* şi din cauza Sărbătorilor, pe străzile Parisului, din cinci oameni doi erau asiatici, unul negru, altul turist italian, iar celălalt... incert; din această cauză, in cele două săptămani petrecute pe malul Senei, nu ştiu nici măcar aproximativ caţi francezi nativi am văzut; la toate buticurile cu suveniruri lucrează numai nord-africani: tunisieni, marocani şi algerieni; Parisul pare in curs de colonizare; Le Parisien se şi intreba pe prima pagină a numărului de Crăciun: „Où sont partis les parisiens?”

* din cinci „francezi” trei poartă fular;

* traversarea pietonilor pe roşu la semafor şi oprirea unei coloane intregi de maşini nu e motiv pentru ca şoferii să claxoneze, iar injurătura pare un act prea intim;

* vanzătorii vorbesc cu bonjour, madame, monsieur, je suis desolé, merçi şi au revoir; undeva, la intrarea intr-un supermarket, am citit „un client est sacré”;

* şi „les cadeaux ont une ame”;

* in supermarket-uri, standurile cu vinuri sunt impresionante, multă branză mirositoare, foarte puţină bere; produsele cele mai ieftine se află pe raftul cel mai de jos, cu cat eşti mai sărac, cu atat te apleci mai mult;

* aproape pe orice stradă se găseşte un restaurant, un bistro, un boutique, un salon de coafură şi un teatru;

* plus un indicator spre cel mai apropiat muzeu, unul dintre cele peste 250 de muzee, de la Maison du Pain, Musée du Fumeur, Musée de la Poste, Musée du Jeu de l’oie, Musée des Anées ’30, Musée du Stylo et de L’Ecriture ş.a. pană la splendidul d’Orsay sau celebrul Louvre (despre care specialiştii spun că, pentru a-l vizita corespunzător, iţi trebuie cel puţin trei luni);

* am văzut „La Joconde” cateva secunde, in trecere, inaintand prin muzeu intr-o coadă de sute de persoane şi printre răcnetele gardienilor: „Passez, s’il vous plait!”, „Pas des photos!”;

* la Atelierul Brancusi, de langă Centrul Pompidou, nu este specificat niciunde originea sculptorului;

* pe panoul de la intrarea in Cimitirul Père Lachaise, unde sunt enumerate toate celebrităţile ingropate acolo, de la Abelard şi Héloïse pană la Merleau-Ponty, numele lui Enesco şi al Bibeştilor nu apar; de altfel, nici al lui Miguel Asturias; mormintele cele mai incărcate de flori sunt ale muzicienilor: Chopin, Edith Piaf şi Jim Morrison; cel mai umil al lui Modigliani, cel mai inalt al lui Apollinaire, impozantul mormant al lui Oscar Wilde, opera unui artist evreu, este acoperit de senzualele contururi roşii al sutelor de buze care au sărutat piatra funerară;

* am văzut parcuri splendide (Jardins du Palais Royal sau cel din Place de Vosges) şi cantităţi agricole de mizerii de la cainii de companie;

* dacă cumva iţi trece prin cap să mănanci un sandviş in Jardin du Luxembourg, trebuie să accepţi că se vor aşeza pe tine, se vor găinăţa colorat şi iţi vor ciuguli din paine zeci de porumbei, vrăbii şi chiar pescăruşi; vei fi insă fotografiat de un japonez surazător;

* am văzut gări (Montparnase sau St. Lazaire) care seamănă cu nişte muzee de artă, un muzeu de pictură impresionistă care iniţial fusese gară (d’Orsay) şi o staţie de metrou (Louvre-Rivoli) unde sunt expuse, in vitrine, sculpturi egiptene şi măşti mortuare ale faraonilor;

* n-am văzut o singură reclamă stradală la detergenţi; reclamele la filme franţuzeşti sunt cu mult mai numeroase decat cele la producţiile hollywoo-

diene, iar tinerii (post’68-işti) nu suportă publicitatea („La Pub manipule!”) şi vandalizează toate panourile din metrou; am citit chiar şi o poezioară tampiţică scrisă pe pereţi: „Oubliez qui vous êtes / Oubliez vos rêves / Soyez formatés / Suivez la Pub!”

