţe de geometrizare şi de abstractizare, iar conceptele teoretice şi ideile abstracte capătă pondere materială şi formă cuantificabilă. Construcţia şi destructurarea sînt, în acestă amplă demonstraţie, strategiile majore ale artistului. El a descoperit, asemenea fizicienilor, că lucrurile sînt reductibile, că orice structură poate fi analizată pînă la particulele sale ultime şi că acestea, odată descoperite, devin surse proaspete pentru cele mai neaşteptate construcţii. Chiar dacă varietatea acestor elemente primare nu este foarte mare - ele pot fi reduse, în definitiv, la cerc, pătrat, dreptunghi şi triunghi -, puterea lor de a genera este, practic, infinită. Şi cu această virtualitate fără margini, pe care numai sentimentul haosului o poate întreţine, şi-a început Paul Neagu jocul său de constructor/demolator, de regizor al posibilului şi de analist, pînă la dezmembrare, al faptului deja existent.

In acest subtil joc al contrariilor, Cuvîntul a fost o prezenţă fatală, şi atunci Paul Neagu a scris:

Axiomă

Plasma

Şi toţi sfinţii

Plutesc

La temperaturi

Extrem de joase

In circularitate

De cîmp magnetic

Neîntrerupt

Londra, 1987



VI

Insă edificarea şi destructurarea nu sînt aici secvenţe diferite. Ele funcţionează simultan şi în cadrul aceluiaşi proces. Luîndu-şi ca reper corpul uman, de exemplu, sau doar una dintre componentele sale, artistul îi deconspiră alcătuirea modulară şi împinge analiza pînă la completa lui fărîmiţare, dar, în acelaşi timp, el sugerează şi mecanismul construcţiei, coeziunea elementelor şi imensa lor putere generativă. Această situare aparent antinomică, a cărei acţiune se exercită concomitent asupra formei, poate fi percepută în toată anvergura sa deopotrivă în pictură şi în sculptură.

Pictura este, de fapt, o demonstraţie de constituire şi de uzurpare a imaginii, de exacerbare a detaliului constitutiv şi de armonizare a întregului în cel mai coerent spectacol vizual. Luat în parte, fiecare amănunt cromatic are propria lui expresie şi propriul lui destin, după cum privit în context el nu este decît material constitutiv pentru un discurs plastic ireproşabil prin unitate şi congruenţă.

Şi pentru că în spaţiul acestei alcătuiri indestructibile a lumii, cuvîntul are o forţă incomensurabilă şi mereu activă, Paul Neagu a scris:

Lumea luminînd

Cîntecul

Din voce vine

Cîntarea

Se clădeşte

Pe aer vibrînd

Amintirile

Mirosul

Limba, cartilagiul

Moştenirile astrale

Titirezul

Ciocîrlia

Giroscopul, sărutul sării

Lumea luminînd

Londra, 1988-1994



VII

Asemenea unui organism viu, imaginea trăieşte ca întreg, dar funcţiile sale metabolice, dacă le putem numi astfel, sînt egal distribuite la nivelul ei celular. Autonomia şi sinteza, profunzimea şi superficia, mecanismul ca ansamblu, dar şi funcţiunile sale, cum ar fi comunicarea interioară a elementelor, de pildă, sînt coordonatele mari ale acestui fenomen, pe cît de simplu în aparenţă, pe atît de complex în alcătuirea sa intimă. Schimbînd ce-i de schimbat, pictura lui Neagu este un adevărat ecorşeu al imaginii, în a cărui transparenţă se poate citi întreaga textură a viscerelor sale geometrice.

Dar fiindcă implacabilul Cuvînt bîntuie ca o fantasmă prin lumile noastre reale sau imaginare, fiindcă el ne apropie sau ne îndepărtează de noi înşine, Paul Neagu a scris:

Remitent

La marginea apei

Într-o seară de toamnă cu licăr

Mîndria-mi pieri

Cînd am înţeles

Că după şi dincolo de bătălia

Purtată cu strălucită probitate

Întoarcerea la vatră era

De neocolit

1993



Epilog

A-l privi pe Paul Neagu doar în ipostazele sale de sculptor, pictor, grafician, actant sau poet nu înseamnă mare lucru. Pentru că, aşa cum am spus deja la început, el nu este doar un artist al secvenţelor, al unor coduri şi limbaje anume, ci un analist şi un observator al marilor energii care pulsează în lucruri, în memoria lor pierdută şi în ipostazele lor viitoare.




P.S. Poemele lui Paul Neagu sînt citate din Paul Neagu, Marele clepsidru, Triade, Timişoara, 2004