Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Oraşul unui aristocrat de Constantin Ţoiu


În primul meu volum de memorii, îmi aduceam aminte că, voiajând o dată cu trenul de la Sinaia la Bucureşti, în gara Ploieşti-Vest, pusesem mâna pe o revistă cu un lung eseu al lui Alexandru George, şi până la Bucureşti-Nord nu-mi dădusem seama când îl citisem, pasionat, habar neavând nici când trecusem de Chitila, pe care eu nu pot s-o sufăr...

O dată, îi povestisem criticului întâmplarea şi el a zâmbit, neîncrezător, închipuindu-şi că exgeram. Dar nu puneam de la mine nimic, din contră, ascunzând faptul că, în sinea mea, uneori îl socoteam un geniu, dificil, după unii, însă mie părându-mi-se un scriitor sincer, dârz, franc în confuzia glumeaţă, română.

Un cărturar cu totul ales. Egal, previzibil, măsurat în tot ce scrie, într-un fel, dacă vreţi, deasupra existenţei cotidiene, atemporal în sensul că nici zdruncinăturile istoriei, nici sosurile picante sau greţoase ale întâmplărilor de tot soiul, nimic din mizeriile ideologicale nu reuşiseră a-l atinge, nici trufiile literare, curente, academice, ori nu, printre oamenii de cultură obişnuiţi; nici acel miticism voios, slugarnic, de bodegă, tipic dâmboviţean; ...ci o gravitate măsurată, naturală, o ştiinţă de carte temeinică, o cunoaştere trainică, un simţ al proporţiilor, firescului, un bun-simţ, pe scurt, o responsabilitate calmă, distantă, nemţească, putem zice cum, în mica ori marea Românie, nu le întâlneai decât sub Carol întâi, în preajma primului rezbel mondial, dacă nu între cele două, sub Ferdinand.

O reevaluare atentă, în această privinţă, ţinând seamă de atâtea condeie învârtite, tăvălite în frişca evenimenţială, acrită, mi-o prilejui recent lectura, în Adevărul literar şi artistic, a articolului Oraşul pe care l-am vrea (III) din 7 septembrie curent iscălit de Alexandru George. Un scriitor autentic este totdeauna cronicarul, rapsodul câte unei aşezări umane, de la iurtele mongole până la zgârie-norii new-yorkezi. Autorul se situează în mijlocul unei Balcanii, despre care s-a scris atâta, de rău, mai cu seamă, cu dispreţ chiar, fanarul fiind centrul geometric al unei lumi stricate, detestabile, în special în capitala ei străveche zisă şi oraşul lui Bucur... Totuşi, cu inteligenţa, cu iubirea de locul natal, criticul descoperă în... oraşul pe care l-am vrea,... la urma urmei în propria noastră fiinţă, ca geografie ontică, partea nobilă, ideală, atmosfera, nu neapărat idilică, inventată, pentru care face să recurgem la preumblări prin spaţiul astfel înţeles, cu inima, cu mintea, raţional, nu în conflict cu el... Este unghiul unei priviri aristocrate... Vina oraşului ajunge astfel vina, propria noastră lipsă ori vedere viciată de propriile noastre cusururi sociale... Nu era, oare, de vină parvenirea semidoctă, dacă, de exemplu, în trecut, pentru românii căpătuiţi, Calea Victoriei ţipătoare devenise locul privilegiat al arătărilor în lume, cu întreg arsenalul de prost gust dobândit, precum şi cu manerele pe care Caragiale avea să le eternizeze?...

O punere la punct a ideii de Bucureşti, oraş privit de astădată din punctul de vedere al unui aristocrat - întrucât Alexandru George este unul, - cu doxă, nu care pupă săbii de domnitori şi sfinte moaşte. Prejudecata - printre altele, a Căii Victoriei ca vad al lumii bune, al cuconetului ce se încalţă la Nelu, - cade. Promenada selectă, de epocă, autorul o plasează în altă parte a Bucureştiului... pe care l-am vrea.

Eu - scrie cu precizie criticul - am putut observa cel puţin o duzină de cucoane din familia mea sau din cercul nostru de relaţii şi nu am auzit-o pe nici una că s-a dus să se plimbe pe Calea Victoriei. Aceasta rămăsese o zonă divers atractivă pentru caracterul ei eteroclit asemeni cu populaţia care o frecventa. E de ajuns să o compari cu o autentică zonă de promenadă: pe bd. Lascăr Catargi (de la Piaţa Romană la cea a Victoriei) nu exista un magazin, nici o instituţie remarcabilă, nici un hotel sau restaurant şi aceeaşi era situaţia Şoselei Kiseleff (dacă excludem Bufetul de la Şosea). Acelaşi lucru se vede până astăzi pe Şoseaua Aviatorilor, zonă unde e de remarcat şi absenţa foarte semnificativă a bisericilor. Percutanţă a observaţiei, farmec...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara