Apariţii editoriale recente
Fără să simtă nevoia să facă zgomot în jurul numelui său, Grete Tartler, colaboratoarea revistei noastre, îşi continuă activitatea literară manifestată pe mai multe paliere, ca poetă, eseistă, traducătoare, în toate remarcabilă. De data aceasta este prezentă în librării cu un nou volum: romanul Copiii paznicilor de elefanţi de Peter Høeg, apărut la Editura Univers în Colecţia Romanul Secolului XXI, pe care-l traduce din daneză, semnând totodată prefaţa şi notele ediţiei româneşti. z La Editura Academiei Române, Florica Dumitrescu publică un impunător volum intitulat Teme lexicale actuale (începutul secolului al XXI-lea). Prin această lucrare preţuita lingvistă se întoarce la tema sa predilectă de cercetare – studierea lexicului din perioadele extreme: de-a lungul anilor, Florica Dumitrescu s-a ocupat de secolul al XVI-lea, când încep să se pună bazele limbii literare române, dar şi de secolele al XX-lea şi al XXIlea, unde urmăreşte dinamica şi tendinţele limbii actuale. z Fundaţia Academia Civică a tipărit la sfârşitul anului 2014 un volum intitulat Dennis Deletant la Sighet, făcând parte, aşa cum precizează Romulus Rusan în prefaţă, „din seria magiştrilor fondatori ai Memorialului Sighet şi ai Şcolii de Vară – l-au precedat Bukovski la Sighet (2002), Courtois la Sighet (2005) şi Alexandru Zub la Sighet (2013).” Cartea este de două ori exemplară, fiindcă se constituie întro „scurtă, profundă istorie a relaţiilor româno-britanice”, dar şi fiindcă apariţia ei este încă o dovadă a acţiunii neobosite pe care Academia Civică o desfăşoară pentru clarificarea istoriei noastre recente.
Răspuns optimist la o întrebare pesimistă
Cu Dennis Deletant ne întâlnim şi în revista CONVORBIRI LITERARE (nr.1, 2015), care are inspirata iniţiativă să publice, sub titlul Un englez în istoria României, dialogul purtat în decembrie anul trecut, cu un deosebit succes de public, pe scena Ateneului Român, între Ana Blandiana şi istoricul englez. Discuţia dintre aceste două personalităţi, fiecare cu un rol important în viaţa publică românească din perioada comunistă şi din anii noştri, este încărcată de o tensiune specială dată de miza ridicată a temelor dezbătute. De pildă, la întrebarea „pesimistă” a Anei Blandiana, „Credeţi că poate fi comunismul reversibil?”, Dennis Deletant răspunde „optimist”: „…eu nu cred că comunismul este reversibil, pentru că aici, în zona aceasta, a venit din afară, a fost adus de o putere străină. Nimeni din România nu a votat Partidul Comunist la putere.” Înclinăm să ne situăm şi noi de partea optimistă, alături de Dennis Deletant, crezând în ireversibilitatea regimului comunist.
Din revista 22
Nu e pace sub măslini. După Paris, în acest week-end, la Copenhaga, a avut loc un alt atac terorist, care îl copiază, se pare, pe cel din capitala Franţei. Iar aproape de noi, criza ucraineană se adânceşte. S-a semnat un armistiţiu între forţele armate ucrainene şi separatiştii pro-ruşi şi se aşteaptă cu nelinişte respectarea lui. În revista 22 (nr. 6, 10-16 februarie), Armand Goşu observă: „După valuri de sancţiuni, după prăbuşirea rublei până peste pragul inflaţiei cu două cifre, după scăderea dramatică a preţului petrolului, din exportul căruia se compune mai bine de jumătate din bugetul federal, după fuga a zeci de miliarde de dolari din Rusia, Putin nu doar că nu e forţat să respecte ordinea internaţională, chiar tratatele încheiate de Rusia, ci e mai agresiv şi mai periculos decât oricând. Şi pare să-şi fi pierdut răbdarea cu omologii vestici, pe care-i desconsideră tot mai vizibil.” Din acelaşi număr al revistei, am reţinut „o analiză a lozincilor din perioada Dej”, întreprinsă de Alexandra Toader, de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Să reproducem şi noi câteva, ca să nu se spună că am uitat cum a fost regimul comunist: „Ana, Luca şi cu Dej/ Bagă spaima în burgheji”; „La armată Bodnăraş/ are grijă de ostaşi”; „Gheorghiu-Dej a luptat/ Pacea ne-a asigurat”.
