Noi, ăştia care iubim fotbalul, am trăit sâmbătă seară un început de fericire. Să faci 5-0 în deplasare, fie şi cu Armenia, nu-i de colea, ba chiar sună mai mult decât a simplă promisiune, având şi garanţia unui nume nou – Răzvan Marin!

Cum, însă, adevărul se cuvine spus deschis, de la un capăt a altul, trebuie să recunoaştem că meciul de la Erevan s-a terminat practic în minutul 4. Când arbitrul rus a dictat penalty-ul, dublat şi de eliminarea armeanului care făcuse pe portarul, marea confruntare era deja gata. Mai ales că din lotul gazdelor lipsea şi Mkhitaryan, vedeta lor de la Manchester, pe care englezii dăduseră atâtea lire sterline câte nu s-ar fi adunat nici dacă achiziţionau întreaga noastră naţională. Aşadar, partida Armenia – România a debutat fără Mkhitaryan, cu un penalty fructificat de noi şi cu eliminarea lui Malakian în minutul 4. Asta a fost cam tot şi e de-a dreptul caraghios că Herr Daum cântă acum jodlere, mândrindu-se că, în condiţiile date, nu ne-am retras în apărare. Păi nu cumva ne ajunsese tactica (dumnealui) din meciul cu Muntenegru, când a funcţionat un stupid instinct de conservare, pe care l-aş numi de-a dreptul frică? Şi, între noi fie vorba, la 0-1, cu lotul ciuntit şi în 10 oameni, ce partitură mai puteau interpreta armenii noştri dragi decât o arie din „Paiaţele”?! Sigur, a fost un fel de meci – test ca pe gazonul sintetic de la Buftea, dar mi-a plăcut că băieţii noştri s-au simţit exact ca acasă şi, alergând ca ogarii de curse, au dat drumul şi la mingicăriile care fac deliciul tribunelor. De unde şi puhoiul de goluri, dintre care două au aparţinut celor mai buni jucători din teren: Răzvan Marin şi Nicolae Stanciu. Primul dintre ei – cu caş la gură încă, provenit fiind din pepiniera lui Gică Hagi – ne-a oferit un gol de kinogramă, cu un şut de la vreo 18 metri, moştenit parcă de la marele său idol. Plus suplimentul de pasă decisivă, servită lui Chipciu, în minutul 59, care mi-a amintit de recenta declaraţie a lui Daum, potrivit căreia mai are şi el câte ceva de învăţat de la Regele Hagi. De-aia exclam şi eu acum „Oh, Ja, Ja, Herr Daum!”, aceasta e muzica pe care o aşteptam, care ne trebuie şi care ne place. Şi lucrurile ar trebui să se petreacă identic şi în jocul cu Kazahstan. Mă aflu, însă, în incomoda situaţie de a trebui să scriu despre un joc care, la apariţia acestor rânduri, va fi deja consumat. Mizez pe o victorie dar, pentru că trebuie să privesc în context, iau în calcul frigul de acolo şi anunţata lapoviţă, pentru a nu ne putea aştepta la un scor identic cu cel de la Erevan. Sau cu aceleaşi proporţii reuşite de muntenegreni în compania kazahilor. Va fi, oricum, tot ca un joc de verificare, înaintea primului meci adevărat, cu Lewandowski şi ai săi, din noiembrie, în care sper că Herr Daum nu ne va asigura din nou, ca la Radio Erevan, că nu e… Guardiola. Dar, dacă tot a venit vorba despre celebrul anecdotic post de radio, vă mai spun una demnă să intre în topul bancurilor de acolo. Cu precizarea că, totuşi, nu e banc! Deci, ca să folosim şablonul de acolo, iată şarada:

Un ascultător întreabă:

E adevărat că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a promis să ia în calcul măsuri de retrogradare a arbitrilor care calcă pe bec?

Radio Erevan răspunde:

E adevărat, dar cu condiţia ca preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, să citească eventual ROAAF, în vigoare de ani buni, care prevede exact acest lucru!