Noi, ăştia care iubim
fotbalul, am trăit sâmbătă
seară un început de
fericire. Să faci 5-0 în
deplasare, fie şi cu
Armenia, nu-i de colea,
ba chiar sună mai mult
decât a simplă promisiune,
având şi garanţia unui nume
nou – Răzvan Marin!
Cum, însă, adevărul se cuvine
spus deschis, de la un capăt a altul,
trebuie să recunoaştem că meciul de
la Erevan s-a terminat practic în
minutul 4. Când arbitrul rus a dictat
penalty-ul, dublat şi de eliminarea
armeanului care făcuse pe portarul,
marea confruntare era deja gata. Mai
ales că din lotul gazdelor lipsea şi
Mkhitaryan, vedeta lor de la Manchester,
pe care englezii dăduseră atâtea lire
sterline câte nu s-ar fi adunat nici
dacă achiziţionau întreaga noastră
naţională. Aşadar, partida Armenia
– România a debutat fără Mkhitaryan,
cu un penalty fructificat de noi şi
cu eliminarea lui Malakian în minutul
4. Asta a fost cam tot şi e de-a dreptul
caraghios că Herr Daum cântă acum
jodlere, mândrindu-se că, în condiţiile
date, nu ne-am retras în apărare. Păi
nu cumva ne ajunsese tactica (dumnealui)
din meciul cu Muntenegru, când a
funcţionat un stupid instinct de
conservare, pe care l-aş numi de-a
dreptul frică? Şi, între noi fie vorba,
la 0-1, cu lotul ciuntit şi în 10 oameni,
ce partitură mai puteau interpreta
armenii noştri dragi decât o arie
din „Paiaţele”?! Sigur, a fost un fel
de meci – test ca pe gazonul sintetic
de la Buftea, dar mi-a plăcut că băieţii
noştri s-au simţit exact ca acasă şi,
alergând ca ogarii de curse, au dat
drumul şi la mingicăriile care fac
deliciul tribunelor. De unde şi puhoiul
de goluri, dintre care două au aparţinut
celor mai buni jucători din teren:
Răzvan Marin şi Nicolae Stanciu.
Primul dintre ei – cu caş la gură încă,
provenit fiind din pepiniera lui
Gică Hagi – ne-a oferit un gol de
kinogramă, cu un şut de la vreo 18
metri, moştenit parcă de la marele
său idol. Plus suplimentul de pasă
decisivă, servită lui Chipciu, în minutul
59, care mi-a amintit de recenta
declaraţie a lui Daum, potrivit căreia
mai are şi el câte ceva de învăţat
de la Regele Hagi. De-aia exclam şi
eu acum „Oh, Ja, Ja, Herr Daum!”,
aceasta e muzica pe care o aşteptam,
care ne trebuie şi care ne place. Şi
lucrurile ar trebui să se petreacă
identic şi în jocul cu Kazahstan. Mă
aflu, însă, în incomoda situaţie de
a trebui să scriu despre un joc
care, la apariţia acestor rânduri, va
fi deja consumat. Mizez pe o victorie
dar, pentru că trebuie să privesc în
context, iau în calcul frigul de
acolo şi anunţata lapoviţă, pentru a
nu ne putea aştepta la un scor identic
cu cel de la Erevan. Sau cu aceleaşi
proporţii reuşite de muntenegreni în
compania kazahilor. Va fi, oricum,
tot ca un joc de verificare, înaintea
primului meci adevărat, cu Lewandowski
şi ai săi, din noiembrie, în care
sper că Herr Daum nu ne va asigura
din nou, ca la Radio Erevan, că nu
e… Guardiola. Dar, dacă tot a venit
vorba despre celebrul anecdotic post
de radio, vă mai spun una demnă
să intre în topul bancurilor de acolo.
Cu precizarea că, totuşi, nu e banc!
Deci, ca să folosim şablonul de acolo,
iată şarada:
Un ascultător întreabă:
E adevărat că preşedintele FRF,
Răzvan Burleanu, a promis să ia în
calcul măsuri de retrogradare a
arbitrilor care calcă pe bec?
Radio Erevan răspunde:
E adevărat, dar cu condiţia ca
preşedintele FRF, Răzvan Burleanu,
să citească eventual ROAAF, în vigoare
de ani buni, care prevede exact acest
lucru!