Două feluri de români: Noi şi Ei
În DILEMA VECHE (nr. 574, 12-18 februarie), sub titlul „Despre «mândria de a fi român» sau despre criza de identitate la români” citim o foarte aplicată analiză, datorată lui Dorin Bodea (director general la Result Development). Merită să reproducem o parte din aserţiunile sale, întemeiate pe o atentă cercetare sociologică: „Marea majoritate a participanţilor (la acest studiu, precizarea noastră) se văd pe sine occidentali, asemenea germanilor, francezilor, americanilor etc. şi se diferenţiază complet de ceilalţi români. Rezultatul este reprezentat de două imagini complet diferite. Una reflectată de Noi şi una reflectată de Ei. Când se uită în propria oglindă văd o imagine bine conturată: de oameni competenţi şi morali, civilizaţi, orientaţi spre viitor, deschişi spre învăţare şi schimbare, cu un comportament predictibil, loial şi orientat spre colaborare. Când se uită la ceilalţi români, la Ei, descifrează o imagine la fel de bine conturată, dar total diferită de a lor. O identitate a „răului” , a invidiei, a lipsei de încredere, a imprevizibilităţii şi superiorităţii declanşate de un ego bolnav după putere şi cu o foame cumplită de a fi lăudat. Concluzia este că 95% din tot ceea ce reprezintă Noi, ca români, este semnificativ diferit de Ei, de Ceilalţi români. Identitatea noastră nu e identitatea lor.” Să recunoaştem, dubla măsură în a judeca (şi anume: intoleranţi cu Ceilalţi, încântaţi de Noi înşine) este o deficienţă lăuntrică foarte răspândită şi care pricinuieşte mult rău în spaţiul public.
O campanie electorală de altădată
În revista constănţeană EX PONTO (nr. 4, apărut la sfârşitul anului trecut, un număr triplu pe care-l recomandăm cititorilor), descoperim un scurt interviu (se pare ultimul!) acordat de Marin Preda. Dincolo de dialogul în sine, mai degrabă unul convenţional, ne-a interesat prezentarea de către Gheorghe Filip, autorul interviului, a circumstanţelor în care a stat de vorbă cu marele prozator: „La începutul anului 1980, Marin Preda candida, în Teleorman, pentru Marea Adunare Na- ţională. «Contracandidatul » său era Laurenţiu Fulga, care, contrar «apucăturilor» de astăzi, «făcea propagandă» pentru adversarul său. Pe atunci, campaniile electorale nu stârneau nici patimi, nici agitaţii şi nu aduceau un val de promisiuni, speranţe şi iluzii. Întrunirile erau nişte «adunări liniştite», care se ţineau în cămine culturale ponosite şi friguroase. Candidatul citea un material întocmit de «cabinetul de partid», iar «electoratul» adus cu anasâna, în loc să se lase emoţionat de «măreţele înfăptuiri», spărgea apatic seminţe. Preda s-a conformat şi el ritualului, dar pe măsură ce citea dădea semne de enervare, şi-a dezbrăcat paltonul, deşi era frig, şi a început să sară pagini întregi, spre satisfacţia celor din sală.”
Din sumar
De la Reşiţa primim revista de cultură REFLEX, editată de Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi condusă de poetul Octavian Doclin. Volumul care ne-a sosit la redacţie a apărut la sfârşitul anului trecut şi reuneşte mai multe numere ale acestei publicaţii. Oricum, ceea ce se cuvine menţionat este că Reflex se prezintă ca o revistă care, în acel colţ de ţară, aduce servicii literaturii de calitate. Astfel, sunt marcate aniversările unor scriitori legaţi de zona Banatului: Gheorghe Azap (din păcate, de curând, plecat dintre noi), Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru, Nicolae Irimia, Ion Budescu; sunt publicate lucrările Colocviilor „Reflex”, de la Băile Herculane, cu tema „Despre poezia contemporană. Poezia criticilor – critica poeţilor”. Putem citi un interviu cu Ion Pop şi un amplu grupaj din versurile sale. Cu poeme mai sunt prezenţi, între alţii, Mircea Bârsilă, Vasile Dan, Toma George Maiorescu, Eugen Bunaru, Ion Cocora, Ion Matiuţ, Mariana Pândaru, Nicolae Sârbu, Paulina Popa. Am reţinut şi eseul lui Simion Dănilă Respirând liber cu Nietzsche – Minciuna poetică, însemnările lui Radu Ciobanu despre o călătorie a sa în Franţa şi pagina de jurnal a lui Dumitru Augustin Doman.
