Dacă între Brazilia si România nu există nici o asemănare structurală, iar similitudinile întîlnite reprezintă mai degrabă rodul hazardului, să observăm că acest hazard a luat uneori forma subtilă a influenţelor terţe: romantismul francez sau filozofia clasică germană, exercitate asupra culturilor braziliană si română, au sfîrsit prin a da produse asemănătoare.
În cele două cazuri, n-a jucat vreo misterioasă înrudire: pur şi simplu, c'est la faute a Voltaire.
Există însă un domeniu în care România şi Brazilia se deosebesc aparent, fără a înceta să semene în profunzime: este vorba de cultura politică a celor două popoare în secolul XX. Orientarea politică a intelectualităţii s-a dovedit de o consecvenţă rară, atît în Brazilia, cît şi în România; pe cît de „la stîngă" s-a plasat Brazilia, pe atît de „la dreapta" România. Explicaţia? Regimul parlamentar din primii ani ai republicii braziliene a fost o experienţă mai degrabă ratată; şi atunci ţara a avut parte de o lungă dictatură populistă, apropiată de fascism, dictatura lui Getulio Vargas, întinsă - cu o mică pauză - din 1930 pînă în 1954. Apoi, cînd pro-comuniştii ameninţau să preia puterea, o nouă dictatură militară s-a instalat în perioada 1964-1985. în tot acest interval de timp, intelectualitatea s-a plasat permanent în opoziţie - o opoziţie ce nu putea fi decît de stînga. Mare parte a jurnalisticii, literaturii, reflecţiei sociale a aparţinut fatal stîngii.
În România, după Marea Unire din 1918, aspiraţiile politice ale intelectualităţii s-au aflat la dreapta spectrului politic. Fie că ele s-au menţinut în cadrul parlamentarismului şi al democraţiei, fie că au deviat spre naţionalism şi fascism, respingerea socialismului şi a comunismului a fost aproape generală.
Odată cu ocupaţia sovietică şi cu instalarea comunismului, lucrurile au devenit clare: o sîngeroasă dictatură de stînga a împins în mod spontan elita gînditoare a ţării spre partea opusă. Nici unul dintre marile nume ale culturii noastre din secolul XX nu s-a situat sincer de partea comunismului, chiar dacă, din oportunism sau cinism, unii au mimat aderenţa la noul regim. Pînă la 1990, „starea de dreapta" a reprezentat starea comună a intelectualităţii româneşti, aproape fără excepţie.
Astăzi, la 20 de ani după ce regimul militar din Brazilia şi regimul Ceauşescu din România au dispărut, reflexul remanent se dovedeşte tenace; în Brazilia toată lumea se simte obligată să-şi recite cupletul anti-american şi pro-socialist; iar în România partidul foştilor activişti comunişti şi-a schimbat de mai multe ori numele (acum se cheamă „social-democrat"), ocultînd cu maximă grijă din titulatură cuvîntul comunist. Nici chiar termenul socialist nu este bine văzut.
Mergînd în marş la stînga sau la dreapta, atît Brazilia, cît şi România intelectuală au avut de pierdut. Adînciţi în iluziile unei stîngi de multă vreme expirate, majoritatea „intelighenţiei" braziliene s-a condamnat singură la mărginire şi la provincialism, în România, absenţa unei stîngi luminate şi verosimile, de la începutul secolului XX şi pînă astăzi, a dezechilibrat sistemul
democratic de la noi. Nici România şi nici Brazilia nu posedă, la ora actuală, un spectru politic complet şi sănătos, aşa cum îl au marile democraţii din Europa şi din America de Nord. Iar soluţiile politice vor rămîne în continuare parţiale.
Instaurarea stîngii în gîndirea dominantă a prezentat însă pentru Brazilia şi un avantaj: cei cîţiva mari autori şi gînditori ai secolului XX brazilian care s-au aplecat instinctiv spre dreapta. Au fost relativ puţini, au suportat deseori oprobriul jurnaliştilor la modă, dar au marcat durabil cultura ţării lor.
Fie că ne gîndim la Erico Verissimo, la Cabrai de Mello Neto sau la Drummond de Andrade, la oricare dintre figurile de primă mărime, situarea lor politică de dreapta nu ridică nici o îndoială. Cînd gîndirea medie s-a orientat, gregar, la stînga, mişcarea naturală a celor puţini şi excepţionali s-a schiţat în direcţie opusă.
Iată că între Brazilia şi România nu există asemănări profunde nici măcar în lumea literară. Îndepărtaţii neo-latini îşi poartă diferit latinitatea.