* pe panourile stradale din cartierele de margine, incadrat de decupaje cu articole pe teme sociale din L’Humanité, am citit „Rejoignez le parti communist! pcf@pcf.fr” şi „Police partout, justice nulle part”;

* de altfel, după chipul Monalisei, cel mai comercializat personaj (reprodus pe vederi, tricouri, insigne, căni etc.) e cel al lui Che Guevara;

* RATP, adică Metrorex-ul lor (care funcţionează impecabil), le-a oferit călătorilor, de Sărbători, sub titlul „Des rimes, en vers et en bleu”, tot felul de poezioare; iată o strofă tradusă din malaeziană: „Si ce n’était pour les étoiles / La lune monterait-elle ainsi / Et si ce n’était pas pour toi / Serais-je venus jusqu’ici”;

* singurii care mai cantă prin Paris cate un frehel sau vreo canţonetă la acordeon sunt ţiganii romani; din cauza faptului că au ajuns să-i agaseze pe francezi se dau spanioli şi vorbesc numai cu Òla şi cu Muchas gracias; i-am auzit cantand in staţia de metrou Tuileries „Hai vino iar in gara noastră mică” şi „L’été indien”; după ce a executat excelent o Fugă de Bach la acordeon, l-am ascultat pe un ţigănuş de 11-12 ani explicandu-i une doamne, intr-o franceză onorabilă, principiul acordeonului;

* dar i-am auzit şi certandu-se in gura mare, cu injurăturile neaoşe aferente, care să ia traseul Charles de Gaulle-Étoile şi care Bastilia;

* orice francez care merge cu metroul mai mult de trei staţii scoate din geantă o carte de citit; şi nu doar poliţiste, am văzut citindu-se in metrou D’Ormesson, Amádo şi chiar Lévi-Strauss cu „Race et progrés”; in librării, un roman bun costă cat un pulover bun; nu am văzut Coelho;

* cea mai frumoasă librărie am intanit-o pe Rue de Fouarre, langă Notre-Dame, se chema Jules Verne şi era exact cum mi-o închipuiam în copilărie;

* Derrida ţine ocazional conferinţe la Sorbona in faţa a nu mai mult de 15 studenţi;

* in Place de Tertre, piaţeta pictorilor şi a desenatorilor din Montmartre, unul dintre chipurile cel mai frecvent afişate pe panze, ca mostră a meşteşugului fiecărui artist, era cel al lui Harry Potter;

* de Crăciun, in faţa Galeriilor LaFayette, ruşii vindeau matrioşti, peruvienii brăţări, africanii mărgele şi medalioane, asiaticii sticlărie, marseiezii săpun de casă şi esenţe naturale; nu ştiu de ce am avut impresia că ar fi mers şi nişte ceramică sau nişte ii;

* am văzut in Le Village Saint-Paul cum ar trebuie să arate zona Lipscani, dacă ar interesa pe cineva;

* vestitele catedrale (Saint-Denis, Saint-Sulpice, Trinité, Notre-Dame, Sacre Coeur ş.cl.) s-au muzeificat total, din ele poţi cumpăra insigne cu Parisul;

* pe zidul imensei biblioteci de langă Panteon, printre cele cateva mii de nume ale celor mai de seamă oameni de litere ai lumii, stă scris doar Dimitris Cantemirus;

* pe clădirile instituţiilor am citit: „Défense d’afficher selon la loi de 1880!”;

* au şi francezii kitsch-ul lor, cateva buticuri din Place de Clichy, cu obiecte made in China, arătau exact precum cele din Crangaşi;

* berea de cidru din Montmartre seamănă la gust cu livejul de mere din zona Horezului;

* o clătită cat shaworma din Grozăveşti costă 12 euro;

* in ciuda anti-americanismului pronunţat, francezii merg la McDonald’s şi au chiar un lanţ de restaurante fast-food propriu, numit... Quick;

* am intalnit cele mai frumoase şi mai haioase nume de restaurante (Au soleil Levant, Les voyages de pharaon, La mule du pape), bistrouri (Comme par hasard, Le sans soucis, Au père tranquille), buticuri (Au rendez-vous des dames curieuses, En attendant les barbares, Zadig & Voltaire, Les produits d’autrefois, Tam Tam dans la ville), frizerii (À la tête du client), florării (Fleurtrez);

* dar şi Pompe funeraires européenes;

* „4 iunie 1948 – un elefant femelă, in varstă de 85 de ani, al Circului Bouglione, a fost adus să urce in turn. Nu a reuşit să treacă de primul etaj” – de pe un panou informativ din Turnul Eiffel;

* de la acelaşi Turn Eiffel şi pană la Bucureşti sunt 1.879 de Km.